Design și estetică

Efortul contemporaneităţii de a lămuri nivelul şi rostul prezenţelor estetice în industrie şi economie constituie o necesitate rezultată chiar din amplificarea procesului de sensibilizare a fiinţei umane, însoţită de ansamblul cerinţelor economice ale epocii noastre

Iată că designul, estetica industrială, urmăresc tocmai transmutarea din sfera valorificărilor cantitativ - abstracte în cea a valorificărilor calitativ- concrete.

Prin tradiţie şi datorită evoluţiei civilizaţiei, criteriile economic - utilitar - funcţional acordă câştig de cauză serierii, iar factorul estetic se constituie într-o decisivă pârghie a deplinei “umanizări" obiectuale şi subiective.

Factorul estetic introduce, astfel, în producţia materială un coeficient calitativ de individualitate la nivelul microseriilor şi, ideal, la nivelul fiecărui produs în parte.

Gustav Theodor Fechner (1801-1887, fizician, psiholog, estetician şi filosof), analizând raporturile dintre frumos şi util:

“Utilitatea este prima cerinţă a tuturor obiectelor şi dacă în înfăţişarea lor latura practică pe care le-o atribuim ar trebui să lipsească şi Frumuseţea ar lipsi".

Et. Souriau “în sânul muncii de creaţie industrială se exersează o activitate parţial, dar fundamental artistică".

Et. Gilson “Materii şi forme" (Matières et formes,1964): “Perfecţiunea în adaptarea scopurilor la mijloace în vederea unei oarecare finalităţi practice este însoţită de o frumuseţe naturală a produselor fabricate. Acest frumos industrial este mai apropiat de natură decât de artele frumoase".

Estetica industrială trebuie să pună în centrul problematicii sale frumosul industrial ca raportare a creaţiei tehnico-industriale la un ideal estetic specific.*

* Achim I., Introducere în estetica industrială, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.

GUSTUL ESTETIC

Reacţia spontană, cvasireflexă, de plăcere sau de neplăcere faţă de aspectele estetice ale realităţii

Vauvenargues (moralist francez) “Gustul este aptitudinea de a cântări cum trebuie tot ce ţine de domeniul intelectului";

Kant “Gustul reprezintă facultatea de a judeca un obiect sau un mod de reprezentare prin satisfacţia sau nemulţumirea resimţită într-un fel cu totul dezinteresat. Se numeşte frumos obiectul acestei satisfacţii";

Goethe “Gustul nu se formează decât prin contemplarea a ceea ce este excelent, nu a ceea ce este acceptabil".

El a fost definit metaforic prin analogie cu simţul fizic al gustului, datorită unor însuşiri comune între care se disting varietatea şi spontaneitatea

Un rol determinant în constituirea şi afirmarea gustului estetic îl are aprecierea subiectivă, care explică marea sa diversitate, mobilitate şi spontaneitate.