Etica în Afaceri

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Cursul de Etică are durata de un semestru şi se adresează studenţilor de la

ID, secţia de Istorie Filosofie. Lucrarea este structurată pe cinci capitole principale

cuprinzând analizele actuale în filosofia morală şi etica contemporană,

reprezentând multitudinea punctelor de vedere diferite abordate. Această

diversitate calitativă de explicaţii asupra fenomenului moralităţii are un efect

benefic pentru înţelegerea complexităţii vieţii morale şi evidenţierea importanţei

acestei înţelegeri pentru agentul istoric.

Caracterul sistematic al expunerii îl face util întrucât prezintă un volum mare

de informaţii într-un spaţiu editorial relativ restrâns.

Scopul cursului

Timpul nostru demonstrează că marile probleme cu care se confruntă

omenirea nu-şi pot găsi rezolvare fără apelul la dimensiunea morală. Etica

redevine astfel ceea ce a fost în antichitatea greacă: nu o parte oarecare a gândirii

filosofice ci chiar inima filosofiei. Utilitatea gândirii morale este mai actuală ca

oricând. Nu întâmplător, cea mai mare parte a titlurilor cărţilor de filosofie şi

analiză socio-umană de la acest sfârşit/început de mileniu au referire directă la

problematica morală. Semnificativ este că autorii nu sunt numai specialişti în etică

sau în filosofie morală ci mai cu seamă oameni de ştiinţă, oameni de afaceri,

medici, educatori, etc. ceea ce demonstrează că întreaga elită intelectuală a

societăţii contemporane simte nevoia raportării acţiunii umane la coordonate etice.

În aceste condiţii, sensibilizarea studenţilor către problematica morală spre

înţelegerea însemnătăţii acesteia în viaţa societăţii contemporane este un act de

responsabilitate socială, implicând tinerii intelectuali în reforma morală şi politică

pe care timpul nostru o solicită.

Obiective

1. Însuşirea problematicii morale.

2. Analiza tendinţelor novatoare în meditaţia etică contemporană.

3. Cunoaşterea categoriilor, a principiilor precum şi a valorilor centrale care

fundamentează gândirea morală.

4. Înţelegerea importanţei vieţii morale pentru acţiunea umană şi educarea

tinerilor în spiritul implicării responsabilă în viaţa comunitară.

Modalităţi de evaluare:

Evaluarea cunoştinţelor se vor realiza pe parcurs, prin elaborarea unor teme

şi susţinerea unei lucrări de control semestriale, aprecierile obţinute reprezentând

40% din notă, verificarea pe bază de colocviu final reprezentând 60%.

CAPITOLUL I. IMPORTANŢA GÂNDIRII MORALE.

ETICA – PARTE INTEGRANTĂ A FILOSOFIEI

Gândirea etică este un moment capital în demersul spiritual al timpului

nostru, o gândire ce nu poate fi neglijată, pentru că ea ne constrânge la o repetare

a propriei noastre culturi şi metafizici (filosofie) - „repetare”, nu pur şi simplu ca

reluare de teze sau sensuri tematice, ci ca revenire la problemele filosofiei iniţiale:

surprinderea esenţelor dincolo de imediatul sensibil. Ceea ce este de gândit, ceea

ce relevă sensurile profunde ale lumii este de ordin metafizic. O gândire în „meta”

este o gândire a transcendenţei iar, cum această dimensiune este inseparabilă

gândirii etice, trebuie să acceptăm că etica nu trebuie decât să fie parte

componentă a metafizicii. Etica nu este altceva decât filosofie în cel mai bun sens

al cuvântului: filosofie care încearcă prin reflexia asupra binelui să stabilească

locul şi rolul fiinţei umane în lumea sensibilului.

1.1. Semnificaţia termenilor

Etica (lat. ethos) avea mai multe înţelesuri; dintre acestea cele mai

răspândite sunt acelea de: obicei, datină şi obişnuinţă.

Fenomenul de morală provine din latinescul mos, morias, care la origine

însemna acelaşi lucru: obicei, datină.

Obiceiul indică un comportament constant supus unor reguli, pe o perioadă

mai îndelungată. Termenul obicei are o valoare colectivă, în timp ce obişnuinţa are

o semnificaţie individuală.

Dacă la origine termenii aveau acest sens, astăzi semnificaţia acestora se

specializează, permiţând distincţia dintre morala colectivă şi morala individuală.

În sens general, înţelegem prin morală fenomenul real care ţine de viaţa

reală, practica spirituală a colectivităţilor, indivizilor, în timp ce etica desemnează

teoria ce investighează această realitate, deci teoria despre morală.

Etica este o disciplină filosofică tradiţională inaugurată în cultura europeană

prin meditaţiile lui Socrate. Milenară ca existenţă, este o disciplină teoretică

actuală din mai multe motive:

a. Dacă luăm ca punct de plecare relaţiile dintre existenţa socială şi

conştiinţa socială vedem că rolul eticului este remarcabil în devenirea socială

(viaţa spirituală este determinată, mai mult sau mai puţin, de existenţa socială).

Conştiinţa socială poate determina, la rândul ei, existenţa socială (viaţa materială).

Etica are o funcţie educativă, contribuie – în mod obiectiv – la afirmarea unei

calităţi superioare a unei conştiinţe sociale şi, mai ales, la modelarea unor

conştiinţe care să depăşească prezentul. Aceasta, pentru că etica reflectează mai

puţin asupra a „ceea ce este” şi mai cu seamă asupra a „ceea ce trebuie să fie”

(Kant). Astfel, etica îşi afirmă vocaţia sa prospectivă.

b. Din punct de vedere al raporturilor dintre împrejurări şi oameni, valoarea

etică este foarte importantă pentru că în jocul acesta, dintre împrejurări şi oameni,

de fapt se defineşte condiţia umană.

Reprezentantul filosofiei clasice greceşti, Aristotel, a definit omul ca „mamifer

raţional”. Pascal a dat şi el o definiţie, insistând asupra condiţiei tragice a omului în

lume „judecător al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pământ, depozitar al

adevărurilor, mărire şi lepădătură a universului.” (Cugetări)

Meditaţiile lui Pascal vor alimenta gândirea existenţialistă, care ridică

paradoxul (Camus) la rangul definitoriu pentru condiţia umană.

În acest raport dintre „împrejurări şi oameni”, în mod real omul poate fi şi

„mărire” şi „lepădătură”, poate rămâne „imbecil vierme de pământ” sau „judecător

al tuturor lucrurilor”. Astfel, se înscrie dimensiunea conştiinţei sale morale, care-i

permite realizarea, la un prag de jos sau de sus al condiţiei sale umane.

Dimensiunea etică este deci extrem de importantă pentru definirea personalităţii

umane, moralitatea fiind esenţială şi constitutivă pentru individ ca personalitate.

Un asemenea ţel este surprins de Goethe în maxima: „Personalitatea e binele

suprem.”

c. Lumea contemporană se confruntă cu probleme de o mare complexitate,

multe din acestea neputând fi rezolvate din punct de vedere practic, fără apelul la

dimensiunea morală: alături de ţări dezvoltate sunt ţări în care oamenii mor de

foame; pe lângă ţări cu stabilitate politică sunt ţări în care luptele interne distrug

mii de vieţi. De aici se poate vedea că nu există o lume a omului generic. Oamenii

sunt diferiţi, cu probleme diferite.

Rabelais afirma: „Ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului”. Din acest punct

de vedere al rolului practic, etica poate şi trebuie să fie angajată în soluţionarea

problemelor