Semiologia aparatului respirator - principalele sindroame respiratorii

A. SINDROMUL BRONŞITIC

Prin bronşită se înţelege o inflamaţie acută sau cronică a mucoasei arborelui traheo-bronşic, însoţită de modificarea secreţiei bronşice.

1. Sindromul de bronşită acută

Clinic. Sindromul de bronşită acută are două faze:

• Faza de cruditate:

- simptomul dominant este tusea seacă, frecventă, spastică, chintoasă

- dispneea şi/sau cianoza apar atunci când se asociază un sindrom obstructiv de căi aeriene

• Faza de cocţiune se instalează la câteva zile de la debutul bolii, fiind caracterizată prin apariţia expectoraţiei cu spută mucoasă sau muco-purulentă;

2. Sindromul de bronşită cronică

a. Bronşita cronică simplă – se caracterizează prin tuse cronică sau recurentă, minim 3 luni pe an, timp de doi ani consecutiv, însoţită de expectoraţie cu spută mucoasă sau muco-purulentă.

b. Bronşita cronică obstructivă - bronşită cronică simplă, plus dispnee persistentă sau intermitentă.

c. Bronşita cronică astmatiformă - bronşita cronică obstructivă, plus episoade de bronhospasm.

d. Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC) este un sindrom caracterizat prin:

• tuse cronică sau recurentă minim trei luni pe an, cel puţin doi ani consecutiv;

• expectoraţie cu spută muco-purulentă sau purulentă;

• dispnee persistentă sau intermitentă, cu wheezing diurn sau nocturn şi reducerea VEMS sub 60%.

B. SINDROAMELE DE DISTENSIE ALVEOLARĂ

Prin distensie alveolară se înţelege o mărire a spaţiului aerian distal de bronşiola terminală, care poate fi:

• pasageră, ca în astmul bronşic;

• definitivă, ca în enfizemul pulmonar.

Astmul bronşic – este un sindrom respirator caracterizat prin:

• crize paroxistice de dispnee, bradipneică, expiratorie, zgomotoasă şi forţată, separate de perioade de linişte, care se remit spontan sau prin tratament.

• criza de astm constă în:

o dispnee

o Wheezing

o tuse

o expectoraţie mucoasă

o anxietate

Ca o formă particulară, menţionăm starea de rău asmatic, care constă în crize succesive de bronhospasm , intervalul dintre ele devenind minim sau nul.

Emfizemul pulmonar este o stare patologică ireversibilă, caracterizată prin:

o dispnee:

- este simptomul dominant şi cel mai constant

- apare iniţial la efort, apoi se accentuează, devenind severă, permanentă

- de obicei, este o dispnee de tip expirator.

o tuse:

- este pe plan secundar

- precede dispneea cu ani de zile

- poate fi productivă dar poate fi şi neproductivă

- este declanşată de contactul cu aerul rece, fum, pulberi.

C. SINDROAMELE DE CONDENSARE PULMONARĂ

Sindromul de condensare pulmonară reprezintă expresia clinică a unui proces anatomo-patologic în care parenchimul pulmonar, într-un anumit teritoriu, încetează să mai conţină aer.

Aerul alveolar poate fi:

• înlocuit cu:

o ţesut tumoral – în neoplasmul bronhopulmonar

o exsudat inflamator fibrinos – în pneumonii

o ţesut conjunctiv – în fibroze pulmonare

o sânge – în infarctul miocardic

• resorbit – în atelectazia pulmonară, cu colabarea alveolelor.

Tipuri de sindroame de condensară pulmonară

I. Pneumoniile – reprezintă boli pulmonare inflamatorii acute, cu etiologie foarte diversă.

Exemplu: pneumonia pneumococică

Simptomatologie – debutul este adesea brusc, în plină stare de sănătate. Bolnavul prezintă:

• frison unic, solemn, intens, prelungit

• junghi toracic, exacerbat de tuse

• tuse iritativă, iniţial

• febră 39-400C, cu uşoare remisiuni matinale

• dispneea, atunci când există, este de tip polipnee, iar respiraţia este superficială

• herpes nazo-labial, semnul Jaccoud (roşeaţa pometului de partea bolnavă) sau facies vultuos.