Concepte Fundamentale ale Psihopedagogiei-Educatiei Speciale - 2

CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE PSIHOPEDAGOGIEI/EDUCATEI SPECIALE (2)

DEFINITII ÎN DOMENIU, ÎN ACCEPTIA OMS

Organizatia Mondiala a Sanatatii a realizat 2 definitii ale termenior de baza, de în ultimul sfert

de secol.

In anul 1980 a fost definit grupul terminologic Deficienta - incapacitate - handicap care a guvernat timp de 2 decenii problematica domeniului. Definitia a fost controversata si tot mai amplu criticata, în principal pentru faptul ca era influentata predominant de modelul medical, care nu reflecta în suficienta masura drepturile omului.

Sensul acestor termeni era în 1980:

Deficienta (engl. ‘impairment’, franc.’deficience’) = absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori functii (leziune anatomica, tulburare fiziologica sau psihologica). Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident etc dar si a unor conditii negative din mediul de crestere si de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carente psiho-afective.

Regulile Standard (1993) nu mai considera acest termen ca fiind unul de baza, analizandu-l înglobat în cel de ‘dizabilitate (incapacitate)’.

Dizabilitatea (incapacitatea) (engl.’disability’, franc.’incapacite’’) însumeaza un numar de limitari functionale, ce pot fi întâlnite la orice populatie, a oricarei tari din lume.

Dizabilitatea (incapacitatea) depinde, dar nu în mod obligatoriu si univoc de deficienta.

Dizabilitatile pot fi cauzate de deficiente (fizice, senzoriale sau intelectuale), de conditii de sanatate (boli mintale/neuropsihice) sau de mediu.

Dizabilitatile (ca si deficientele) pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive ori regresive.

Comentariu

Utilizarea termenului ‘incapacitate’ a fost evitata, pe buna dreptate, în literatura româneasca de specialitate, desi în textele de limba engleza si în documentele internationale echivalentul ‘dizability' este de departe cel mai frecvent folosit în ultimii 20 de ani, în asociere cu cuvântul persoana. La noi s-a preferat fie folosirea termenului deficienta, incapacitate fie a celui de handicap (intrat si în Constitutia României sau în alte legi, în forma 'persoane handicapate’) ori, ulterior, persoane cu handicap, formule considerate a fi mai putin stigmatizante. Relativ recent a aparut tendinta de a se utiliza în literatura româneasca de specialitate termenul ‘dizabilitate’, care, chiar daca are nuanta unui barbarism, pare sa redea mai exact continutul termenului echivalent din terminologia utilizata pe plan international.

Handicapul = dezavantajul social rezultat din pierderea ori limitarea sanselor unei persoane – urmare a existentei unei deficiente sau dizabilitati (incapacitati) - de a lua parte la viata comunitatii, la un nivel echivalent cu ceilalti membri ai acesteia.

Handicapul descrie ‘întalnirea’ (interactiunea) dintre persoana (cu dizabilitate) si mediu. Sensul acestui termen (Regulile Standard, 1993) este de a concentra atentia asupra disfunctionalitatilor din mediul înconjurator si a unor actiuni organizate de societate, ca de pilda informatiile, comunicarea si educatia, care impiedica persoanele cu dizabilitati sa participe în conditii de egalitate.

CLASIFICAREA OMS 2001 (CIF) – A FUNCTIONARII, DIZABILITATII SI SANATATII

CIF apartine ‘familiei’ de clasificari internationale alcatuite de OMS pentru a fi aplicate la diverse aspecte legate de sanatate. ‘Familia’ de clasificare internationala a OMS, reprezinta un cadru general de codificare a unei largi diversitati de informatii legate de sanatate (de exemplu, diagnostic, functionare si dizabilitate, motivul pentru care este necesar un serviciu de sprijin, etc.).

Conform clasificarii internationale a OMS, starile de sanatate (bolile, tulburarile, vatamarile, etc.) sunt clasificate în 10 categorii principale sub titulatura ICD (clasificare internationala a bolilor, rev.10, 1994), care reprezinta cadrul etiologic general. Functionarile si dizabilitatile asociate cu starea de sanatate sunt clasificate în CIF.

De aceea ICD si CIF sunt complementare iar utilizatorii sunt încurajati sa utilizeze ambele

ramuri ale ‘familiei’ de clasificare internationale a OMS.

Obiectivul general al CIF: oferirea unui limbaj standardizat si unitar, precum si a unui cadru general de descriere a starii de sanatate si a celorlalte stari adiacente starii de sanatate.

CIF nu mai este doar o clasificare a ‘consecintelor unei boli’ (în comparatie cu versiunea din 1980), ci este o clasificare a ‘componentelor sanatatii’. ‘Componentele sanatatii’ identifica elementele constitutive ale sanatatii, în timp ce ‘consecintele’ se concentreaza pe impactul sau pe rezultatul ulterior al bolilor sau al altor stari de sanatate. Astfel, CIF se situeaza pe o pozitie neutra în ceea ce priveste etiologia, asa încât cercetatorii, folosind metodele stiintifice adecvate, pot deduce implicatiile cauzale.

CIF se bazeaza pe integrarea a doua modele opuse – cel medical si cel social. Pentru a reda esenta integrarii diverselor perspective ale functionarii, este utilizat un model ‘psihosocial’ o sinteza asupra tuturor perspectivelor sanatatii: din punct de vedere biologic, individual si social.

Termeni de baza (generici):

- Conditie (problema) de sanatate – termen generic pentru boli (acute sau cronice), dezordini/tulburari, raniri sau traume

- Functionarea - termen generic care se refera la functiile corpului, structurile corpului, activitati si participare; releva aspectul pozitiv al interactiunii dintre individ si factorii contextuali.

- Dizabilitatea – termen generic pentru deficiente (afectari), limitari de activitate, si restrictii de participare; releva aspectul negativ al interactiunii individ-context

Comentariu

Clasificatia OMS 2001 nu mai utilizeaza, în varianta engleza, termenul de handicap, acesta fiind incorporat, ca si termenul de deficienta, în cel de dizabilitate. În varianta franceza a documentului, termenul dizabilitate este exprimat prin cel de handicap.

Alti termeni, care descriu si explica noua clasificatie: