Resuscitarea Cardio-Respiratorie

RCR reprezintă un sistem standardizat de manevre, tehnici şi droguri, care se aplică în cazul stopului cardiac şi / sau respirator şi care au drept scop asigurarea transportului sângelui oxigenat la ţesuturi pentru protejarea funcţiei organelor vitale şi pentru crearea condiţiilor favorabile reluării circulaţiei spontane.

Din păcate, martorii iniţiază RCR în mai puţin de o treime din cazurile de stop cardio-respirator (SCR), iar de cele mai multe ori aceasta nu este de buna calitate. De aceea, noile ghiduri de RCR au la baza ideea de “întoarcere la gesturi simple", scopul fiind facilitarea procesului de învăţare atât pentru persoanele laice, cât şi pentru cele cu pregătire medicala.

Necesitatea adoptării unui protocol universal valabil în RCR, care sa poată fi aplicat de toate categoriile profesionale medicale şi laice şi acceptat în toată lumea, a determinat, in 1992, constituirea unui organism internaţional care să coordoneze elaborarea şi prelucrarea tuturor informaţiilor ştiinţifice legate de resuscitare. A luat astfel fiinţă ILCOR - International Liaision Committee On Resuscitation - prin reunirea reprezentanţilor consiliilor de resuscitare din Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, ai Consiliului European de Resuscitare (ERC), ai Consiliului Cardiologilor din Canada si ai Asociaţiei Americane a Inimii (AHA).

La începutul anului 2000, la Dallas, a avut loc prima Conferinţă Internaţională dedicata RCR si Terapiei Urgenţelor Cardiovasculare (ECC - Emergency Cardiac Care). Aceasta conferinţă a reprezentat momentul elaborării primelor ghiduri internaţionale de RCR.

În ianuarie 2005, a avut loc, tot la Dallas, o noua Conferinţă de Consens - CoSTR (Consensus on Cardiopulmonary Resuscitation and Emergency Cardiovascular Care Science with Treatment Recommendations) - in RCR şi ECC, unde au fost revizuite sau înlăturate unele din recomandările anterioare

Participanţii la Conferinţa de Consens şi-au canalizat efortul pe analiza factorilor cunoscuţi ca având cel mai mare impact asupra ratei de supravieţuire, fără a complica procesul de învăţare: s-a ajuns la concluzia că este necesara creşterea calităţii RCR, în special prin efectuarea compresiilor toracice de calitate si continue.

Aceste ghiduri nu definesc singura cale de urmat în resuscitare, ci reprezintă doar un punct de vedere, larg acceptat, asupra modului in care trebuie desfăşurat, in siguranţă şi eficient, orice proces de RCR.

Resuscitarea este un proces aflat in continuă evoluţie, iar ghidurile necesită în permanenţă aducerea la zi datorită lipsei datelor care:

să confirme eficienţa manevrelor, tehnicilor sau medicamentelor utilizate astăzi;

care să probeze ineficienţa acestora.

Consiliul Naţional Român de Resuscitare (CNRR) s-a constituit în 1998 prin asocierea reprezentanţilor societăţilor medicale româneşti tradiţionale, în virtutea unui protocol semnat cu Consiliul European de Resuscitare