Extras din curs

1. Conceptele de conţinut şi de curriculum

Curriculum este probabil conceptul cel mai controversat astăzi în spaţiul ştiinţelor educaţiei. Motivele acestei situaţii sunt cel puţin două. În primul rând, dacă prin curriculum s-a desemnat cândva o realitate educaţională oarecum limitată, cu timpul, termenul a înregistrat o expansiune conceptuală şi, evident, semantică fără precedent, devenind un veritabil "copil teribil" al domeniului. Dacă în urmă cu mai bine de trei secole curriculum desemna – simplu - un plan de învăţământ, astăzi el se referă la un întreg parcurs de învăţare.

În al doilea rând, în ultimii ani, ori de câte ori s-a pus problema reformării, renovării, restructurării sau, pur şi simplu, regândirii sistemelor de învăţământ din diverse ţări, referinţa s-a făcut, de fiecare dată, înainte de toate, la mutaţii mai mult sau mai puţin profunde în domeniul curriculum-ului; şi aceasta, indiferent de denumirea care i s-a conferit, ulterior, procesului vizat.

Pentru a delimita sensul conceptului de curriculum trebuie să răspundem la întrebarea ce se transmite şi ce se vehiculează în procesul de învăţământ (ca educaţie instituţionalizată). Interogaţia are un răspuns simplu: un anumit conţinut. Conţinutul procesului instructiv educativ constă din ansamblul structurat de valori din domeniile ştiinţei, culturii, practicii, sedimentate în societate la un moment dat şi devenite puncte de reper în proiectarea şi realizarea instruirii. Ca şi obiectivele educaţionale, conţinutul învăţământului, ca un cumul prelucrat de informaţii, deprinderi, atitudini, trăiri afective, derivă din idealul educativ şi din sarcinile specifice pe care le are de îndeplinit educaţia în vederea inserţiei individului în prezentul social, dar, mai ales, pentru pregătirea lui în perspectivă (pentru el însuşi, dar şi pentru comunitate).

Conţinutul activităţii instructiv educative este dimensionat conjunctural, în funcţie de gradul de dezvoltare cognitivă a societăţii, de specificitatea culturală a unei comunităţi, de marile curente de idei devenite dominante, de interesele şi năzuinţele oamenilor. În perspectiva devenirii istorice, conţinutul este mobil, comportă o anumită relativitate, întrucât cel puţin secvenţe ale acestuia variază pe axa temporală. Conţinuturile se diferenţiază şi de la un spaţiu cultural la altul.

Conţinutul procesului de învăţământ nu se suprapune peste cel al educaţiei. Conţinutul educaţiei este mai larg, în sensul că el cuprinde şi influenţe care provin din teritoriul informalului, sub forma unei multitudini de mesaje şi valori ale spaţiului social. Conţinutul învăţământului se referă numai la valorile promulgate prin intermediul instituţiilor şcolare. De asemenea, conţinutul învăţământului nu este totuna cu rezultatele instruirii. Consecinţele instruirii sunt materializări secvenţiale ale componentelor conţinutului rezultate prin interiorizarea acestora de către elevi. Acestea sunt dificil de cuantificat, deoarece sunt în continuă extensie cantitativă şi calitativă. O cunoştinţă încorporată atrage după sine o alta şi o restructurare a întregului eşafodaj achizitiv. Cunoaşterea achiziţionată rezonează imprevizibil, în sens pozitiv, peste vremuri şi oameni. „Conţinutul asimilat se amplifică prin efectele sale asupra dezvoltării personalităţii, efecte care se integrează organic în rezultatele procesului de învăţământ” (Nicola, 1992, p. 227). Aici întrezărim sensul exact al aserţiunii conform căreia cultura naşte cultură.

2. Definiţii ale termenului de curriculum

În ultimul timp, s a încetăţenit termenul curriculum, pentru circumscrierea conţinutului activităţilor desfăşurate în învăţământ. Având o origine latină (curriculum = „cursă”, „alergare”, la plural curricula) şi folosit larg în literatura anglo saxonă, termenul este din ce în ce mai folosit şi în lucrările de pedagogie românească şi în documentele de politică educaţională. , termenul desemnează conţinutul activităţilor instructiv educative, dar în strânsă interdependenţă cu obiectivele educaţionale, activităţile de învăţare, metodele didactice, mijloacele de învăţământ, formele de realizare a activităţilor etc. De altfel, s ar putea păstra două accepţiuni ale termenului de curriculum: un sens restrâns – curriculum ul ar desemna însuşi conţinutul învăţământului – şi un sens larg – acesta se referă la întregul program al acţiunilor educative, cu toate componentele şi interacţiunile dintre ele. În multe ţări, termenul invocat îl înlocuieşte pe cel de didactică, fiind un pretext pentru abordarea sistemică a procesului de învăţământ.

Vivianne De Landsheere (1992) propune următoarea definiţie: „un curriculum este un ansamblu de acţiuni planificate pentru a suscita instrucţia: ea include definirea obiectivelor învăţământului, conţinuturile, metodele (inclusiv cele vizând evaluarea), materialele (incluzând şi manualele şcolare) şi dispozitivele referitoare la formarea adecvată a profesorilor”.

Curriculum ul, ca noţiune, are o sferă mai largă de cuprindere, el desemnând pregătirea meticuloasă a unei acţiuni educative, a unui întreg program educativ, cu interrelaţiile dintre obiectivele şi modalităţile de realizare şi de evaluare ale acesteia. După L. D’Hainaut (1981), termenul curriculum cuprinde:

1. obiectivele specifice unui domeniu (nivel de învăţământ, profil, disciplină şcolară) sau activitate educativă;

2. conţinuturile informaţionale sau educative necesare pentru realizarea obiectivelor stabilite;

3. condiţiile de realizare (metode, mijloace, activităţi etc.), programarea şi organizarea situaţiilor de instruire şi educare;

4. evaluarea rezultatelor.