Mărfuri Alimentare și Securitatea Consumatorului

Obiective:

Dobândirea de cunoştinţe privind:

configuraţia actuală a mărfurilor alimentare;

funcţiile produsului alimentar;

caracterizarea pieţei mărfurilor alimentare;

abordările moderne ale noţiunii de calitate a mărfii alimentare;

1.1 Configuraţia actuală a mărfurilor alimentare

Marfa este corespondentul material al unei necesităţi de consum determinată. Acest corespondent material creat pentru a fi realizat de piaţă – obiect material (inclusiv ca suport pentru informaţii variate) – apare în dublă ipostază: ca produs-entitate până în faza contractării, apoi ca lot de marfă identică, omogenă şi finită de produse până în momentul vânzării, când este transmis consumatorului, din nou, ca produs-entitate.

Marfa, pentru a fi realizată pe piaţă, trebuie să fie cât mai repede şi cât mai eficace îndreptată spre consumatorul final, astfel încât ciclul bani-marfă-bani să se efectueze în condiţii cât mai avantajoase şi pentru producător şi pentru consumator.

Comerţului îi sunt specifice o serie de axiome, printre care următoarele sunt decisive:

• Prima axiomă. Comerţul se face cu marfă. Aceasta presupune o structură sortimentală şi un nivel de calitate a mărfii acceptate de cumpărători, la locul, în momentul, în cantitatea solicitată şi la preţul aşteptat.

• A doua axiomă. Comerţul este o îndeletnicire profitabilă, adică un câştig stimulativ, după deducerea cheltuielilor de circulaţie şi a riscului comercial.

• A treia axiomă. Comerţul se bazează pe credibilitate în amonte şi în aval de agentul economic implicat. Fără o credibilitate certă, agentul economic comerciant este marginalizat sau chiar eliminat de pe piaţă.

• A patra axiomă. Comerţul presupune un grad ridicat de profesio-nalism specific şi complex. Acest lucru implică o profundă şi multilaterală cunoaştere a mărfurilor, a surselor de producţie, a condiţiilor şi tehnicilor de deplasare în timp şi spaţiu a mărfurilor, a mijloacelor şi instrumentelor financiare, a mijloacelor şi tehnicilor de comunicare (negociere, public relation, telematică etc.), informatică operaţională şi altele.

Comerţul se exercită cu mărfuri, indiferent de gradul lor de prelucrare tehnologică, respectiv cu materii prime, semifabricate şi produse finite. Se observă, însă, că numai materiile prime (în cea mai mare măsură) circulă în vrac sau în semivrac, ca produs propriu-zis sau ca sistem monocomponent, în timp ce semifabricatele (într-o măsură tot mai mare) şi produsele finite (în ţările dezvoltate în proporţie de 90 – 95 %) circulă ca sistem bicomponent (produsul + ambalajul individual).

Faptul că marfa modernă se constituie ca sistem bicomponent la care ambele componente se intercondiţionează organic, determină un nou mod de abordare managerială atât în fazele de proiectare până la obţinerea produsului-etalon destinat contractării şi apoi la constituirea loturilor de marfă, cât şi în fazele distribuţiei şi realizării produsului de piaţă.

Este momentul să facem precizarea că prin produs se înţelege orice obiect rezultat dintr-o activitate umană, mai mult sau mai puţin monitorizată şi indiferent de scop, în timp ce marfa este, sau cel puţin trebuie să fie, un produs proiectat şi fabricat în conformitate cu exigenţele şi rigorile pieţei, pentru a fi transformat în bani şi cu un profit stimulator într-un interval de timp fezabil.

Comerţul cu mărfuri alimentare presupune existenţa unei structuri sortimentale adecvate de produse autentice, normale şi sigure, pe de o parte, şi asigurarea unui nivel calitativ acceptat de către consumatori, la locul, în momentul şi cantitatea cerută de piaţă, pe de altă parte. Imperativul găsirii acestui echilibru reprezintă esenţa tematicii propuse.

Comerţul internaţional cu mărfuri alimentare se află sub incidenţa următorilor factori:

- disponibilităţilor de resurse agro-alimentare şi a fluxurilor lor comerciale internaţionale;

- ridicării gradului de prelucrare a alimentelor, impulsionată fiind de industrializarea rapidă a sectoarelor de producţie alimentară, apariţia unor noi forme de distribuţie şi dezvoltarea unor noi forme de consum;

- politicilor alimentare şi nutriţionale promovate la nivel naţional şi internaţional şi care corijează sau completează efectele politicilor sectoriale şi a celor economice globale;

- utilizării unor mecanisme eficiente de adaptare la exigenţele protecţiei consumatorului.

În condiţiile economiei de piaţă, consumatorul devine axul central al tuturor activităţilor economice care converg către satisfacerea cât mai deplină a dorinţelor, preferinţelor, necesităţilor şi exigenţelor sale, această satisfacere fiind însăşi esenţa acţiunilor economice realizate. De aceea, cercetarea şi asigurarea calităţii în general este insistent reclamată de societatea contemporană, după cum cercetarea şi asigurarea calităţii bunurilor reprezintă o cerinţă expresă a diferitelor sectoare economice.

La nivelul macroeconomic - naţional, regional şi internaţional - calitatea produselor este evaluată tot mai mult în strânsă legătură cu calitatea vieţii. La nivel microeconomic, nivelul crescând al cerinţelor consumatorilor (faţă de caracteristicile nutriţionale ale alimentelor, caracteristicile toxicologice ale acestora, faţă de latura organoleptică şi estetică, ca şi faţă de procedeele tehnice utilizate în prelucrare, ambalare), nevoia lor de informare şi educare trebuie să stimuleze preocupările întreprinzătorilor pentru îmbunătăţirea calităţii mărfurilor alimentare.

Considerăm că eforturile în această direcţie sunt menite să potenţeze schimburile internaţionale ale mărfurilor alimentare şi să determine obţinerea unor avantaje competitive susţinute în lupta concurenţială.

Punctul-cheie cu care se confruntă agenţii care operează pe piaţa internaţională a mărfurilor alimentare este acela de a conjuga corect două atitudini:

- înţelegerea într-o viziune sistemică a produsului alimentar comercializat la nivel de lot, dar şi ca entitate, ca purtător de energie şi substanţă, satisfacţie şi informaţie, inovaţie şi valoare economică;

- necesitatea de a asigura calitatea acestuia pentru realizarea sa pe piaţa economică, dar şi în cadrul celei metabolice a organismului uman, în vederea obţinerii:

- unei maxime integrări a elementelor relaţiei om-ambient natural-ambient artificial;

- unei maxime eficienţe economice, sociale, nutriţionale.