Recuperare Neuromotorie

Principala cauza a handicapului după accidente vasculare cerebrale, în majoritatea cazurilor o constituie hemiplegia. Aceasta necesită un accent deosebit asupra măsurilor de recuperare neuromotorie. Termenul “recuperare” sau “reabilitare” expune complexitatea eforturilor în domenii medicale, fizice, psihologice, pedagogice, sociale, profesionale care au drept scop evitarea invalidizării bolnavului şi reîntoarcerea lui la un mod de viaţă normal. Se cunosc trei nivele ale reabilitării, atingerea cărora au loc prin diferite mecanisme.

I nivel. Restabilirea

Scopul acesteia este de a atinge acelaş efect a sistemei, în aceaş componenţă, care puteau fi temporar dezorganizaţi sub influenţa diferitor factori.

Restabilirea are loc atunci cînd nu au murit toţi neuronii, iar focarul constă din elemente intacte. Inhibiţia de protecţie fiind o măsură fiziologică uneori capătă caracter patologic, durînd timp îndelungat şi făcînd imposibile restabilirea funcţiilor. Deaceea uneori o hemiplegie poate dura mult timp, leziunea neuronală fiind minimală. Măsurile medicale trebuie întreprinse anume la acest nivel, pentru a dezinhiba elementele nervoase şi stimularea lor şi aceasta se poate obţine prin aplicarea gimnasticii curative, masajului, fizioprocedurilor.

Acest nivel se obţine în primele 6 luni după accidentul vasculr cerebral.

II nivel. Compensaţia

La alterarea unei funcţii a sistemului, funcţia structurii lezate o îndeplineşte alta ce nu a fost traumatizată.

Scoarţa cerebrală reacţionează orice modificări dintre organism şi mediul extern. La analiza impulsurilor noi ce vin în cortex după lezarea analizatorului motor, în ea se formează noi centre responsabili de indeplinirea funcţiei.

Mecanismul ce permite să atingem nivelul compensaţiei îl prezintă reorganizarea compensatorie, includerea în îndeplinirea funcţiilor sistemelor cerebrale care înainte nu le îndeplineau. Dar la acest nivel nu se atinge o restabilire completă a funcţiilor, mişcările sînt schimbate, cu defect.

III nivel. Readapterea, adaptarea către defect.

În prezenţa unui defect evident, cu leziune neuronală masivă lipseşte posibilitatea compensării din cauza afectării difuze a cortexului. La pacient gradul handicapului va fi evident şi persistent.

Scopul acestui nivel va fi de a învăţa bolnavul către auto deservire.

Se cunosc două tipuri de reabilitare:

1. staţionară

2. de ambulator

Etapa de staţionar prevede acordarea paturilor pentru reabilitarea în secţiile de neurologie, formarea unei secţii de reabilitarea pentru tratarea bolnavilor în perioada subacută, staţionare de reabilitare de zi.

În ultimi ani în toate ţările este tendinţa de a micşora durata reabilitării în staţionar şi a o transfera la etapa de ambulator. Cea mai fregventă formă de organizare a procesului de reabilitare este cea de brigadă. Specialiştii de bază a brigăzii sînt:

1. cinetoterapeuticul

2. fizioterapeuticul

3. psiholog medical

4. psihoterapiutul

5. lucrător al sferei sociale

6. logoped

7. neuropsiholog

8. lucrător în sfera muncii.

În fruntea brigăzii se află neurologul cea trecut specializarea în reabilitarea medicală.

Măsurile de bază a reabilitării sînt:

1. Cinetoterapia

2. Psihoterapia

3. Restabilirea funcţiilor corticale superioare

4. Terapia prin muncă

5. Tratamentul medicamentos

6. Fizioterapia

Perioada acută, durata ei, este determinată regresul procesului de dislocare şi edem cerebral. În ictus hemoragic durata 1,5 – 6 săpt. În ictus iscemic 1 –4 săpt.

În aceasta perioadă se întreprind măsuri pentru a salva viaţa pacientului şi a stabiliza funcţiile vitale.

Măsurile de recuperare se încep cît mai precoce, dar după stabilizarea bolnavului. Reabilitarea pasivă ce include cinetoterapia, masajul, gimnastica pasivă, respiratorie se începe din primele zile.

Reabilitarea activă este strict individuală şi depinde de caracterul infarctului.