Substanțe anestezice utilizate în anestezia loco-regională

ISTORIC

1844 - prima anestezie generală cu protoxid de azot, Horace Wells din Connecticut

1846 – prima anestezie cu eter, William Morton

1853 – a fost inventat acul de seringă de către Wood

1875 – a fost preparată cocaina din frunzele arborelui Eritroxillon Coca de către Mac Lagan

1884 – Halsted foloseşte anestezia locală cu cocaină în cavitatea orală

1905 – Eihorn sintetizează procaina

1943 – Lofgren sintetizează lidocaina

1969 – a fost sintetizată articaina de către Muschaweck

ANESTEZIA LOCO-REGIONALĂ

DEFINIŢIE

Anestezia loco-regională (ALR) este metoda prin care folosind substanţe chimice, fizice sau curent electric, se realizează o insensibilizare temporară a regiunii anatomice pe care se intervine, conştientul pacientului rămânând intact.

Deoarece în această anestezie nu este abolită sensibilitatea termică, tactilă şi de presiune, autorii americani au numit-o "analgezie loco-regională.

Anestezicele loco-regionale

Sunt substanţe cu acţiune localizată, temporară şi reversibilă, asupra celulelor şi fibrelor nervoase

Clinic anulează progresiv transmiterea durerii, variaţiei termice, propriocepţiei şi în final a tonusului muscular

Fiziologia transmiterii nervoase

Anestezicul local,sigur şi eficient, trebuie să îndeplinească următoarele calităţi:

Efect anestezic puternic

Inducţie scurtă

Toxicitate sistemică redusă

Să nu producă iritaţii locale

Incidenţă scăzută a efectelor adverse

Rapotr bun eficienţă/toxicitate

Anestezicele locale sunt formate din:

- inelul aromatic

- lanţul intermediar

- grupare amino

Lanţul intermediar cuprinde un ester sau o legătură amidică determinând clasificarea anestezicelor locale în esteri sau amide

Soluţia anestezică este injectată în imediata apropiere a trunchiului nervos, dar o parte se leagă de ţesuturile nespecifice (grăsime, fibre musculare) iar o parte este absorbită în sânge, deci la fibra nervoasă ajunge o cantitate redusă.

În sânge circulă :

- formă legată de o proteină circulantă – glicoproteină

- formă liberă – are efect anestezic dar şi toxic

Glicoproteina transportă şi alte substanţe medicamentoase : betablocante (propanolol), blocante de calciu ( verapamil) antiaritmice (chinidină)

La pacienţii cardiovasculari, fracţiunea liberă de anestezic local va creşte în circulaţie şi poate determina accidente generale de supradozare, interpretate ca accidente de intoleranţă , alergie etc.

Structura chimică determină proprietăţile anestezicelor locale:

Puterea – depinde de liposolubilitate

Intensitatea – depinde de concentraţie

Timpul de instalare – depinde de liposolubulitate

Durata acţiunii – depinde de capacitatea de a se lega de proteine

Substanţe anestezice utilizate în stomatologie

Calităţile soluţiilor anestezice

Să nu influenţeze nociv celulele, să nu fie iritante pentru ţesuturi, să nu provoace modificări structurale.

Să nu provoace efecte generale nedorite, să nu fie toxice în concentraţiile utile pentru efectul anestezic, să nu determine fenomene de obişnuinţă sau reacţii de sensibilizare sau alergie.

Să fie solubile în apă şi stabile în soluţii

Să nu se degradeze prin căldură (fierbere) în vederea sterilizării.

Să difuzeze uşor în ţesuturi, dar să nu se resoarbă prea repede pentru a asigura o acţiune suficient de îndelungată.

Acţiunea anestezică să se instaleze rapid şi să fie suficient de intensă.