Muzica barocă

CAPITOLUL I

1. Etimologia expresiei baroc

2. Periodizarea curentului cultural literar-artistic Baroc

3. Reprezentanții Barocului în muzică

4. Audiție a câtorva lucrări din diferite curente artistice. Se va observa cu

atenție în ce constau asemănările și deosebirile între diferitele stiluri.

1. Termenul baroc este un neologism în limba română și provine din

barocco ce semnifica în limba portugheză o perlă de formă neregulată (adică,

imperfectă).

Doar simpla enunțare a etimologiei nu ne redă foarte clar motivul

apariției curentului Baroc, însă ne îndrumă pe calea înțelegerii rostului, și mai

ales, necesității apariției sale în istoria umanității.

Pentru a înțelege rostul și necesitatea intrării Barocului în cultura

europeană trebuie să observăm că la un moment dat, idealurile renascentiste,

cum ar fi de exemplu, echilibrul, proporțiile, perfecțiunea nu mai reflectă

aspirațiile claselor conducătoare, ale poporului sau ale artiștilor. Sufocați de

clasicismul renascentist, accesibil doar unui număr mic de oameni, artiștii s-au

văzut în situația de a porni, conștient sau nu, un curent care să le reprezinte mai

bine căutările estetice, deschizând totodată și accesibilitatea operelor lor în

rândul maselor populare. Desigur, noul curent cultural-artistic post-renascentist

nu s-a numit de la început Baroc deoarece, așa cum se întâmplă în general,

aceste schimbări de paradigmă estetică nu reclamă și un nume al curentului nou

pornit întrucât artiștii sunt mai preocupați de ideile estetice noi și de

implementarea acestora în operele lor mai mult decât o denumire sau alta.

Așadar, clasicismului renascentist perfecționist, elitist, echilibrat, sobru,

rațional, proporțional nu putea să i se opună decât un curent care afirma

imperfecțiunea (să ne amintim de acea perlă care nu era perfect sferică,

barocco), rafinamentul, bogăția ornamentală, latura afectiv-emoțională și care

deschidea drumul operei de artă către masele largi ale populației. Trebuie totuși

să remarcăm faptul că Barocul reprezintă primul și singurul curent cultural care

nu a apărut din dorința artiștilor înșiși de a aduce ceva nou ci ca urmare a unor

hotărâri (directive) luate de o instituție cu rol conducător, în aceste caz de

Biserica Catolică, având ca scop creșterea influenței sale în pături cât mai largi

ale populației. Însă nu doar artiștii s-au raliat acestor precepte amintite mai sus,

ci întreaga societate dominantă a acelor vremuri, nobilimea și mai ales

burghezia care dorea privilegiile nobilimii, ce a sesizat rapid impactul major pe

care l-ar avea în rândul maselor populare dacă ar folosi noua paradigmă

estetică atât în arhitectură cât și în arte plastice sau muzică. Poporul de rând nu

înțelegea rostul apariției curentului Baroc ci se bucura de faptul că putea profita

în sfârșit de beneficiile artei împreună cu episcopii, cardinalii, nobilii și

burghezii.

Cu toate influențele și directivele lansate pentru generarea curentului

cultural Baroc, nu putem nega, însă, și un aspect interesant remarcat în istoria

culturii omenești, și anume cum alternează rând pe rând cele două tendințe

principale ale psihicului uman, rațiunea și afectele, sub forma unor curente

artistice. În realitate nu este vorba despre o ciclicitate autentică, mecanică, ci

mai degrabă de o mișcare în spirală, în care lucrurile au o origine comună însă

nu sunt complet similare. De exemplu, curentele culturale Baroc și Romantism

își au originea în latura afectivă a psihicului uman, deci sunt înrudite, cu toate

acestea nu sunt complet identice, ci prezintă și aspecte specifice, originale. La

fel stau lucrurile și în cazul curentelor artistice ce țin de latura rațională a

psihicului uman, și anume, Renașterea, Clasicismul, Neo-Clasicismul. Deși au o

origine comună, rațiunea, totuși prezintă și aspecte specifice, irepetabile de la un

curent la altul.

Considerațiile expuse în ultimul paragraf necesită totuși o nuanțare, și

anume, să nu absolutizăm un curent sau stil, deoarece ființa umană este un tot

unitar în care ambele tendințe psihice se manifestă plenar și alternativ.

Precumpănirea doar a uneia dintre tendințele pshice ne-ar arăta o stare

patologică, astfel că nu ar trebui să ne mire faptul că muzicienii din curentul

Baroc, deși proclamau libertatea, imperfecțiunea și rafinamentul, s-au

manifestat în forme și genuri muzicale restrictive care nu le lăsau prea multe

libertăți, cum ar fi fuga, ciacona, passacaglia, tema La Follia, canonul, missa,

oratoriul. Prin urmare, în plină epocă a libertății și sentimentelor, compozitorii

din Baroc readuc echilibrul prin formele și genurile restrictive. La fel se

întâmplă și în Clasicism, unde atât Mozart prin operele Don Giovanni, Flautul

fermecat precum și părțile secunde ale unor concerte pentru pian, cât și

Beethoven cu Simfonia a 6-a Pastorala, cu vestitele sonate pentru pian precum

Patetica, Appassionata și sonata Lunii, sau Schubert cu cvartetele și lied-urile

sale sau Simfonia Neterminată readuc sentimentele și afectele, natura și magia,

moartea și viața, noaptea și Luna în plin curent clasic, anunțând și prevestind

curentul ce va urma, Romantismul.