Merceologie Generală

Merceologie – obiect de studiu, funcţii, metode de cercetare

1.1. Obiectul de studiu

Merceologia, ca noţiune, este un termen format din expresia latină mercis (= al mărfii) şi expresia grecească logos (=ştiinţă, cunoaştere).

Pentru prima dată, merceologia a fost delimitată ca ştiinţă de cunoaştere a mărfurilor de profesorul de origine germană Johan Beckman (1739 – 1811). El a marcat trecerea de la practica simplă la o disciplină ştiinţifică deschisă investigaţiilor şi potrivită pentru studiu prin tratatul său editat între anii 1793 – 1800 - intitulat Vorberetung zur Warenkunde (Curs pregătitor de merceologie).

În România – merceologia apare ca disciplină odată cu înfiinţarea primelor şcoli comerciale la Bucureşti (1864) şi Galaţi (1965). Primele cărţi au fost elaborate de M. Mallian (1879) şi Arsenie Vlaicu (1895).

În evoluţia sa, merceologia sau ştiinţa mărfurilor a purtat diverse denumiri, în funcţie de concepţiile şcolii naţionale de merceologie şi de concepţia autorilor de carte în acest domeniu.

Prima denumire a merceologiei în România a fost Cunoştinţa mărfurilor (lucrarea lui M. Mallian, 1864-1895, cunoscută ca fiind cea mai veche din lucrările de acest fel publicate în România), denumirile ulterioare au fost Productologie (1900-1930), Studiul mărfurilor, Tehnologie şi studiul mărfurilor, Merceologie (perioada după 1935 -).

In general noţiunea de Merceologie sau Ştiinţa mărfurilor este urmată de expresii (textile, electrice, agricole, de construcţii, de instalaţii, …), care localizează domeniul concret de studiu şi care, în conţinutul lor, cuprind probleme strict specifice domeniului merceologic: descrieri generice, proprietăţi, nomenclator, sortiment, clasificări, marcare, ambalare, păstrare, transport, comercializare etc.

Definiţii:

1. Merceologia este ştiinţa cercetării multilaterale a mărfurilor, reunind într-o concepţie integratoare aspectele tehnico-economice şi sociale ale mărfurilor precum şi calitatea, utilizarea şi măsura în care acestea satisfac nevoile de consum ale populaţiei în condiţii de eficienţă economico- socială maximă.

2. Merceologia studiază calitatea ca element esenţial al progresului economico-social în strânsă legătură cu trebuinţele oamenilor şi mai ales într-o manieră sistemică ţinând cont de factorii care o determină.

Câmpul tematic al merceologiei vizează o paletă extrem de largă de elemente având ca numitor comun marfa.

Marfa este o categorie economică de mare complexitate care constituie obiectul schimburilor economice ca urmare a utilităţii şi valorii produselor.

Produsele sunt bunuri materiale obţinute ca rezultat al unei activităţi productive sau a unui proces de producţie care include o succesiune de activităţi productive.

Merceologia studiază produsele sub multiple aspecte în toate etapele circuitului fizic al acestora de la producător până la consumator distingând: etapa fabricaţiei, etapa transportului, etapa stocării, etapa de utilizare efectivă, etapa postconsum.

Mărfurile se schimbă pe piaţă ca urmare a valorii de întrebuinţare. Măsura în care un produs satisface nevoile consumatorului poate fi caracterizat prin:

- valoarea de întrebuinţare – conferită de acele proprietăţi ale produsului care satisfac funcţiile pentru care acesta este destinat; are un conţinut tehnic, economic, social, uman prin raportarea la necesităţile societăţii.

- valoarea de schimb – proprietăţile, calităţile unui produs care conferă posibilitatea de a fi schimbat cu altul (interschimbul pe piaţă).

- valoarea estetică – proprietăţile, caracterul, elementele de formă şi culoare care determină satisfacerea nevoilor estetice ale utilizării.

- costul de producţie – ca sumă a cheltuielilor materiale de manoperă şi indirecte necesare fabricării unui produs.

Produsul – rezultat al muncii umane dobândeşte caracterul de marfă în momentul intrării în circuitul comercial deci odată cu recunoaşterea de către societate a utilităţii sale prin vânzare pe piaţa internă sau internaţională.

Serviciul – este o marfă comercializată, imaterială, intangibilă, care în general nu se experimentează înainte de cumpărare, dar care permite compensarea investiţiilor făcute de cumpărător pentru realizarea dorinţelor şi a necesităţilor acestora.

Produsul turistic – categorie economică specială şi complexă.

Termenul “produs” utilizat generic, exprimând calitatea sau starea unui lucru concret.

Complexitatea produsului turistic este dată de ansamblul elementelor eterogene care concură la realizarea sa, cum sunt:

- patrimoniul resurselor naturale, culturale, artistice, istorice sau tehnologice care tind să atragă turistul şi îl determină să călătorească.

- echipamentele adiacente care prin ele însele nu sunt factori de motivare turistică dar care dacă lipsesc sau sunt necorespunzătoare calitativ restricţionează activitatea turistică.

- facilităţi de acces – în afara unor cazuri rare de organizaţie integrate nu există o singură firmă sau asociaţie de turism care să furnizeze acest produs la modul complet.

- în cazul produsului turistic pe lângă valoarea de întrebuinţare, o importanţă deosebită o capătă valoarea psihologică. De aceea studiile de marketing privind poziţionarea produsului pe piaţă vizează în special imaginea, marca, analizele de produs.

Având în vedere ultimele lucrări de specialitate în domeniu, care determină reconsiderarea definiţiei mărfii, definim Merceologia ca fiind ştiinţa care studiază mărfurile, atât cele materiale, cât şi cele fără conţinut material, în toată varietatea şi complexitatea problematicii lor.

Enorma listă a bunurilor care constituie mărfuri şi caracterul mereu înnoitor al acesteia prefigurează un evantai larg al merceologiilor de profil.

Principalele zone de interes pentru dezvoltarea ştiinţei mărfurilor vizează:

1. clarificări asupra fundamentelor teoretice şi metodologice din acest domeniu;

2. cercetarea mărfurilor şi oferta contemporană, cu prefigurări pentru oferta viitorului;

3. aspecte ale economiei domeniului marfar respectiv (particularităţile nevoii specifice, piaţa specifică şi factorii ei, cadrul normativ în domeniu, tendinţele etc.);

4. extinderea ariei de studiu şi asupra mărfurilor netangibile, având în vedere esenţa lor comună – caracterul vandabil;

5. autonomizarea zonei referitoare la aspectele cercetării calităţii;

6. dezvoltarea unor teme de importanţă majoră pentru comerţ, cum este problema vămuirii mărfurilor, având in vedere că în alte ţări există deja ramuri ale merceologiei dedicate acestor aspecte (Merceologia doganale, în Italia);

7. aspecte legate de circulaţia fizică a bunurilor – transport, transbordări, antrepozitare, păstrare, manipulare etc., care constituie materie pentru logistica merceologică;

8. problematica protecţiei mediului, în relaţie cu producţia de bunuri şi comerţul acestora;

9. protecţia consumatoruluii faţă de infinita suită de ipostaze în care acesta se află în postură defavorabilă: lipsa informaţiilor, caracterul trunchiat sau inaccesibil (redactări în limbi străine) al acestora, frecventele informaţii false, ca şi numeroasele tehnici de contrafacere, substituire, falsificare a bunurilor.