Sociologie Medicală

Aparitia sociologiei. Obiectul si problematica sociologiei.

August Comte este creditat drept inventatorul termenului de sociologie, el folosind pentru prima oara acest termen în 1838, în cea de-a 47-a lectie din volumul IV. Initial, el folosise termenul de fizica sociala pentru noua stiinta

Etimologia termenului este hibrida, provenind de la cuvântul latinesc „socio“ (social) si de la cel grec „logos“ (stiinta), sociologia fiind definita de catre cea mai mare parte a cercetatorilo drept studiul stiintific al vietii sociale a oamenilor“.

În cadrul sociologiei au existat si exista o multitudine de orientari teoretice si doctrinare determinate de complexitatea societatii, obiectul ei de studiu.

În ceea ce priveste perioada constituirii sociologiei ca stiinta, exista mai multe opinii. Astfel, unii cercetatori considera ca sociologia îsi gaseste originile în scrierile filosofice ale lui Platon si Aristotel. De asemeni s-a considerat ca sociologia a aparut ca stiinta în cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, întemeietorii sai fiind considerati Auguste Comte, Emile Durkheim, Gustave Tarde si H.Spencer. O alta orientare considera sociologia drept rezultat al puseului empirist din stiintele sociale americane în perioada postbelica, în timp ce, în fine, un alt punct de vedere propune o sociologie înca neconstituita ca stiinta de sine statatoare.

Cea mai mare parte a istoricilor acestei discipline au cazut de acord asupra celui de-al doilea punct de vedere, conform caruia sociologia s-a nascut în a doua jumatate a ecolului al XIX-lea, ca o necesitate impusa de dezvoltarea societatii industriale moderne si de problemele socio-umane induse de aceasta.

Aparitia sociologiei. Conditii socio-structurale si epistemologice.

Sociologia a aparut în contextul dezvoltarii impetuoase a gândirii umane si totodata a studiilor sociale impuse de revolutia industriala si de afirmarea societatii capitaliste în secolul al XIX-lea. Modificarea relatiilor sociale si economice, necesitatea elaborarii unor teorii privind folosirea resurselor umane în economia capitalista pentru obtinerea unui maxim de randament au condus la aparitia sociologiei ca stiinta ce avea drept obiective majore organizarea pe baze rationale a vietii sociale si solutionarea disfunctionalitatilor sociale.

Dezvoltarea spectaculoasa a stiintelor naturii în aceeasi perioada a creat si conditiile epistemologice ale aparitiei sociologiei ca stiinta de sine statatoare. Înainte de acest moment în filosofia sociala au mai fost efectuate studii asupra societatii, dar într-o modalitate deductiv – speculativa, care propunea modele de indivizi, fenomene sociale si societate în ansamblu, modele bazate pe anumite norme deduse a priori, speculativ, din ratiune.

Noul model stiintific propus aducea o perspectiva noua, constatativa, descriptiva si explicativa cu privire la om si societate. Obiectivul noii stiinte erau definirea a ceea ce sunt omul si societatea si nu a ceea ce trebuie sa fie. Conform acestei noi orientari, fenomenele si procesele sociale trebuie tratate ca fapte, adica descrise, consemnate si explicate cauzal. Sociologia a aplicat astfel în studiul socialului metodele propuse de stiintele naturii, programul lui August Comte stabilind drept sarcina fundamentala a sociologiei studiul pozitiv al faptelor sociale si evidentierea pe aceasta cale a legilor fundamentale proprii vietii sociale. Emile Durkheim va fi în schimb cel care va formula regulile si principiile metodologice ale sociologiei, realizând în acelasi timp si cercetari efective în care a aplicat metoda elaborata.

Initiatorii sociologiei ca stiinta

Emile Durkheim (1858 – 1917)

Nascut la Epinal, îsi face studiile la Paris, dupa care activeaza ca profesor la Bordeaux si la Sorbona. În 1894 publica „Les regles de la methode sociologique“, iar în 1897, „Le suicide“. Din punctul sau de vedere, sociologia trebuie sa îndeplineasca doua conditii pentru a se constitui ca stiinta:

- sa îsi defineasca obiectul propriu de cercetare: faptele sociale deosebite de obiectul altor stiinte.

- faptele sociale trebuie observate si explicate cu aceeasi rigurozitate metodologica.

Cea dintâi problema care se pune sociologului este de a defini faptul social, în acest sens trebuind sa aiba doua caracteristici: sa fie exterior individului si sa se impuna individului cu o forta coercitiva.

„Este fapt social orice fel de a face, fixat sau nu, capabil sa exercite asupra individului o constrângere exterioara, sau care este general pentru o întreaga societate data, având totusi o existentaproprie, independenta de manifestarile sale individuale.“ (Durkheim). Astfel, faptul social se delimiteaza în mod clar de faptul biologic, fiind reprezentare sau actiune si de faptul psihic, fiind exterior individului, impunându-I-se cu o forta de constrângere. Faptele sociale sunt se diferentiaza si în fapte normale si fapte patologice, aceasta clasificare având la baza tot criterii statistice. Faptele normale sunt caracteristice majoritatii indivizilor în timp ce faptele patologice sau anomice apar la un numar relativ restrâns de indivizi si au o conditionare spatio-temporala. Astfel, anumite fenomene considerate patologice, precum crima sau suicidul, devin normale din punctul de vedere al lui Durkheim, o societate fara crime sau sinucideri fiind imposibila, iar aceste fapte trecând în rândul normalitatii.