Falsificarea Mărfurilor

1. Definiţii

Falsificarea este operaţia de obţinere a unui produs asemănător cu altul, deja existent în comerţ, operaţie efectuată în scop de înşelăciune şi de obţinere a unor venituri ilicite. Expertizele având drept obiect mărfuri falsificate sau contaminate sunt în general expertize complexe, cu participarea unor specialişti din diverse domenii, necesitând investigaţii laborioase şi de durată.

Fraudele, substituirile şi falsificările mărfurilor se înscriu în categoria mărfurilor frauduloase, a căror amploare a crescut pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti - sursele potenţiale ale acestor mărfuri frauduloase sunt:

- economia de piaţă, bazată pe libera reglare a cererii cu ofertă;

- lărgirea şi intensificarea schimburilor comerciale pe pieţele interne şi internaţionale;

- creşterea numărului agenţilor comerciali implicaţi într-un proces logistic.

Astfel, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilicite stipulează că „folosirea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspundere contravenţională sau penală”.

De asemenea, Ordonanţa Guvernului României nr. 39/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării menţionează că „falsificarea sau substituirea în domeniul calităţii constituie orice înşelăciune sau tentativă de înşelăciune privind natura, caracteristicile calitative, compoziţia, conţinutul în substanţe utile, înlocuirea în componenţa produsului a unor substanţe cu altele vătămătoare sănătăţii, precum şi falsificarea de denumiri, descrierea sau alte declaraţii false privind originea, cantitatea sau identitatea mărfurilor sau serviciilor, care

contribuie la stabilirea valorii produsului”.

Normele de igienă privind alimentele şi protecţia sanitară a acestora, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 661/1995, definesc falsificarea produselor alimentare ca fiind „adaosul oricărei substanţe naturale sau sintetice în produse în scopul mascării unor defecte ale

produselor alimentare, precum şi în scopul modificării sau conferirii de proprietăţi pe care produsele nu le justifică prin compoziţia lor naturală şi prin normele de fabricaţie”.

Alţi autori definesc falsificarea ca fiind „operaţia de obţinerea şi comercializare a acelor produse care reprezintă reproduceri (imitaţii) aproape fidele, dar de calitate inferioară, a unor produse originale existente pe piaţă, operaţie efectuată în scop fraudulos pentru obţinerea unor venituri necuvenite.

Sensul corect al noţiunii de falsificare poate fi mai bine conturat dacă se ţine seama de principalele direcţii posibile de falsificare care, în cazul produselor alimentare, pot fi rezumate după cum urmează:

- îndepărtarea uneia sau mai multor componente naturale;

- modificarea proporţiei normale de componente chimice specifice;

- introducerea în produs a unor substanţe nespecifice şi nici normale naturii acestuia;

- substituirea unor componente naturale cu componente sintetice sau artificiale, neavizate din punct de vedere sanitar;

- comercializarea unui înlocuitor de produs drept produs natural;

- produsul este complet falsificat, fiind obţinut prin asocierea unor componente chimice asemănătoare celor din care se obţine produsul natural;

- recondiţionarea unui produs degradat sau viciat, în scopul mascării defectelor care ar fi evidenţiat proprietăţile necorespunzătoare ale produsului respectiv.

2. Clasificarea principalelor tipuri de falsificări ale mărfurilor

Falsificarea mărfurilor industriale prezintă anumite particularităţi faţă de cea a mărfurilor alimentare, particularităţi legate de natura materiilor prime, destinaţie, termen de garanţie (unele produse sunt de folosinţă îndelungată), condiţiile de păstrare şi depozitare, tehnica de realizare a falsului ş.a.

Amploarea fenomenului de contrafacere de la început de mileniu trei arată importanţa cunoaşterii principalelor tipuri de falsificări de către agenţii economici pentru a lua măsuri de protecţie a consumatorilor şi a evita pătrunderea pe piaţa românească a mărfurilor falsificate.

1. După calitatea execuţiei, tipurile de falsificări ale mărfurilor industriale care s-au dezvoltat de-a lungul anilor pot fi incluse în trei grupe largi care reflectă căile urmate de industrializare, şi anume:

- Falsificarea artizanală (sau tradiţională). Se bazează pe îndemânarea unui specialist în producerea de falsuri. Acest tip de falsuri este întâlnit, de regulă, în domeniul antichităţilor, artelor, ceramică, sticlă, mobilier, covoare, ceasuri, bijuterii şi multe altele. Falsificatorul posedă alături de specialitatea sa şi alte tehnici cu ajutorul cărora creează o reproducere precisă cu o aură de vechime (patină). Uneori reuşesc să transforme creaţii deteriorate sau obiecte de artă obişnuite în opere reproduse perfect dând impresia de autentic.

- Falsificarea de slabă calitate. Este realizată folosind materii prime, materiale şi tehnologii mai puţin valoroase. Acest tip de falsificare este cel mai comun, cel mai întâlnit şi se referă la aproape toate grupele şi subgrupele de mărfuri industriale. Foloseşte tehnici care nu necesită o prea mare îndemânare dar implică o finanţare considerabilă şi abilităţi organizaţionale deoarece depinde de nivelul economiei la scară mondială. Falsificatorii operează adesea la nivel internaţional şi pot produce sau cumpăra componente din multe ţări, pot să le asambleze, ambaleze şi eticheteze în altă ţară şi totuşi să le vândă în cu totul alte regiuni geografice.

Tehnici care abordează acest tip de falsificare implică copierea cu ajutorul unor dispozitive de copiat foarte ieftine, pentru care nivelul de îndemânare necesar este minim. Astfel de domenii includ copierea unor programe de calculator şi a unor caste audio neprotejate. Deşi mediul respectiv poate fi considerat ca fiind falsificare de înaltă performanţă, tehnologia a venit în sprijinul falsificatorului prin faptul că i-a furnizat acestuia instrumentele necesare pentru a face copiile. Dispozitivele de copiere color avansate reprezintă un alt exemplu major de tehnologie nouă care a fost utilizată de către falsificatori pentru a produce acte justificative, bancnote şi o serie întreagă de alte documente de valoare. Dispozitivele de scanat, de imprimat şi computerele ieftine sunt de asemenea folosite de către o generaţie nouă de falsificatori amatori pentru a realiza copii cât mai aproape de cele originale după documentele de valoare.

Falsificarea de slabă calitate se dezvoltă odată cu industrializarea şi beneficiază de metode moderne pentru producţia de masă.