Bazele Merceologiei

1.1 Evoluţia şi importanţa sistematizării mărfurilor alimentare

Consumatorul actual este din ce în ce mai dispus să renunţe la stocări riscante de produse

alimentare puţin prelucrate, vândute în stare neambalată sau precar ambalată, preferând sorto-tipodimensiuni

cât mai înalt prelucrate, de mic gramaj, cât mai stabile şi cât mai convingător garantate.

În acest sens, strategia agenţilor economici din industria alimentară trebuie să vizeze accesul

cât mai larg al populaţiei la o gamă sortimentală mare de produse prelucrate, fapt care determină un

raport judicios între grupele de alimente şi clasele calitative, reducerea masei pe o unitate de produs

preambalat vandabil, echilibrarea şi creşterea valorii nutritive a alimentelor, o stabilitate cât mai

înaltă a produselor puse în circulaţie, printr-o garantare a calităţii şi inocuităţii la nivelul exigenţelor

moderne impuse de protecţia consumatorului.

Aşadar, atât producătorul agricol, cât şi producătorul de alimente prelucrate, distribuitorul şi

comerciantul cu amănuntul trebuie să-şi conjuge eforturile în adecvarea ofertei de produse

alimentare în cadrul unei economii eficiente şi moderne.

În cvasitotalitatea situaţiilor, produsul care face obiectul fabricaţiei sau al comercializării nu

este singular. El se încadrează într-o anumită gamă de produse, înrudite prin destinaţia lor comună

în consum şi prin caracteristicile esenţiale similare referitoare la materia primă din care sunt

obţinute , la tehnologia de fabricaţie. În sfera distribuţiei se utilizează larg termenul de gamă

sortimentală, definită prin ansamblul mărfurilor şi modul lor de asociere, folosind un reper comun

de sistematică.

Dimensiunile gamei sortimentale permit aprecieri comparative între firme ce realizează

acelaşi produs şi servesc, totodată, drept puncte de reper pentru formularea strategiilor de produs.

Descoperirea de materii prime noi, de noi tehnologii şi chiar de noi utilităţi, au dus la o

expansiune continuă a sortimentului de mărfuri, fapt care a determinat şi încercări continue de

clasificare a acestora.

Primele încercări de ordonare a mărfurilor au fost întreprinse de J. Beckman, în perioada

1793-1800, probabil influenţat şi stimulat de cercetările întreprinse de C. Linné în domeniul

ştiinţelor naturii.

În aceeaşi perioadă, sunt semnalate şi încercările de clasificare ale lui B. Bűsse (1798-1801),

care foloseşte drept criterii de clasificare atât originea, cât şi destinaţia produsului

O dată cu înfiinţarea Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles şi creşterea

interesului statelor pentru diferitele clasificări, a apărut orientarea practică în acest domeniu

(politică vamală, operaţiuni de transport , statistică).

În perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, cercetările merceologice

privind clasificarea mărfurilor au fost întreprinse de G. Grundke, A. Kutzelnigg, J. Holzl, D. Dimitriev

şi alţii1.

1 Studiu de clasificare a produselor alimentare după criterii internaţionale, vol.I, vol.II, C.C.A.E.M. –A.S.E.

Bucureşti,1990

Bazele merceologiei

Metodologia utilizată în domeniul clasificării mărfurilor a evoluat prin trecerea de la

merceologia clasică, exclusiv descriptivă şi plasată în domeniul ştiinţelor naturii, la merceologia

modernă, cu vocaţie interdisciplinară, cu orientare problematică şi prospectivă.

Semnificativă este cercetarea lui E. Kuthe care analizează clasificările predecesorilor

(Grundke, Posch, Finche şi alţii), precum şi clasificările elaborate de către organisme naţionale şi

internaţionale, pentru a institui un nou sistem criterial de esenţă economică şi funcţională şi a

construi în această direcţie modele de clasificare, atât generale, cât şi pe grupe de produse.

Kuthe consideră următoarea clasificare a sortimentelor de mărfuri din comerţ ca răspunzând

în mare măsură practicii comerciale:

1. Produse de brutărie;

2. Alimente dietetice;

3. Delicatese;

4. Grăsimi şi ouă;

5. Produse din carne;

6. Produse din peşte;

7. Fructe şi legume;

8. Băuturi;

9. Conserve;

10. Produse din lapte;

11. Produse dulci;

12. Produse congelate;

13. Alte produse.

Această clasificare corespunde unor exigenţe de compartimentare în magazine generale de

produse alimentare, pentru orientarea structurii reţelei în comerţul cu amănuntul, dar acest criteriu

este oarecum periferic pentru un management merceologic. Mai interesantă este clasificarea

alimentelor folosind criteriul transpoziţiei (de compatibilitate sau incompatibilitate în transport,

depozitare şi păstrare), Kuthe exemplificând utilizarea acestui criteriu prin problematica

merceologică specifică anumitor produse, ca de exemplu:

- produsele din peşte (incomoditatea mirosului, sensibilitatea la temperatură etc.);

- produsele congelate (sensibilitate mare la temperatură);

- produsele de brutărie (sensibilitatea la condiţiile de depozitare).

Sunt considerate neutre din punct de vedere transpoziţional alimentele dietetice, băuturile,

conservele, produsele dulci, în general produsele bine stabilizate şi preambalate etanş sau ermetic.

O dată cu apariţia învăţământului comercial în România, prin efectul legii M. Kreţulescu

(1864), clasificarea mărfurilor a pătruns statornic în manualele şi programele analitice, în

învăţământul superior.

Un precedent există încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, când în pregătirea empirică a

negustorilor, studierea felurilor de mărfuri era obligatorie. Un element favorizant al cunoaşterii

clasificării mărfurilor îl constituie tarifele vamale, care încă de acum două secole diferenţiau sistemul de

taxare pe tipuri şi calităţi de mărfuri.

Un pas înainte îl constituie sistemul criterial de clasificare al mărfurilor şi clasificarea

propriu-zisă elaborată de Arsenie Vlaicu în tratatul său de merceologie.

Începând cu anii ’50, cercetările în domeniul clasificării produselor alimentare au în primul

rând valenţe metodologice, atât în privinţa poziţionării mărfurilor într-un ansamblu sistematic, cât şi

în compararea diferitelor sisteme de clasificare a mărfurilor.

Metodele de corelare în domeniul clasificării merceologice a mărfurilor alimentare sunt

concentrate, în special, către elaborarea unor sisteme criteriale, a unor modele şi validarea lor

motivaţională în raport cu exigenţele moderne ale practicii comerciale din ţările dezvoltate. Se poate

decela preocuparea cercetătorilor de a face o joncţiune