Ortezarea în afecțiunile neurologice

Afectiunile neurologice in care se folosesc orteze sunt multiple:

-Leziunea de neuron motor central

-Leziunea de neuron motor periferic

-Scleroza multipla, Boala Parkinson, Pareza de nerv sciatic popliteu ş.a.

I. Leziunile de neuron motor central

Paraliziile cerebrale

FORME CLINICE DUPA TOPOGRAFIA PARALIZIILOR CEREBRALE

1. Hemipareza (hemiplegia) afectare unilaterala a membrului superior si inferior de aceeasi

parte.

2. Paraplegia afectare motorie a membrelor inferioare, uneori cu afectare usoara a celor

superioare.

3. Triplegia trei membre afectate

4. Tetraplegia afectare concomitenta a tuturor celor patru membre cu afectare functionala a întregului corp.

DUPA SEVERITATE: SISTEMUL DE CLASIFICARE AL FUNCTIEI MOTORII GROSIERE – mobilitate, mers – pentru copii între 6-12 ani .

Nivelul I – Mers independent, limitari ale abilitatii avansate ale deplasarii

Nivelul II – Mers fara ajutor, limitari la mersul în mediul exterior sau pe teren variat

Nivelul III – Mers cu sustinatoare de mers, limitari la deplasarea în exterior sau comunitate

Nivelul IV – Mobilitate diminuata, copilul este transportat sau necesita alte mijloace de

deplasare în exterior sau comunitate

Nivelul V– Mobilitatea independenta este sever limitata chiar cu suport tehnic.

Diagnosticul de paralizie cerebrala se face pe baza:

1. întârzierilor în dezvoltarea neuro-motorie,

2. semnelor neurologice anormale ce indica fie o leziune de neuron motor superior sau o

tulburare de miscare, sau ambele, deobicei cu persistenta reflexelor primitive si

3. excluderea unei afectiuni neurologice tranzitorii sau progresive .

S-a produs o schimbare de la a încerca sa se vindece sau sa se normalizeze afectiunea, la a considera nevoile persoanei în contextul activitatilor sale zilnice si de rutina în relatie cu

participarea în familie si la viata comunitatii . Scopul individualizat personal este

principala strategie curent folosita pentru dezvoltarea programelor interventionale pentru

persoanele cu PC, pentru ca scopurile personale ofera o reflexie directa a nevoilor

individului . Scopurile dezvoltate trebuie sa fie realiste si destul de solicitante sau

provocatoare pentru a permite persoanei sa îsi atinga telul personalul maxim . Pentru a

atinge aceste scopuri si pentru a atinge rezultate optime este nevoie de o diversitate de

profesionisti din domeniul sanatatii care sa se ocupe de individ, iar grupul cheie este considerat cel al fiziokinetoterapeutilor.

Scopurile terapiei sunt sa dezvolte, sa îmbunatateasca si sa mentina starea de bine si

participarea activa a individului la viata societatii si a comunitatii din care face parte. Terapia

poate sa fie privita ca o paleta de interventii variate, aplicate sau prescrise, în scopul atingerii

scopurilor individualizate, indiferent de profesionistul care a prescris sau care realizeza terapia.

Se poate defini terapia ca orice interventie executata sau prescrisa de catre terapeut

pentru a promova independenta, îmbunatatirea abilitatilor functionale si minimizarea

impactului dizabilitatii .

Pentru o implementare eficienta a serviciilor de recuperare sunt necesare studii de

evaluare a statusului functional, a serviciilor oferite actual copilului cu paralizie cerebrala

infantila, concomitent cu estimarea nevoilor reale de reabilitare, precum si elaborarea unui

program si a unui sistem de pregatire profesionala corespunzatoare. Odata cu initierea si

realizarea reformelor în sistemul de sanatate publica si al protectiei sociale în România, de o

importanta covârsitoare devine necesitatea de ajustare a serviciilor medico-sociale si a celor

educationale pentru copiii, în general, si pentru cei cu dizabilitati sau diagnosticati cu PCI, în

special

METODOLOGIA DE RECUPERARE

Obiectivele majore ale recuperarii copilului cu paralizie cerebrala infantila au fost

autonomia de deplasare si capacitatea de autoservire.

Factorii ce au contribuit la alegerea tipului de terapie au fost:

Tipul anomaliei motorii (spsticitate/distonie)

Nivelul spasticitatii si cauzele sale

Starea fizica generala si nivelul de dezvoltare al copilului

Alte dezordini motorii ce afecteaza mobilitatea

Forta si controlul muscular

Echilibrul si balansul

Abilitatile functionale

Vârsta copilului.

Dupa stabilirea obiectivelor terapeutice, s-au recomandat optiunile (metodele)

terapeutice:

Fizioterapie si kinetoterapie

Terapie ocupationala

Logopedie

Ortezare

Chirurgie ortopedica

Medicatie orala.

Obiectivele fizio-kinetoterapiei au inclus:

Prevenirea deformarilor osoase

Ameliorarea mobilitatii

Mentinerea supletei musculare si a amplitudinii de miscare

Reducerea durerii

Reducerea spasticitatii

Prevenirea hipotoniei (slabirii) si deteriorarii musculare datorate neutilizarii

Cresterea amplitudinii de miscare

Reeducarea proprioceptiei si stimularea senzoriala

Reducerea pattern-urilor de miscare anormala

Combaterea posturilor anormale

Promovarea pattern-urilor normale de miscare

Întârzierea sau prevenirea, prin terapie, a interventiilor chirurgicale

Amelioarea functionala globala

Ameliorarea abilitatilor de autoîngrijire a pacientului total dependent.

Trebuie depuse toate eforturile în programul de recuperare, în masura posibilitatilor, de

reabilitare globala a copilului, în strânsa corelatie cu mediul sau familial si social. În ceea ce priveste dezvoltarea metodologiei de recuperare, problema de baza ramâne elaborarea si implementarea unor modele de recuperare orientate pe dezvoltare (sau a unor modele

alternative, cum ar fi abordarea sistemica), precum si a unor modele care ar cuprinde toate nivelurile de asistenta medico-sociala, începând cu cel comunitar si terminând cu cel mai performant, consultativ. Evident, aceasta poate avea loc doar în cazul alocarii resurselor financiare corespunzatoare si a pregatirii unui numar suficient de specialisti în domeniu.