Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere

Curs
9.3/10 (7 voturi)
Conține 10 fișiere: doc
Pagini : 211 în total
Cuvinte : 69588
Mărime: 3.06MB (arhivat)
Publicat de: Titus Rus
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Maniut Petru

Extras din curs

Introducere

Istoria omenirii este strâns legată de dezvoltarea mijloacelor de producţie.

Pentru a-şi procura cele necesare traiului, omul preistoric a folosit o serie de obiecte din natură pe care le-a utilizat ca arme şi unelte. Treptat el a trecut la confecţionarea acestora, astfel ca ele să corespundă mai bine scopului urmărit. Materialele din care erau realizate acestea au dat nume principalelor epoci ale istoriei: epoca pietrei, a bronzului, a fierului, aceasta din urmă continuând şi în zilele noastre şi diversificându-se prin utilizarea pe scară largă a aluminiului, a materialelor plastice, ceramice, compozite, etc.

Concepute şi realizate empiric şi acţionate manual sau cu forţa animalelor, uneltele primitive asigurau performanţe reduse.

Apariţia şi dezvoltarea societăţii omeneşti a determinat creşterea şi diversificarea continuă a necesarului de bunuri materiale. Pentru a face faţă nevoilor mereu crescute, omul a fost nevoit să perfecţioneze continuu uneltele de producţie, pentru a realiza performanţe din ce în ce mai ridicate privind precizia, productivitatea şi costul prelucrărilor. Dezvoltarea acestora a fost posibilă datorită progreselor realizate în domeniul materialelor, al tehnologiilor de fabricaţie, al sistemelor de acţionare şi al automatizării, ajungându-se în zilele noastre la o gamă foarte largă de maşini-unelte.

Ca urmare a progreselor realizate în diferitele domenii ale ştiinţei, în ultimele decenii a fost posibilă realizarea celei mai moderne unelte create de om până acum – calculatorul electronic numeric – care a deschis o nouă epocă în istoria omenirii – epoca informaţională.

Efectele benefice ale implicării ştiinţei în producţie au făcut ca aceasta să devină principala forţă de producţie, având ca efect realizarea sistemelor de producţie moderne. Sistemele care reunesc maşini-unelte, sisteme de deservire şi calculatoare electronice reprezintă cele mai perfecţionate sisteme de producţie realizate de om până acum – sistemele CIM (Computer Integrated Manufacturing) – care realizează procesarea automată atât a materiei cât şi a informaţiei.

Privind dezvoltarea maşinilor-unelte, primele realizări consemnate de istorie apar în secolele XV – XVI, în perioada renaşterii europene, prin lucrările lui Leonardo da Vinci care a conceput şi realizat strunguri, maşini de găurit, fierăstraie, maşini de rectificat şi maşini automate de ascuţit ace.

În secolul al XVIII-lea inventarea maşinii cu abur de către James Watt marchează începutul revoluţiei industriale şi dă un puternic impuls dezvoltării maşinilor-unelte, prin conceperea şi realizarea primei maşini de alezat cilindrii, în 1765, de către Smeaton, maşină perfecţionată ulterior în 1775 de către John Wilkinson.

Primele strunguri în accepţiunea modernă, adică având cărucior şi şurub conducător, au fost realizate la 1797, tot în Anglia de către Maudsley.

Între 1800 şi 1900 apar şi se diversifică aproape toate tipurile de ,maşini-unelte cunoscute şi astăzi, şi anume: ,maşinile de rabotat şi mortezat, de frezat, de rectificat, strungurile carusel, revolver şi automate, etc. Perfecţionarea lor se realizează prin utilizarea unor materiale noi, a unor mecanisme mai performante, prin introducerea acţionării electrice individuale şi a automatizării, obţinându-se o creştere substanţială a preciziei de prelucrare şi a productivităţii. O contribuţie importantă au avut-o cercetările privind procesul de aşchiere, concretizate în lucrările teoretice ale lui Time şi Taylor apărute în 1870, precum şi dezvoltarea mijloacelor de măsurare a dimensiunilor, prin începerea în 1850 a fabricaţiei industriale a şublerelor (precizie 0,1 mm), în 1867 a micrometrelor (precizie 0,01 mm), iar în 1907 a minimetrelor (precizie 0,001 mm). Ca materiale pentru fabricarea sculelor în această perioadă s-au utilizat oţelurile carbon pentru scule, care nu au permis realizarea unor viteze mari de aşchiere, limitând productivitatea.

