Educația Intelectuală

CAPITOLUL V

EDUCAŢIA INTELECTUALĂ

5.1. Esenţa şi sarcinile educaţiei intelectuale

Educaţia intelectuală este acea componentă a educaţiei care, prin intermediul valorilor ştiinţifice şi umaniste pe care le prelucrează şi vehiculează, contribuie la formarea şi dezvoltarea tuturor capacităţilor intelectuale, funcţiilor cognitive şi instrumentale, schemelor asimilatorii, structurilor operatorii, precum şi a tuturor mobilurilor care declanşează, orientează şi întreţin activitatea obiectului educaţional îndreptat în această direcţie (7, p.84).

Educaţia intelectuală ocupă un loc important în ansamblul activităţii educative, mulţi autori considerând-o ca fiind „axul principal” al întregului demers educativ, întrucât, pe de o parte, integrarea activă a individului în societate nu este posibilă fără ca acesta să asimileze valorile fundamentale acumulate în patrimoniul spiritual al omenirii, iar pe de altă parte, asigură premisele absolut necesare pentru realizarea celorlalte componente ale educaţiei. Se poate aprecia că importanţa deosebită a acestei componente a educaţiei în formarea personalităţii umane este sporită în contextul actual şi datorită creşterii ponderii elementelor de factură intelectuală în cadrul tuturor activităţilor umane.

Din definiţia de mai sus se pot desprinde două aspecte fundamentale ale educaţiei intelectuale – unul informativ, care vizează cantitatea şi calitatea informaţiei ştiinţifice şi umaniste ce urmează a fi transmisă şi asimilată de tânăra generaţie, celălalt formativ, care se referă la efectele asimilării acestei informaţii asupra intelectului elevului în procesul dezvoltării sale. Modul diferit de interpretare a celor două aspecte a dus la conturarea a două teorii pedagogice diametral opuse şi unilaterale (culturalistă şi formativistă).

Potrivit teoriei (culturaliste) culturii materiale – întemeiată pe tezele psihologiei asociaţioniste – important este ca elevul să acumuleze cât mai multe cunoştinţe care să-i ofere posibilitatea de a răspunde solicitărilor externe prin simple asociaţii de idei. În viziunea acestei teorii scopul educaţiei intelectuale ar consta doar în asimilarea unui volum cât mai mare de cunoştinţe şi în formarea capacităţii de asociere între idei. Adepţii teoriei culturii formale (formativiste) consideră că scopul educaţiei intelectuale constă în îndrumarea şi stimularea dezvoltării intelectului, exersarea acestuia în vederea înzestrării lui cu capacităţile necesare asimilării ulterioare de cunoştinţe utile în viaţă.

Ambele teorii interpretează deformat şi unilateral relaţia dintre asimilarea de cunoştinţe şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale. Cercetările psihologiei contemporane privind mecanismele inteligenţei, ale învăţăturii permit o înţelegere mai adecvată a relaţiei dintre asimilarea cunoştinţelor şi dezvoltarea intelectuală. Potrivit acestor cercetări dezvoltarea este rezultatul asimilării active şi creatoare a cunoştinţelor.

Din esenţa educaţiei intelectuale rezultă două sarcini fundamentale ale acesteia: informarea intelectuală şi formarea intelectuală.

5.1.1. Informarea intelectuală constă în transmiterea şi asimilarea valorilor ştiinţifice şi umaniste prelucrate în conformitate cu anumite principii şi norme didactice sau ordonate într-un anumit fel cu scopul de a facilita înţelegerea şi însuşirea lor. Accelerarea ritmului de dezvoltare socială specific societăţii contemporane se manifesta si prin aşa-zisa explozie informaţională, rezultat al creşterii exponenţiale a cunoştinţelor umane. Creşterea cantitativă este însoţită de restructurări profunde în interiorul ştiinţelor ca şi în relaţiile dintre ele. Ca rezultat al acestor restructurări, tradiţionala deosebire dintre ştiinţele naturii şi cele socio-umane tinde să se atenueze datorita relaţiilor dintre ele. Explozia informaţională are efecte profunde pe plan pedagogic prin problemele pe care le ridică şi prin soluţiile pe care le reclamă.

