Extras din curs

1. CURRICULUM PENTRU EDUCAȚIE TIMPURIE

• Structura și conținutul curriculumului pentru educaţia timpurie; Valori promovate.

• Domeniile de dezvoltare/domeniile experiențiale și importanța lor în educația timpurie.

• Planul de învățământ și Metodologia de aplicare a planului de învățământ.

- Programul zilnic de activitate;

- Activităţi pe domenii experienţiale;

- Jocuri şi activitaţi didactice alese;

- Activităţi de dezvoltare personală (rutine, tranziţii, activităţi optionale şi activitaţi desfăşurate după-amiaza).

Finalităţile, structura şi conţinutul curriculumului preşcolar

În prezent s-a constituit o ştiinţă care se ocupă de construcţia curriculum-ului şi anume Teoria curriculum-ului. Originea ei se află în publicarea, în 1918, a operei americanului Franklin Bobbitt. În lucrarea sa „The Curriculum”, resemnifică conceptul şi include în sfera acestuia întreaga experienţă de învăţare a elevilor, respectiv atât activităţile formale, desfăşurate în mediul şcolar, cât şi pe cele desfãşurate în mediul extraşcolar, planificate şi proiectate în şcoală, în vederea realizării unei educaţii globale, integrative.

Se consideră, însă, că prima formulare a Teoriei Curriculum-ului se găseşte în lucrarea lui Tyler (1950), el este considerat primul pedagog care a elaborat o formulare modernă a teoriei curriculum-ului.

La noi, termenul a început să fie semnalat sporadic, încă din anii 1980, însă, din precauţie, el era evitat. Uneori era tradus folosindu-se termeni cum ar fi cel de programă. Însă, deschiderea necesară a avut loc abia după 1990 şi mai ales după 1997.

Curriculumul este considerat “unul dintre conceptele cheie ale pedagogiei contemporane” (C. Bîrzea, 1993).

În etapa tradiţională, curriculumul era centrat pe cunoștințe, în etapa modernă, curriculumul este centrat pe elev. Curriculumul este centrat pe copil, astfel încât acesta„devine soarele în jurul căruia gravitează dispozitivele pedagogiei; el este centrul în jurul căruia acestea se organizează.” (J. Dewey, 1977, p. 123).

Franklin Bobbitt, prin lucrarea sa „The Curriculum” (1918), oferă noi semnificaţii conceptului şi include în sfera acestuia întreaga experienţă de învăţare a elevilor, respectiv atât activităţile formale, desfăşurate în mediul şcolar, cât şi pe cele desfăşurate în mediul extraşcolar,planificate şi proiectate în şcoală, în vederea realizării unei educaţii globale,integrative. Sintagma-cheie folosită de către pedagog în întreaga sa operă este „educaţia adevărată pentru viaţă”.

“Rolul central al curriculumului în sistemele educaţionale din lume este acela de a flexibiliza programele de studiu, de a permite trecerea în educaţie de la vechea paradigmă – elevul să se adapteze la şcoală, la o paradigmă modernă – şcoala să se adapteze la elev. “(Bocos, 2012,p.27)

Curriculum: repere conceptuale

Există o multitudine de definiţii ale conceptului de curriculum. „Conceptul central – curriculum – are o încărcătură de semnificaţii care îl plasează în zona conceptelor polisemantice, larg disputate”. Astăzi desemnează ansamblul structurat al experienţelor de predare şi de învăţare (obiective, conţinuturi, material didactic, activităţi de predare/învăţare/evaluare) planificate, oferite sub îndrumarea unei instituţii de învăţământ (în interiorul şi în afara acestei) în vederea atingerii obiectivelor prestabilite.

În sens larg, „Curriculum-ul este ansamblul experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe parcursul traseului său şcolar”. În sens restrâns „Curriculum-ul reprezintă ansamblul documentelor şcolare care reglementează desfăşurarea activităţii şcolare: plan de învăţământ, programe şcolare, manuale, ghiduri de aplicare etc.”

Tipuri de curriculum:

Core curriculum (curriculum nucleu)

• cuprinde ansamblul de cunoştinţe, abilităţi şi comportamente obligatorii pentru toţi elevii cuprinse în planul cadru (obiectele de învăţământ şi numărul minim de ore pe săptămână pentru fiecare an de studiu);

• el reprezintă trunchiul comun al planului de învăţământ (70-80% din totalul obiectelor de învăţământ).

Curriculum la decizia şcolii (CDŞ)

• cuprinde ansamblul de conţinuturi-obiective centrate pe nevoile individuale ale elevilor (20 - 30% din totalul disciplinelor);

• se elaborează în funcţie de resursele umane şi materiale ale şcolii, de interesele elevilor, de necesităţile comunităţii locale şi situaţii specifice şcolii;

• se realizează sub mai multe ipostaze: aprofundare, extindere sau opţional.

Aprofundarea reprezintă, pentru învăţământul general, acea formă a CDŞ care urmăreşte realizarea obiectivelor de referinţă / conţinuturilor prevăzute pentru curriculumul – nucleu prin diversificarea activităţilor de învăţare în număr maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline;

• se aplică în cazuri de recuperare pentru acei elevi care nu reuşesc să atingă nivelul minimal al obiectivelor prevăzute de programă în anii anteriori.

Extinderea reprezintă, pentru învăţământul general, acea formă a CDŞ care urmăreşte completarea obiectivelor şi conţinuturilor prevăzute pentru curriculum - nucleu cu noi obiective de referinţă şi unităţi de conţinut, în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline;

• presupune parcurgerea programei în întregime.