Comunicare Didactică

Dată fiind omniprezenta comunicării în relatiile interumane, cel mai adesea, ne

asteptăm ca răspunsul la întrebarea ce este comunicarea, să pară o simplă formalitate. Cu

toate acestea, formularea efectivă a unei afirmatii cu valoare de definitie poate fi pentru

multi, o situatie destul de ingrată din care singura iesire o reprezintă apelul la cuvintele „nu

stiu”. Ipoteza emisă anterior, ne poate duce cu gândul la celebrele vorbe ale Sfântului

Augustin despre timp. Parafrazându-l, am putea spune oricând că „dacă nimeni nu mă

întreabă ce este comunicarea, stiu; dar dacă mă întreabă nu mai stiu” (Guliciuc, 2003).

Cu toate acestea, domeniul vast al comunicării nu duce lipsă de definitii. Am putea

spune chiar că, dacă ar fi să inventariem numărul acestora am constata că el este aproape

egal cu cel al initiatilor din domeniu. Consider că trecerea în revistă fie si a unei părti a

acestora ar genera si mai multă confuzie. De aceea, pentru a mări considerabil sansele unui

răspuns diferit de incomodul „nu stiu”, vă propun spre acceptare definitia clasică pe care o

regăsim în Dictionarul Explicativ al Limbii Române: a comunica înseamnă a face cunoscut, a

da de stire, a informa, a înstiinta, a spune sau despre oameni, comunităti sociale etc. – a fi în

legătură, în contact cu; a vorbi cu.”

1. COMUNICAREA - REPERE PRIVIND INTERACłIUNEA EDUCAłIONALĂ

Motto…

…dacă nimeni nu mă întreabă ce este timpul, stiu;

dar dacă mă întreabă, nu mai stiu…

Sfântul Augustin

1. 1 CE ESTE COMUNICAREA?

1. 2 FORME ALE COMUNICĂRII UMANE

Luminita Iacob (1998, pp. 225-232) ne propune o clasificare a formelor de comunicare

din care retinem următoarele trei criterii: statutul interlocutorilor, codul folosit si finalitatea

actului comunicativ.

1.2.1 După statul partenerilor: comunicare verticală si orizontală

… are loc între

persoane care au

statute inegale

(elev-profesor,

subaltern-sef).

Comunicarea

verticală

… are loc între persoane

care au statute egale

(elev-elev, profesorprofesor)

Comunicarea

orizontală

Comunicare didactică – note de curs

6

Comunicarea verbală (CV)

Caracteristici:

- Informatia este codificată si transmisă prin cuvânt si prin tot ceea ce tine

de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfosintactic.

- Este specific umană.

- Forme: orală si/sau scrisă.

- Cea mai studiată formă a comunicării umane.

Comunicarea nonverbală (CNV)

Caracteristici:

- Informatia este codificată si transmisă printr-o diversitate de semne legate

direct de postura, miscarea, gesturile, mimica, înfătisarea partenerilor.

- Înlesneste, facilitează exprimarea verbală.

- Se bazează deopotrivă pe elemente înnăscute dar si învătate.

- Dimensiunea nonverbală a comportamentului este puternic implicată în

construirea conditiilor interactiunii, în cazul structurării interactiunii, al

influentării continuturilor, de cunoastere a partenerului.

De retinut !!!

- Comportamentele comunicationale pot fi cu dominantă verbală, cu

dominantă nonverbală sau mixte.

- Continuturile afectiv-atitudinale se transmit, în proportii hotărâtoare, prin

CPV si CNV: 55% nonverbal, 38% paraverbal si doar 7% verbal.

- CV si CPV sunt obligatoriu simultane, CNV poate fi simultană, dar le

poate si anticipa si succeda.

- Într-o comunicare cu dominantă verbală, cum este cea dintre elev si

profesor, CPV si CNV nu se adaugă verbalului, ci formează un întreg

structurat, complex, convergent.

1.2.2 După codul folosit: comunicare verbală, paraverbală si nonverbală

Comunicarea paraverbală (CPV)

Caracteristici:

- Informatia este codificată si transmisă prin elemente

prozodice si vocale ce însotesc cuvântul si vorbirea în

general si care au semnificatii comunicative aparte.

- În această categorie se înscriu: caracteristicile vocii,

particularitătile de pronuntie, intensitatea rostirii, ritmul si

debitul vorbirii, intonatia, pauza.

- Nu poate fiinta, ca formă, decât concomitent cu

exprimarea verbală. Din perspectiva continutului însă, ele

se pot separa radica