După 1900 apar maşinile de broşat, cele de copiat electrice şi hidraulice, maşinile de danturat, şi continuă diversificarea şi perfecţionarea celorlalte tipuri, prin lărgirea gamei dispozitivelor accesorii şi introducerea acţionărilor hidraulice şi pneumatice. Apariţia unor noi materiale pentru fabricarea sculelor aşchietoare ca oţelurile rapide (1900), carburile metalice (1940), materialele mineralo-ceramice (1950) şi a diamantelor artificiale (1970), a permis creşterea continuă a vitezei de aşchiere, deci a productivităţii şi a impus perfecţionări corespunzătoare privind cinematica şi dinamica maşinilor-unelte.

Cea mai importantă revoluţie în domeniul maşinilor-unelte a început în deceniul al şaselea prin apariţia maşinilor-unelte cu comandă numerică când, ca urmare a schimbării cerinţelor pieţei, care pretindea o diversitate tot mai mare de produse şi o înlocuire tot mai rapidă a lor cu altele noi, cu caracteristici superioare, se modifică şi concepţia asupra fabricaţiei prin trecerea de la sistemele “rigide” (caracteristice fabricaţiei îndelungate şi în serie mare a aceluiaşi produs) la sistemele “flexibile”, capabile să permită trecerea rapidă la fabricarea unui nou produs sau a mai multor produse în paralel pe acelaşi sistem de producţie, cu productivitate ridicată şi costuri tot mai mici. Maşinile cu comandă numerică, apărute în anii ’60, au reprezentat primul pas spre realizarea în anii ’70 a centrelor de prelucrare iar apoi a sistemelor flexibile de fabricaţie (celule flexibile – 1975, linii flexibile- 1980) având în vârful ierarhiei sistemele CIM (1985).

Preview document

Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 1
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 2
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 3
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 4
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 5
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 6
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 7
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 8
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 9
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 10
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 11
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 12
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 13
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 14
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 15
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 16
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 17
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 18
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 19
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 20
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 21
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 22
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 23
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 24
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 25
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 26
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 27
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 28
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 29
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 30
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 31
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 32
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 33
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 34
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 35
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 36
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 37
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 38
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 39
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 40
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 41
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 42
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 43
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 44
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 45
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 46
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 47
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 48
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 49
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 50
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 51
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 52
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 53
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 54
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 55
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 56
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 57
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 58
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 59
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 60
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 61
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 62
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 63
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 64
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 65
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 66
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 67
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 68
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 69
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 70
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 71
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 72
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 73
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 74
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 75
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 76
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 77
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 78
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 79
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 80
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 81
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 82
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 83
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 84
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 85
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 86
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 87
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 88
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 89
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 90
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 91
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 92
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 93
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 94
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 95
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 96
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 97
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 98
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 99
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 100
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 101
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 102
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 103
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 104
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 105
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 106
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 107
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 108
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 109
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 110
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 111
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 112
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 113
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 114
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 115
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 116
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 117
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 118
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 119
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 120
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 121
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 122
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 123
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 124
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 125
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 126
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 127
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 128
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 129
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 130
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 131
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 132
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 133
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 134
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 135
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 136
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 137
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 138
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 139
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 140
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 141
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 142
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 143
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 144
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 145
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 146
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 147
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 148
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 149
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 150
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 151
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 152
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 153
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 154
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 155
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 156
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 157
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 158
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 159
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 160
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 161
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 162
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 163
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 164
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 165
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 166
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 167
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 168
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 169
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 170
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 171
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 172
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 173
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 174
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 175
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 176
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 177
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 178
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 179
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 180
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 181
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 182
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 183
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 184
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 185
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 186
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 187
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 188
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 189
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 190
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 191
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 192
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 193
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 194
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 195
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 196
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 197
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 198
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 199
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 200
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 201
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 202
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 203
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 204
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 205
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 206
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 207
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 208
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 209
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 210
Mașini-unelte și prelucrări prin așchiere - Pagina 211