Cu privire la informarea intelectuală, din punct de vedere pedagogic se ridică câteva întrebări: ce, cât şi cum să se transmită elevilor? Ele vizează atât operaţia de selectare a valorilor ştiinţifice şi umaniste din ansamblul celor acumulate la nivel social, cât şi operaţia de transmitere care o implică şi pe cea de asimilare. Pentru ca informarea intelectuala să se finalizeze eficient, cu rezultate superioare pe planul formării personalităţii umane, este necesar ca in realizarea ei să se respecte câteva principii cu valoare orientativă cum sunt:

- Informarea intelectuală trebuie să fie în concordanţă cu prescripţiile idealului educaţional, ceea ce înseamnă că ea trebuie să fie astfel realizată încât să conducă la dezvoltarea armonioasă, integrală a personalităţii umane, prin asigurarea unui echilibru între diferitele categorii de cunoştinţe umaniste, teoretice/practice, de cultură generală;

- Selectarea, transmiterea-asimilarea informaţiilor trebuie să se realizeze din perspectiva posibilităţii de utilizare a acestora în etapele următoare de necesitatea de a asigura condiţii pentru asimilarea de noi cunoştinţe, de posibilitatea optimizării relaţiilor individului cu lumea înconjurătoare;

- Selectarea şi transmiterea cunoştinţelor trebuie realizată într-o manieră integrativă, care presupune integrarea lor în sisteme de cunoştinţe ce implică relaţii intra şi interdisciplinare, permanentă restructurare şi reorganizare, comprimarea cunoştinţelor mai puţin relevante, în favoarea celor semnificative, esenţiale, cu mare valoare instrumentală si funcţională;

- În procesul informării intelectuale trebuie să primeze calitatea informaţiilor evaluată din punct de vedere psihopedagogic după criterii precum valoarea lor explicativă, instrumentală şi operaţională, utilitatea şi actualitatea, gradul de generalitate ş.a.;

- Informarea intelectuală trebuie să se realizeze în concordanţă cu profilul psihologic al vârstei, nu în ideea subordonării acţiunii particularităţilor de vârstă, ci, mai ales, în ideea luării în considerare a acestora, în vederea stimulării potenţialului de care dispune obiectul educaţiei şi creării condiţiilor pentru trecerea la un stadiu superior al dezvoltării ca urmare a implicării sale într-un efort susţinut pentru asimilarea de noi informaţii;

Reţinem în concluzie că informarea intelectuală presupune deopotrivă selectarea şi transmiterea valorilor, în conformitate cu anumite principii şi norme pedagogice şi pe baza celor mai adecvate metode care să favorizeze asimilarea acestora de către elevi la parametrii de eficienţă autentică.

5.1.2. Formarea intelectuală. Educaţia intelectuală nu se rezuma la informarea intelectuală, ci vizează formarea şi dezvoltarea intelectuală, prin care înţelegem o acumulare treptată a unor modificări de funcţie a proceselor psihice cognitive datorate învăţării, care conduc la transformarea intelectului uman concretizată în capacităţi de cunoaştere, creativitate, autonomie intelectuală.

Formarea intelectuală presupune activarea potenţialităţilor copilului, prin intermediul informaţiei, în scopul transformării şi restructurării sale psihice, în concordanţă cu legile interne ale dezvoltării, asigurând astfel un sens ascendent dezvoltării intelectuale a personalităţii.

Înţelegerea corectă a procesului formării intelectuale presupune clarificarea în prealabil a relaţiei dintre fiziologic şi psihologic în cadrul fenomenelor psihice. Componentele psihicului uman sunt dependente de proprietăţile funcţionale ale sistemului nervos, totuşi conţinutul ca şi calităţile prin care se exprimă sunt determinate de interacţiunea dintre subiect şi obiect, dintre subiect şi sarcină. Toate componentele psihicului uman se elaborează şi se reelaborează continuu ca urmare a unui proces de interiorizare, rezultat al activităţii subiectului şi al interacţiunii sale cu mediul.