Comunicarea didactică

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

V. Activitătile manageriale ale profesorului.

1. Decizia: definire si clasificare (tipologii).

2. Profesorul - factor de decizie (decident).

3. Etapele procesului decizional.

4. Conditii de eficientă decizională.

Este considerată de managementul actual principala functie a procesului de conducere, deoarece aceasta poate armoniza obiectivele cu resursele si cu oamenii devenind motorul, centrul vital al procesului. Asa cum am observat în procesul educational este un proces amplu managerial, care se desfăsoară la diferite niveluri, începând de la cele de top management specifice Ministerului până la nivelul particular al profesorului în cadrul desfăsurarii activitătii sale de la catedră. Acesta este motivul pentru care totul trebuie privit ca formă de management supus principiilor de eficientă specifice. Astfel devin importante elementele referitoare la rolul informatiei, al constientizării acesteia, al unitătii de actiune, echilibru si armonie. Pentru a fi eficient profesorul-manager trebuie să îndeplinească următoarele cerinte:

- să acumuleze cât mai multe si mai variate informatii asupra problemei,

- să înlocuiască treptat întâmplarea, improvizatia, imitatia în luarea hotărârilor si să folosească metodele stiintifice,

- să preîntâmpine tensiunile si conflictele,

- să asigure unitatea între decizie, actiune, control, reglarea activitătii,

- să precizeze aspectele operationale cum ar fi sarcinile, responsabilitătile, modalitătile de rezolvare, conditii, timp, factori implicati, rezultate asteptate.

Profesorul de o anumita specialitate este conducătorul activitătii educationale la disciplina si la clasele sale. Pedagogia si managementul educational subliniază necesitatea ca profesorul să devină profesor-decident punând în evidentă necesitatea formării unei culturi manageriale, a formării sale ca manager pentru optimizarea procesului educational. Principalul instrument al profesorului-decident este decizia. Decizia a fost definită ca activitatea constientă de alegere a unei modalităti de actiune din mai multe alternative posibile în vederea relizării obiectivelor propuse. După mai multe criterii deciziile au fost clasificate astfel (E. Joita, 1999):

1. după amploarea implicatiilor asupra activitătii profesorului:

a. strategice care surprind atât aspecte generale privind proiectarea activitătilor pe perioade mari de timp cinci – zece ani, dezvoltând obiectivele specifice mediului educational elaborâdu-se strategiile specifice, cât si planificări pe perioade mai scurte de unul doi ani prin care se conturează modalitătile în care aceste obiective pot fi atinse. Aceste decizii strategice sunt specifice în primul rând nivelului central de management, dar ele pot fi regăsite si la nivel local prin dezvoltarea unor strategii specifice unitătii de învătământ.

b. tactice sau de programare, prin care se stabilesc modalitătile de implementare în mod direct ale strategiilor educationale. Astfel de decizii sunt luate la toate nivelurile, prin ele programându-se cvasitotalitatea activitătilor, începând de la cele bugetare centrale si terminând cu deciziile specifice unui profesor la începutul unui an sau semestru.

c. operative sunt deciziile curente pe care fiecare dintre manageri trebuie să le ia. El privesc atât componenta normalitătii desfăsurării firesti a activitătii în care deciziile completează programarea anterioară, cât si în cazuri exceptionale când programarea nu mai este respectată, iar deciziile trebuie să fie adaptative la noua situatie. În acest caz este foarte importantă promptitudinea, reactia normală si eficientă, identificarea unor variante decizionale plauzibile a căror implemetare să rezolve problema aparută. Chiar dacă în cazul situatiilor exceptionale calitătile persoanelor sunt importante, reactia instinctuală în luarea deciziilor putând fi foarte importantă, totusi, experienta profesională, cunostintele teoretice privind managementul sunt cele

care primează în luarea unor decizii rapide si eficiante.

