Sistematica Mărfurilor

4.1 Cadrul conceptual al clasificării mărfurilor

Sistematica mărfurilor se ocupă cu studiul sistemelor de clasificare, al metodelor şi criteriilor de ordonare a produselor în cadrul acestor sisteme. Scopul principal al cercetărilor în acest domeniu îl reprezintă elaborarea unor sisteme de clasificare ştiinţific fundamentate şi cu aplicabilitate practică, asigurarea utilizării unei terminologii unitare privind produsele şi serviciile.

Clasificarea, în general, este o operaţie conceptuală reprezentând o modalitate de a distinge simultan elementele unei mulţimi, discrete sau continue, compusă din obiecte sau din fapte, din proprietăţi sau din idei.

Tipul clasificării depinde de scopul propus (cognitiv sau practic) şi de relaţiile dintre elementele şi categoriile definite în vederea clasificării mulţimii respective.

De-a lungul timpului, corespunzător progreselor înregistrate în ştiinţă şi tehnologie şi pe măsura dezvoltării comerţului, importanţa sistematizării mărfurilor a crescut, determinând amplificarea încercărilor de elaborare a unor sisteme de clasificare, pentru facilitatea abordării în plan teoretic, dar mai ales în scopuri practice a mulţimii produselor în continuă diversificare. Elemente ale sistematizării produselor pot fi identificate deja în perioada economiilor naturale. Produsele erau grupate pe baza unor criterii simple, reprezentând caracteristici exterioare (formale), de exemplu după mărime, masă etc.

O dată cu evoluţia înregistrată în domeniul cunoaşterii, mai târziu s-au luat în considerare elemente de diferenţiere cantitativă a produselor, favorizată de introducerea unităţilor de măsură. Extinderea relaţiilor comerciale a determinat creşterea importanţei clasificării produselor după originea geografică, o dată cu dezvoltarea cunoştinţelor în domeniul chimiei s-au luat în considerare punctele de vedere ale acestei ştiinţe, iar progresele înregistrate în tehnologie au determinat prioritatea elementelor de ordin tehnic.

Printre cei care au avut preocupări de fundamentare ştiinţifică a clasificării produselor se numără V. Poschl, considerat deschizător de drum în clasificarea mărfurilor industriale.

În studiul său Poschl a alcătuit o „sistematică teleologică a mărfurilor a mijloacelor pentru obţinerea şi utilizarea lor", grupându-le pe trei sectoare:

1) mărfuri pentru satisfacerea nevoilor de bază (alimente, produse pentru protejarea corpului şi produse pentru locuinţă);

2) mărfuri ale progresului (de ex.: produse pentru păstrare, transmitere, transport, produse pentru înfrumuseţare etc);

3) mijloace pentru obţinerea produselor din sectoarele 1 şi 2 (materii prime, utilaje etc). Sectoarele se subdivid în grupe, ordine şi subordine (Poschl, V, 1947).

Clasificarea lui Poschl reprezintă prima încercare de cuprindere a tuturor mărfurilor într-un sistem ştiinţific fundamentat, bazat pe criterii teleologice. Scopul iniţial de a sistematiza mulţimea mărfurilor, exclusiv după destinaţie nu a fost, însă, atins. Clasificarea se bazează, şi pe alte criterii (natura materiilor prime, ramura economică, caracteristicile fizico-chimice ale produselor etc), utilizate pentru alcătuirea categoriilor corespunzătoare treptelor terminale. Principalele neajunsuri ale sistemului constau în definirea deficitară a sectoarelor de mărfuri, respectiv a unor grupe şi ordine şi în utilizarea unui sistem de codificare fără utilitate practică.

O contribuţie importantă la elaborarea bazelor teoretice ale clasificării mărfurilor aduce G. Grundke. Luând ca model sistemul de clasificare ierarhică din ştiinţele naturii, Grundke delimitează şi defineşte nouă niveluri de ordonare (agregare) ale produselor: diviziune, grupă (subdiviziune), clasă, ordin, gen, specie, subspecie, sort, clasă de calitate. Noţiunea de „specie", desemnând produsele care au toate proprietăţile importante identice, reprezintă, în opinia autorului, noţiunea de bază a sistematicii produselor (Grundke, G., 1988).

Delimitarea categoriilor corespunzătoare acestor niveluri de ordonare ale produselor se face, în principal, pe baza unor criterii materiale şi tehnologice (natura , materiei prime, gradul de prelucrare, procesul tehnologic, proprietăţi specifice ale traduselor etc).

Pentru clasificarea produselor textile, de exemplu, categoriile corespunzătoare nivelurilor de ordonare menţionate rezultă din fig. 4.1.

Fig. 4.1. Relaţia dintre categoriile de produse textile după modelul clasificării din ştiinţele naturii

Spre deosebire de ştiinţele naturii, în care există sisteme de clasificare ierarhică, bine alcătuite, după criteriul structurii produselor, structură riguros definită, în cazul mărfurilor trebuie luate în considerare caracteristicile funcţionale, de relaţie şi, de asemenea, dimensiunea lor socioumană, ceea ce face deosebit de dificilă elaborarea unei clasificări ştiinţific fundamentate.

Unele dintre aceste caracteristici nu au putut fi încă cuantificate şi, implicit, nu pot fi evidenţiate în cadrul unui sistem de clasificare a mărfurilor. Pe de altă parte, din multitudinea criteriilor de clasificare posibile trebuie selecţionate cele mai importante, urmărindu-se asigurarea unei structuri relativ stabile, pe un număr optim de niveluri de detaliere, cu delimitarea riguroasă a categoriilor constituite şi, în acelaşi timp, elasticitate în privinţa capacităţii de cuprindere a noilor produse, respectiv a posibilităţii de adaptare la cerinţele specifice ale utilizatorilor.

În acest sens împărtăşim opinia exprimată în literatura de specialitate privind necesitatea luării în considerare a următoarelor principii de bază în stabilirea criteriilor de clasificare a mărfurilor (Grundke, G., 1997):

- numărul posibilităţilor de utilizare ale unui produs este cu atât mai I

mare, cu cât produsul respectiv este mai puţin prelucrat;

- cu creşterea gradului de prelucrare, produsul se îndepărtează tot mai

mult de stadiul de materie primă şi de originea sa;

- cu cât domeniul de utilizare a unui produs este mai specializat, cu atât

este mai mic numărul posibilităţilor proprii de clasificare (fig. 4.2).

Potrivit primului principiu, cu creşterea gradului de prelucrare scade importanţa clasificării mărfurilor după criterii genetice şi creşte importanţa criteriilor de clasificare tehnologice şi teleologice. în cazul confecţiilor textile, de exemplu, care sunt cele mai îndepărtate de studiul de materie primă, comparativ cu celelalte categorii de produse textile, devine prioritară utilizarea criteriilor teleologice.

Fig. 4.2. Relaţia dintre gradul de prelucrare a produselor şi posibilitatea utilizării criteriilor de clasificare

Pornind de la principiile menţionate, considerăm că se impune evidenţierea ansamblului caracteristicilor de structură, funcţionale şi de relaţie ale produselor, reprezentând criterii potenţiale de clasificare, intercorelate în cadrul sistemului general de relaţii dintre om, produs şi mediu.