Conținut arhivă zip

  • Masini-Unelte si Prelucrari prin Aschiere
    • Capit. 5.1.doc
    • Capit.1.doc
    • Capit.2.doc
    • Capit.3.doc
    • Capit.4.1.doc
    • Capit.4.doc
    • Capit.5.doc
    • Capit.6.doc
    • Capit.7.doc
    • Intr..doc

Alții au mai descărcat și

Biomateriale

1. ASPECTE GENERALE DESPRE BIOMATERIALE. CARACTERISTICILE MATERIALELOR CERAMICE SI COMPOZITE Biomaterialele sunt produse de natură anorganică sau...

Modelarea Dispersiilor Poluante

MODEL-MODELARE Simularea înlocuieşte sistemul de studiat folosind o altă formă de reprezentare care se numeşte model. Un model este o descriere -...

Mărfuri metalice

MĂRFURI METALICE 1.Marfuri metalice. Maºini de gatit. Convectoare. Centrale termice. Boilere. (fara caracteristici) 2.Marfuri metalice. Metode...

Echipamente de Sudare - Cursuri

4. INSTALATII PENTRU SUDAREA SUB STRAT DE FLUX Pentru marirea productivitatii sudarii si imbunatatirea calitatii imbinarilor sudate, in cazul...

Linii Tehnologice

1. CONŢINUTUL ACTIVITĂŢII DE PROIECTARE Prin proiectare se înţelege activitatea utilă, care are ca obiect elaborarea complexului de documentaţii...

Utilaje

1.Calc.rezist la inaintare-in mom.deplasarii corpurilor sau a echipaj. apare o forta.Dc deplasarea are loc la nivelul solului,at forta care treb...

Modelarea și Optimizarea Proceselor Metalurgice

1.1. GENERALITĂŢI PRIVIND MODELAREA ŞI OPTIMIZAREA PROCESELOR Ţinând cont de caracteristicile industriei metalurgice, şi anume: - este mare...

Tratamente Termice Superficiale

10. Tratamente termice superficiale 10.1 Călirea martensitică superficială 10.1.1 Modificări structurale şi de proprietăţi Se călesc...

Te-ar putea interesa și

Dispozitiv de centrare-fixare tip mandrină cu bucșa elastică cu acționare mecanizată

I. Memoriu tehnic 1. Definitia, rolul si clasificarea dispozitivelor Dispozitivul reprezinta un component auxiliar al unui sistem tehnic, o...

Caiet de practică - mașini unelte și prelucrări prin așchiere

MASINA UNEALTA. DEFINITII Masina: Sistem tehnic alcatuit din corpuri solide, cu miscari relative determinate, servind la transformarea unei forme...

Proiectarea unei Coloane cu Talere

I. Clasificarea si standardizarea otelurilor carbon Exista mai multe criterii de clasificare a otelurilor carbon: dupa structura de echilibru...

Norme de Tehnica Securității Muncii la Prelucrările prin Așchiere

Normele specifice de securitate a muncii sunt reglementări cu aplicabilitate naţională care cuprind prevederi minimal obligatorii pentru...

Găurirea - strunjirea - rectificarea - prelucrarea prin așchiere - rabotarea și mortezarea

RABOTAREA SI MORTEZAREA Rabotarea este procedeul de aschiere a materialelor in care miscarea principala de translatie este perpendiculara pe axul...

Mașini și instalații de ridicat și transportat în flux continuu

- Generalitati O masina de ridicat este o masina care serveste pentru a deplasa pe verticala o sarcina constituita dintr-un corp solid, deplasarea...

Șurub cu cap cilindric crestat

CAPITOLUL I PROBLEME GENERALE ALE DOMENIULUI GLOBALIZAREA SI MONDIALIZAREA ECONOMIEI Schimburile de bunuri, servicii si capitaluri dintre...

Prelucrări mecanice

Capitolul 1 1.1 Notiuni Introductive Pentru constructia de masini electrice, echipamente electrice, in general se folosesc piese, organe de...

Ai nevoie de altceva?