Resuscitarea Cardio-Respiratorie

RCR reprezintă un sistem standardizat de manevre, tehnici şi droguri, care se aplică în cazul stopului cardio – circulator şi/sau respirator şi care au drept scop asigurarea transportului sângelui oxigenat la ţesuturi pentru protejarea funcţiei organelor vitale şi pentru crearea condiţiilor favorabile reluării circulaţiei spontane.

Stopul respirator (apneea) reprezintă absenţa mişcărilor respiratorii.

Stopul cardiac presupune încetarea funcţiei de pompă a inimii, oprirea circulaţiei, pierderea conştienţei (după 10 – 20 sec.), apoi apnee (la 30 sec.), precedată uneori de respiraţii agonice şi instalarea midriazei (după 60 – 90 sec.).

Moartea clinică corespunde momentului în care s – a produs stopul cardiac şi respirator. Dacă nu se începe resuscitarea în 3 – 5 minute survin leziuni ireversibile la nivelul celulelor care marchează momentul morţii biologice, celulare.

RCR se practică de 2000 de ani. Tehnica respiraţiei gură la gură a fost descrisă în Biblie.

1892 MAASS descrie tehnica compresiunii toracice externe pentru resuscitarea stopului cardiac indus de clorofolm.

1899 Prevost demonstrează că fibrilaţia ventriculară se poate reduce şi se poate restabili ritmul sinusal prin aplicarea curentului alternativ pe cord.

1960 se folosesc toate aceste metode combinate (ventilaţie, compresiune toracică externă şi defibrilare ) pentru resuscitarea unui pacient de 45 ani cu Fi V. Acest moment marchează epoca resuscitării moderne.

Cauzele stopului cardiac :

A. Stopul cardiac primar se instalează după producerea unor tulburări de ritm şi de conducere severe. Formele de stop cardiac primar sunt:

- Fibrilaţia ventriculară şi tahicardia ventriculară fără puls ;

- Asistolia;

- Activitatea electrică fără puls (AEFP), care cuprinde disociaţia electro – mecanică (DEM) şi pseudo – DEM , ritmuri idioventriculare, ritmuri ventriculare de scăpare.

Mecanismul cel mai frecvent al stopului cardiac este Fi V (63 %) care se instalează pe fondul unui eveniment coronarian ischemic acut; apoi urmează bradi – asistolia (30 %) şi DEM.Cauzele cele mai frecvente ale DEM sunt:

1. Hipovolemia,

2. Pneumotorax;

3. Tamponada cardiacă;

4. Embolia pulmonară;

5. Tulburări electrolitice severe (hipopotasemie severă, hipocalcemie, hipomagneziemie).

6. Acidoză

7. Supradozări de droguri (beta – blocante, blocante ale canalelor de calciu, sulfat de magneziu ).

B.Stopul cardiac secundar: rapid indus, apare în caz de asfixie prin obstrucţie a căilor aeriene, electrocutare, înec.

Stopul cardiac lent indus apare prin insuficienţă pulmonară, leziuni cerebrale acute,etc.

Elemente clinice în stopul cardiac:

- Absenţa pulsului la arterele mari (carotidă, femurală);

- Pierderea stării de conştiinţă în 10sec, traseu EEG plat în 15 – 30 de secunde.

- Respiraţii agonice şi apnee în 10 – 30 sec.

- Midriază în 60 – 90 sec.

Absenţa pulsului la carotidă şi pierderea conştienţei sunt suficiente pentru un diagnostic rapid în primele 15 sec de la oprirea cordului şi începerea RCR; midriaza este un semn tardiv, care reduce semnificativ intervalul util pentru aplicarea RCR.

Stopul respirator:

Inima şi plămânii vor continua livrarea sângelui oxigenat la ţesuturi timp de câteva minute, până se epuizează rezerva alveolară de oxigen, permiţând în acest timp păstrarea funcţiei creierului şi a celorlalte organe vitale. De obicei aceşti bolnavi au puls arterial prezent iniţial; necorectat la timp, stopul respirator determină stop cardiac secundar prin hipoxie în 5 – 10 minute.

Cauze de stop respirator:

- Obstrucţia căilor aeriene superioare (la pacientul în comă prin căderea bazei limbii şi obstruarea orofaringelui, prin aspirarea de corpi străini sau vărsătură, sânge sau laringo – spasm ;

- Obstrucţia căilor aeriene inferioare: bronhospam sever.

Fiziopatologie:

Stopul cardio – circulator implică o reducere marcantă a perfuziei tisulare şi hipoxie celulară urmate de moarte celulară, dacă nu se întrerupe RCR în timp util. Hipoxemia determină o scădere rapidă a nivelului de ATP şi alterarea transportului ionic transmembranar activ de sodiu şi potasiu, acumularea de ioni de calciu în celulă, care activează o cascadă de reacţii biochimice ce produc leziuni celulare ireversibile. Sensibilitatea celulelor la hipoxie este variabilă. Cel mai vulnerabil organ este creierul ale cărui rezerve de oxigen sunt epuizate în 10 secunde, iar rezervele de ATP şi glucoză în 5 minute, iar în 8 minute PH – ul neuronal ajunge la 6,2 fiind incompatibil cu supravieţuirea. În celula miocardică epuizarea rezervelor de ATP apare după 20 minute. Se citează cazuri în care pacienţii au fost resuscitaţi şi fără leziuni cerebrale semnificative după 20 minute de la stopul cardiac şi chiar după 40 minute în condiţii de hipotermie. Şansele supravieţuirii cresc la 43 % dacă RCR începe în primele 4 minute, cu aplicarea măsurilor de suport vital bazal (masaj cardiac extern şi ventilaţie gură la gură ) şi în primele 8 minute cu aplicarea suportului vital avansat.

Elementul esenţial este deci aplicarea promptă şi corectă a manevrelor de resuscitare ce asigură reluarea circulaţiei spontane şi a unei funcţii neurologice adecvate post – resuscitare.

The American Heart Association utilizează metafora "lanţul supravieţuirii" pentru descrierea succesiunii de evenimente care trebuie aplicate de urgenţă:

1. Acces precoce;