Partitură - Liobet

Tema (m. 1 - 16) se desfășoară în tonalitatea mi minor, cu o structură arhitectonică bipartită formată din două perioade (P1 - P2). Perioada întâi (P1), (m. 1 - 8) debutează într-un tempo moderat ( ), în măsura ternară de 3/4. Linia melodică se dezvoltă în registrul acut cu sunete repetate pe o pulsație de pătrimi ce cresc și descresc dinamic pentru a marca emfaza fiecărui motiv melodic.

Se evidențiază formulele ritmice de molos (- - -) urmate de cele de troheu (-U) ce redau un caracter dansant, plin de eleganță și delicatețe. Sintaxa este omofonă cu trisonuri ce dezvoltă apogiaturi armonice pe acordul dominantei (treapta a V-a), sporind astfel tensiunea armonică. Dramatismul este accentuat și de cadențele tonale (V7 - I) ce evidențiază intervalul armonic de secundă mare. În plan armonic se remarcă inflexiuni modulatorii la tonalitățile Sol major, Re major și se revine la tonalitatea mi minor.

Ex. nr. 1, m. 1 - 8:

Perioada a doua (P2), (m. 9 cu anacruză - 16) reia ideea melodică din prima perioadă cu o variație armonică, evidențiindu-se o modulație la tonalitatea Re major, prin accentuarea acordului micșorat cu septimă micșorată de pe treapta a VII-a (Do # - Mi - Sol - Si b). În final se aduce o cadență tonal închisă pe tonica Mi (I - II - V7 - I), pe o rărire treptată a mișcării.

Variațiunea I (m. 1 cu anacruză - 16) este o variațiune ornamentală ce se desfășoară în tonalitatea mi minor. În plan agogic se observă o modificare de tempo ( ), mișcarea devenind mai cursivă. Sintaxa este de monodie acompaniată, linia melodică evoluând în registrul acut și planul dinamic piano, iar în bas evidențiindu-se pilonii armonici în nuanța forte. Melodia este construită din secvențări cu broderii și salturi cu elemente de arpegiu, aceasta fiind armonizată în terțe armonice. Pulsația ritmică de optimi accelerează mișcarea, redând un caracter virtuoz interpretării. Formulele ritmice de anapest (UU-) redau vigoarea, energia și avântul, accentuând formulele anacruzice. În bas se observă formule ritmice de iamb (U-) ce construiesc cadențe tonale. În cadența finală dramatismul este redat de salturile intervalice mari, de schimbul între registre, de contrastul dinamic forte / piano și de trisonuri.

Variațiunea II (m. 1 cu anacruză - 16) este o variațiune ornamentală ce se dezvoltă în tonalitatea mi minor și în planul dinamic mezzo piano. Este o variațiune cu o sintaxă polifonică, în care se construiesc trei planuri de voci. Vocea întâi expune tema la sopran cu salturi intervalice de cvartă perfectă ascendentă, dar și pasaje descendente ce formează formule anacruzice. Vocea a doua prezintă la alto un contrapunct cu apogiaturi armonizate în terțe paralele. Linia melodică este cromatică cu creșteri și descreșteri dinamice pe un rubato ce redă o expresie de nostalgie și visare.

Ex. nr. 2, m. 1 cu anacruză - 8:

În bas se remarcă vocea a treia ce marchează pilonii armonici. Spre finalul primei perioade - măsura 7, se conturează un mers melodic cromatic descendent pe o creștere dinamică spre dominanta Si. Climaxul apare în perioada a doua, în măsura 14, unde sunt marcate maxima melodică la2 și maxima armonică prin aducerea acordului micșorat cu septimă micșorată de pe treapta a VII-a (Re # - Fa # - La - Do). În cadență vocile se distanțează prin extinderea registrelor, cadențând în forță pe acordul tonicii.