Evaluarea Riscurilor de Accidentare și de Îmbolnăvire Profesională

6.1. CONSIDERAŢII GENERALE

În terminologia de specialitate , securitatea muncii este considerată ca acea stare a sistemului de muncă în care este exclusă posibilitatea de accidentare şi de îmbolnăvire profesională.

Datorită caracteristicilor sistemului de muncă , nu există sisteme complet sigure pentru om din punctul de vedere al pericolului de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Chiar dacă toate elementele unui sistem, ca şi relaţiile dintre ele, sunt concepute şi executate ( respectiv formate în cazul factorului uman ) astfel încât să nu existe nici o posibilitate de producere a vreunui accident / îmbolnăvire , simpla funcţionare pe parcursul desfăşurării procesului de muncă determină uzura , oboseala lor. Ca urmare , apar disfuncţii , deficienţe , dereglări care pot conduce în final la accidente / îmbolnăviri ( în conformitate cu legea entropiei , tendinţa sistemelor cibernetice , cum este în mare măsură şi sistemul de muncă , este de autodistrugere ). Mai mult, oricât de bine ar fi selectat executantul , comportamentul său rămâne aleatoriu , fiind dependent de variabilele stării sale de moment. Rezultatul este că niciodată nu se poate afirma că nu va face nici o greşeală generatoare de accidente / îmbolnăviri.

În consecinţă , fiecare sistem real se caracterizează printr-o abatere mai mare sau mai mică de la starea ideală de securitate ( inclusiv de sănătate ) a omului , abatere care variază în timp , în funcţie de starea , de evoluţia elementelor componente ale sistemului.

Pentru ca totuşi să se realizeze în cât mai mare măsură securitatea muncii , această adevărată axiomă impune îndeplinirea a trei obiective :

- cunoaşterea permanentă a mărimii abaterii ;

- stabilirea unei dimensiuni maximum acceptabilă a abaterii de la starea ideală ;

- corectarea dimensiunii abaterii , respectiv aducerea ei la limita maximum acceptabilă , prin măsuri de prevenire şi protecţie.

În consecinţă , o activitate eficientă de protecţie a omului la nivelul unui sistem oarecare de muncă va necesita , din partea proiectantului sistemului de MSSM, parcurgerea mai multor etape , care în linii mari sunt următoarele :

- stabilirea dimensiunii abaterii sistemului de la starea ideală ;

- analiza modului în care se produce abaterea identificată ;

- stabilirea măsurilor care pot aduce sistemul cel puţin la limita maxim aceptabilă a abaterii ;

- aplicarea măsurilor ;

- determinarea noii dimensiuni a abaterii, obţinute în urma aplicării măsurilor.

Stabilirea dimensiunii abaterii înseamnă de fapt că se realizează o “ evaluare a securităţii muncii ”, adică se apreciază sau se determină valoarea , dimensiunea reală a acestei stări.

Evaluarea unui fenomen sau a unei stări necesită găsirea unei corelaţii între fenomenul sau starea respectivă şi un indicator căruia să i se poată atribui sau calcula o dimensiune.

O a doua idee care trebuie reţinută este aceea că aprecierea dimensiunii unui fenomen sau a unei stări se poate face direct sau prin intermediul fenomenului / stării contrare : mărimea absenţei unui lucru oferă o imagine exactă asupra a cât există din lucrul respectiv.

Ţinând seama de cele două considerente , pentru a identifica indicatorii prin care poate fi evaluată securitatea şi sănătatea în muncă vom reveni la semnificaţia acestei din urmă noţiuni.

În limbajul uzual, securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol , iar riscul – posibilitatea de a ajunge într-o primejdie , pericol potenţial.

Dacă luăm în considerare sensurile uzuale ale termenilor “ securitate ” şi “ risc ”, teoretic se poate defini securitatea muncii drept starea sistemului de muncă în care riscul de accidentare şi îmbolnăvire profesională este zero.

Prin urmare , securitatea şi riscul sunt două categorii abstracte , contrare , care definesc două stări care se exclud reciproc.

În realitate , nu se pot atinge asemenea stări cu caracter absolut. Nu există sistem în care să fie exclus complet pericolul potenţial de accidentare sau îmbolnăvire ; apare întotdeauna un risc “ rezidual ”, fie şi numai datorită imprevizibilităţii acţiunii omului. Dacă nu se fac intervenţii corectoare pe parcurs , riscul rezidual creşte , pe măsură ce elementele sistemului de muncă se degradează prin “ îmbătrânire ”.

În consecinţă, sistemele pot fi caracterizate prin “ niveluri de securitate ”, respectiv prin “ niveluri de risc ”, ca indicatori ai stărilor de securitate / risc.

Definind securitatea ca o funcţie de risc y = f(x) , unde y = 1/x, se poate afirma că un sistem va fi cu atât mai sigur cu cât nivelul de risc va fi mai mic, şi reciproc. Astfel, dacă riscul este zero, din relaţia dintre cele două variabile rezultă că securitatea tinde către zero.

+ ∞

y = f (x)

y = 1 / 0 + ∞

Relaţia risc-

securitate y = 1 / + ∞ 0

0 + ∞

Dată fiind relaţia risc – securitate, evaluarea securităţii (muncii) în cadrul sistemelor de muncă se poate face fie direct, prin intermediul indicatorului “ nivel de securitate ”, fie indirect , cu ajutorul indicatorului “ nivel de risc ”.

Deoarece nu sunt mărimi fizice , stabilirea indicatorilor care caracterizează securitatea nu este suficientă pentru realizarea evaluării. Este necesară şi o metodă care să permită exprimarea lor într-o valoare absolută sau relativă , în baza corelaţiei dintre indicator şi starea sistemului.

Sintetizând, se poate afirma că:

- evaluarea securităţii muncii este acţiunea de determinare ( măsu-rare ) a dimensiunii abaterii sistemelor de muncă de la starea ideală în care este exclusă orice posibilitate de accidentare şi îmbolnăvire profesională;

- evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională este o modalitate de apreciere indirectă a securităţii sistemelor de muncă prin atribuirea / determinarea unei valori pentru indicatorul “ nivel de risc ”.

În diverse ţări, în special în cele din spaţiul UE , s-a ajuns în prezent pe linia aprecierii securităţii sistemelor de muncă la elaborarea de ghiduri de evaluare , care au la bază principiul conformităţii cu prevederile standardelor şi normelor de securitate a muncii în vigoare şi permit determinarea unui nivel de securitate exprimat procentual.

De asemenea , pentru întreprinderile mici şi mijlocii s-au realizat diverse teste , metode sau ghiduri de autoevaluare a nivelului de securitate , utilizând acelaşi principiu.