Educația contemporană

Importanta comparativismului educational.

Pedagogia comparata - domeniu teoretic fundamental al sistemului stiintelor educatiei, alaturi de pedagogia generală, didactica, pedagogia prospectiva si istoria pedagogiei.

Obiectul de studiu al P.C. - analiza comparativa a sistemelor nationale de educatie si învătământ în scopul desprinderii principalelor caracteristici ale acestora, dar si al identificării acelor elemente ce pot contribui la continua optimizare a educatiei lumii contemporane. Pedagogia (educatia) comparata isi propune sa studieze sistemele educative din diversele tări ale lumii, evolutia si schimbarea acestora, analizate din punct de vedere comparativ în scopul desprinderii aspectelor care le aseamănă sau, dimpotrivă, le diferentiază.

Realizeaza un studiu teoretic, dar si unul practic-descriptiv, explicativ, constatativ si prospectiv.

Dictionar de Pedagogie, pg. 328 - „cercetările de pedagogie comparată pot avea drept obiect atât sistemele de educatie si învătământ în ansamblu, cât si aspecte particulare ale acestora, cum ar fi metodele pedagogice, structurile învătământului, planurile sau programele scolare etc.”

Metoda principala: comparatia (lat. comparatio - „analogie”, „raport”, „confruntare”), operatie logică prin care se raportează două sau mai multe obiecte, multimi, sisteme în vederea determinării asemănării sau deosebirii lor calitative, cantitative sau structurale.

Este bine cunoscut faptul că fiecare natiune, fiecare tară îsi configurează o anumită modalitate de „a face” educatie, de a forma personalităti responsabile în functie de specificul său psiho-socio-cultural si de scopurile pe care le urmăreste. Totusi, atunci cand o tara obtine rezultate importante si valide in educatie, merita sa “adoptam” din bunele practice educationale. Aceste “schimburi” au devenit din ce in ce mai dese. Globalizarea are impact si asupra educatiei, aceasta devenind mai putin “teritorializata”. De unde si actualitatea si insemnatatea P.C.

Delimitari conceptuale.

Exista divergente de opinii cu privire la definirea pedagogiei comparate vs educatie comparata, acordandu-se predilectie pentru utilizarea unui termen in favoarea celuilalt. De asemenea, unii autori considera ca PC este un subdomeniu/subcapitol al Sociologiei educatiei.

Obiectivele analizei comparative în domeniul educational.

Analiza sistemelor educationale nu se poate realiza fara studierea si intelegerea sistemelor sociale aferente (inclusiv politice, culturale, economice) ale tărilor considerate, ca si fără prelungirea concluziilor în decizii, dar si în prognoze realiste de „dezvoltare prin similitudine” (Noah, H.; Eckstein, M., 1969).

M. Debesse (1972) arăta că, de regulă, obiectivele pe care le poate urmări o analiză comparativă cu referire la domeniul educational pot fi:

- finalitătile educationale,

- curriculum-ul national (în special curriculum-ul nucleu);

- maniera si strategiile dominante de evaluare, în special probele de evaluare natională;

- structura sistemului national de educatie pe verticală/nivelar (cicluri de scolaritate), dar si pe orizontală (filiere, profile, specializări etc.);

- stabilitatea educatiei formale în raport cu dinamica politicii de stat;

- gradul de democratizare, descentralizare, autonomie;

- coabitarea si loialitatea concurentei între educatia publica si educatia privată;

- pregătirea cadrelor didactice etc.

Scopul final: finalitati realiste. Finalitati la nivel international/ global si finalitati la nivel national.

Scurt istoric al abordărilor comparative în aria preocupărilor educationale

Marc-Antoine Julien de Paris (17751848) - părinte al comparativismului educational. Îndeplinind o importantă functie în cadrul Ministerului Instructiunii Publice din Franta, J. de Paris călătoreste în multe din tările europene si realizează interesante observatii cu privire la cultura si sistemele de educatie specifice acestora. Scrieri: „Eseu general despre educatia fizică, morala si intelectuală”, „Plan de educatie practică pentru copilărie, adolescent si tinerete”, „Schită si puncte de vedere preliminare ale unei lucrări asupra educatiei comparate” (1817).

Victor Cousin (1772-1867), apărător si sustinător al „împrumuturilor” educative din alte tări; publică în 1832 studiul intitulat „Raport asupra instruirii în Germania si în special în Prusia”;

Dimitri Usinski (1824-1870) publică o serie de articole sub forma unor „Scrisori” expediate din tările europene în care a călătorit, în care realizează analize comparative ale sistemelor de educatie specifice acestor tări;

Horace Mann si Henry Barnard - personalităti importante ale scolii americane care au făcut cunoscute în SUA lucrările lui Victor Cousin si conceptia pedagogică novatoare a lui J. F. Pestalozzi.

Un argument în sprijinul ideii conform căreia începutul secolului XX marchează o nouă etapă în dezvoltarea comparativismului educational este si faptul că între anii 1899-1900 este predat primul curs de pedagogie comparată la Universitatea Columbia de către James Russel.

Michael Ernest Sadler (1861-1923) În lucrarea publicată în anul 1900 si intitulată în mod foarte sugestiv „Cât de multe lucruri de valoare practică putem învăta din studiul sistemelor educative străine”, Sadler prezintă principalele coordonate ale conceptiei sale comparative. O teză importantă pe care o sustine în mod argumentat este ideea caracterului determinat al educatiei din fiecare tară de către factori si forte specifice cum ar fi: statul, biserica, minoritătile nationale, familia, climatul economic si financiar, institutiile de învătământ etc. Cunoasterea acestor forte determinative ne va ajuta să întelegem mai bine matricea socio-istorică si culturală a tării respective si măsura în care ea este compatibilă cu „istoria” social si educatională a tării ce recurge la astfel de împrumuturi educationale.

I. L. Kandel consideră că PC trebuie să treacă dincolo de simpla descriere a „faptelor si stărilor educationale” si să desprindă acea „fortă spirituală intangibilă, impalpabilă ce pune în miscare sistemul educativ dintr-o tară sau alta - si-l face ceea ce este” (apud Stanciu, Ghe. I., et. al., 1971, p.112). În lucrarea sa „Educatia comparată”, I. Kandel supune analizei sistemele educationale a sase tări (Anglia, Franta, Germania, Italia, Rusia s S.U.A.) pe care le consideră „laboratoarele mondiale ale educatiei”.