În sistemul educational românesc deciziile strategice sunt deficitare atât la nivel central, cât si la nivel local. Cele mai frecvente decizii sunt tactice si operative. Una dintre cele mai importante limite ale deciziilor manageriale în învătământul românesc actual este caracterul lor aleatoriu. Decizii de reformă educatională cu privire la planurile de învătământ, la admiterea în diferite niveluri ale învătământului-de exemplu au fost luate în mod arbitrar, fără o cercetare pedagogică preliminară care să le confere legitimitate pe termen lung. Ca urmare, considerăm necesară cresterea gradului de previziune, de proiectare si planificare pe termen mediu si lung a activitătii educationale (5-10-15) ani, cu evitarea schimbărilor radicale de la un an la altul.

2. după certitudinea atingerii obiectivelor, deciziile au fost clasificate în:

a. decizii certe sunt acele decizii a căror finalitate trebuie atinsă si, în general, este atinsă. Astfel de decizii sunt obisnuinte ale actului managerial si de aceea de cele mai multe ori sunt sistematizate, astfel încât, atât procesul decizional, cât si cel al implementarii lor, să fie cât mai eficient. Un exemplu semnificativ în cazul procesului educational este cel al obiectivelor operationale specifice fiecărei lectii. Dezvoltarea managementului ca stiintă, dar a si pedagogiei sau a managementului educational au permis algoritmizarea acestor tipuri de decizii, acestea regăsindu-se în standarde cunoscute de fiecare dintre actorii proceselor manageriale specifice.

b. deciziile de risc reprezintă în general acel tip de decizii a căror consecinte sunt anticipate partial, putând să apară elemente surprinzatoare. În general, acestea se referă la noutăti de tip managerial sau la decizii rapide care trebuie luate într-un timp scurt, iar decidentul nu are timp să analizeze efectele acesteia. Indiferent de motivul pentru care sunt luate, deciziile de risc sunt element fundamental pentru evolutia managentului căci acestea pot să aducă elemente strategice noi. De exemplu noile metode de învătare, de evaluare sunt astfel de decizii de risc care pot să ajute evolutia eficientei pedagogice.

c. deciziile incerte reprezintă acel gen de decizie a cărei finalitate nu este cunoscută si nu poate fi cunoscută într-o perioadă de timp acceptabilă. Chiar dacă din punct de vedere strategic se anticipează rezultatele, pot să apară efecte inedite care să îl deterioreze. De aceea este de dorit ca astfel de decizii să fie luate dupa analize stiintifice profunde în care să se tină seama de cât mai multe variabile si în care efectele să fie analizate cât mai profund si în cadrul carora să se tină seama de posibilitatea aparitiei unor efecte deviante asupra cărora, în cazul în care sunt negative, să se poată interveni. Un exemplu îl reprezintă noile măsuri de reformă a căror rezultate, oricât de bine ar fost analizate, efectele posibile nu pot fi anticipate în totalitate.

În ceea ce priveste managementul clasei, deciziile certe sunt cele care depind exclusiv de profesor, acesta neîntâmpinând dificultăti în elaborarea si aplicarea lor. Astfel sunt deciziile specifice planificării, a momentelor si tipurilor de evaluare, dar si a sustinerii unei ore de curs. Chiar dacă în cazul relatiei directe cu clasa, profesorul nu trebuie să relationeze static, ca si cum ar fi singurul decident, experienta si puterea aniticipativă, dublată de cunoasterea elementelor de management al clasei, transformă decizii, care ar putea fi privite de risc sau incerte în decizii certe. Cu toate acestea, activitatea didactică si pedagogică este foarte dinamică si trebuie să contină si în faza decidentei un dialog prolific dintre profesor si elev în care interesul celor din urmă să primeze. De aceea este dificil să vorbim despre decizii certe în actul educational, dar putem face un compromis notional si vom considera drept certe toate deciziile în care decidentul este într-o proportie foarte mare profesorul.