Semnele Patognomonice ale unei Fracturi

1)SEMNELE PATOGNOMONICE ALE UNEI FRACTURI

Semne de certitudine

-mobilitate anormala dureroasa

-prezenta crepitatiei osoase

-intreruperea continuitatii osoase

-intransmisibilitatea miscarilor-imprimarea unei miscari segmentului distal de fractura nu e transmis la segm proximal de fractura datorita intreruperii parghiei osoase.

Semne de probabilitate

-tumefactia zonei insotita de deformarea regiunii,ulterior echimoza la nivelul fracturii

-durere in punct fix insotit de impotenta functionala totala,accidentatul neputand ridica membrul de pe planul patului.

-pozitie vicioasa prin deplasarea fragmentelor precum si prin scurtarea segmentului respective

-membrul afectat e tinut in rotatie externa si adductie si e mai scurt decat cel sanatos

Diagnosticul de fractura se pune pe seama a doua categorii de semne:

Semnele de probabilitate care, daca exista, ridica suspiciunea unei fracturi sunt:

1. Durerea spontana, localizata intr-un punct fix, care creste in intensitate la palparea zonei sau la incercarea de a misca membrul presupus fracturat.

2. Impotenta functionala, care se manifesta prin incapacitatea de a efectua miscari cu membrul traumatizat.

3. Deformarea regiunii respective, care apare din cauza proeminentei sub piele a capetelor osoase fracturate.

4. Scurtarea membrului fracturat in urma deplasarii in sus a capatului inferior al fracturii ca urmare a contracturii musculare reflexe.

5. Echimozele – coloratia violacee a pielii contuzionate de deasupra focarului de fractura, ca urmare a leziunii concomitente si a unor vase de sange.

6. Tumefierea regiunii si cresterea temperaturii locale.

Pentru clarificarea diagnosticului, aceste semne descrise mai sus cer cautarea asa-numitelor semne de certitudine.

Semnele de certitudine, daca este identificat macar unul dintre ele, pun diagnosticul sigur de fractura. Ele sunt urmatoarele:

1. Mobilitatea anormala in focarul de fractura evidentiata atunci cand, la incercarea de palpare, osul se misca in zona respectiva.

2. Netransmiterea miscarii cand se incearca ridicarea membrului presupus fracturat de capatul sau proximal (de dincoace de fractura). In acest caz, capatul proximal se ridica, dar capatul distal (de dincolo de fractura) ramane cazut.

3. Intreruperea clara a continuitatii osului - se poate determina palpand marginea osului. La un moment dat se poate sesiza discontinuitatea si la nivelul pielii se poate remarca chiar o mica depresiune.

4. Crepitatiile osoase – zgomote specifice (ca sunet, asemanatoare zgomotului produs la calcarea pe zapada inghetata) care apar la palparea fracturii si care sunt cauzate de frecarea intre ele a capetelor fracturate.

5. Evidentierea sub piele sau chiar prin piele (in cazul fracturilor deschise) a unuia sau a celor doua capete fracturate.

6. Modificarile radiologice, care permit aprecierea clara a fracturii si a detaliilor acesteia.

In mod practic, cautarea tuturor semnelor de certitudine este dureroasa si uneori chiar periculoasa. In prezenta unor semne de probabilitate, este necesara efectuarea unei radiografii care va infirma sau va confirma fractura.

2)DEFINITIA POLITRAUMATISMULUI

-stare acuta severa,rezultata in urma unui impact voluntar sau involuntar,mecanic,termic sau chimic,din care rezulta leziuni ale mai multor regiuni ale corpului,dintre care cel putin una sau o combinatie a acestora pune viata in pericol(are impact vital). Lezarea traumatica concomitenta a doua aparate sau sisteme cu :

• tulburari functionale grave

• risc vital - datorat cel putin unei leziuni

- este o afectiune traumatic in care leziunile periferice – fracture, plagi, arsuri- sunt asociate cu leziuni visceral ce pot determina tulburari ale functiilor vitale.

3) DIN CE CONSTA ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI?

Primul ajutor reprezintă o intervenţie rapidă şi calificată, în caz de accident, cu scopul de a înlătura cauza, a ameliora suferinţa şi a preveni complicaţiile.

În cadrul primului ajutor se iau măsuri în primele minute la locul accidentului, pentru combaterea efectelor unei agresiuni, efecte care se pot agrava în timp, de multe ori punând în pericol viaţa individului.

Există două tipuri de măsuri de prim ajutor:

a) măsuri generale: acestea pot fi folosite în mai multe tipuri de traumatisme;

b) măsuri specifice: aceastea sunt caracteristice unei leziuni (exemplu: imobilizarea provizorie este o metodă specifică pentru fracturi şi generală pentru luxaţii).

Acordarea primului ajutor presupune:

- asigurarea unei respiraţii eficiente;

- menţinerea funcţiei cardiace- verificare puls, TA;

- oprirea hemoragiei;

- instalarea unei perfuzii;

- limitarea pătrunderii unor substanţe toxice în organism;

- imobilizarea fracturilor;

- reducerea luxaţiilor;

- poziţionarea corectă a accidentatului (este foarte importantă ca măsură de prim ajutor şi pe parcursul timpul transportului).