Radiografie convențională

Os

Articulaţii (cartilaj, capsulă, ligamente, burse)

Muşchi,fascii, tendoane

Nervi

Ţesuturi superficiale (tegument, ţesut celuler subcutanat)

Structuri vasculare

Staţii ganglionare

Într-un serviciu de radiologie nespecializat pe un anumit domeniu clinic, spectrul patologiei musculo-scheletale reprezintă mai mult de 30% din totalul investigaţiilor imagistice.

De la descoperirea razelor X în urmă cu mai bine de 100 de ani, radiologia convenţională a reprezentat pentru aproape o jumătate de secol singura opţiune în diagnosticul imagistic. Deşi în prezent, cel puţin în spectrul traumatologiei, reumatologiei şi oncologiei, radiologia convenţională rămâne în cea mai mare parte a cazurilor, chiar şi în servicii moderne, o investigaţie de primă intenţie, anumite inconveniente majore (iradiere, nevizualizarea directă a unor structuri anatomice, suprapunerea în acelaşi plan a mai multor structuri anatomice, absenţa unor informaţii funcţionale şi uneori lipsa precocităţii diagnosticului) au impus în ultimele decenii metode imagistice complementare.

Rolul radiografiei convenţionale în diagnosticul patologiei musculoscheletale

Imagistica mai mult confirmă decât pune un diagnostic. Istoricul pacientului, anamneza şi examenul fizic ar trebui să reprezinte baza unui diagnostic si să determine necesitatea efectuarii unor radiografii; de obicei cu cât un clinician e mai experimentat, cu atât vor fi necesare mai puţine investigaţii imagistice.

Investigaţiile imagistice nu ar trebui niciodată indicate fără o examinare clinică minuţioasă, deoarece anormalităţile descoperite imagistic nu sunt neapărat cauza problemei. Nu numai că noile anomalii descoperite radiografic pot să nu fie cauza problemei, dar radiografiile pacienţilor cu tulburări de tip artritic pot să apară normale.

De exemplu, pacienţii cu durere la nivelul genunchiului (patelofemural) datorită condromalaciei patelare au frecvent radiografii normale. Acest lucru este un inconvenient mai ales dacă procesul artritic este raporta ca fiind sever de către pacient. Radiografiile pacienţilor cu artrită reumatoidă la debut vor apărea mai probabil normale în afară de evidenţierea edemului părţilor moi.

Reprezintă investigaţia de primă intenţie, 80% din spectrul imagistic

De primă intenţie mai ales in traumatologie

Efectul stocastic al iradierii + limitele metodei

principala dilemă Indicaţie - Contraindicaţie

E dificil de stabilit exact când trebuie indicată o radiografie simplă; este poate mai uşor să descriem situaţiile în care evaluarea radiologică nu este necesară.

Când există dubii, consultarea unui radiolog poate ajuta medicul clinician să stabilească dacă radiografiile sunt necesare şi să ofere asistenţă în evaluarea unor probleme clinice complicate.

Radiografiile în trei incidenţe sunt indicate de regulă în mod obligatoriu la prima evaluare a unui pacient traumatic cu suspiciune clinică de fracturi osoase extraaxiale. Diagnosticul acestor fracturi, în marea majoritate a cazurilor, se poate realiza prin aportul exclusiv al radiologiei convenţionale, fără a fi necesare alte tehnici imagistice mai sofisticate. Radiografiile sunt în acest exemplu suficiente pentru diagnostic pozitiv, clasificare, monitorizarea tratamentului (cu aportul radioscopiei în tehnicile de repunere în ax sub ecran), urmărirea procesului de consolidare sau de apariţie a eventualelor complicaţii.

Pentru orientarea diagnostică în alte situaţii decât cele legate de traumatologie, cel mai adesea este necesară o singură incidentă, pe un segment de corp reprezentativ pentru patologia incriminată (spre exemplu radiografia comparativă de mâini în PAR)

Totuşi în mod uzual se consideră obligatorie examinarea în două incidenţe perpendiculare pentru a evita fenomenul de sumaţie