Cuprins
- CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE EDUCAȚIE DIN PERSPECTIVA DIDACTICILOR SPECIALE 6
- 1.1. REFLECȚII TEORETICE PREALABILE 6
- 1.2. METODOLOGIA ÎN SISTEMUL ȘTIINȚELOR EDUCAȚIEI 9
- 1.2.1 Unele precizări terminologice 9
- 1.2.2. Direcții de perfecționare a metodologiei didactice 11
- 1.2.3 Sinteză a unor demersuri metodologice 12
- 1.3. DIDACTICA GENERALĂ, DIDACTICA SPECIALIĂȚII ȘI DIDACTICA DOMENIULUI 13
- CAPITOLUL II. RECONSIDERAREA DEMERSULUI CURRICULAR ȘI DIDACTIC ÎN DIDACTICILE SPECIALE 16
- 2.1. O NOUĂ VIZIUNE ÎN ELABORAREA CURRICULUMULUI ȘCOLAR 16
- 2.2. DOCUMENTE ALE CURRICULUMULUI FORMAL (OFICIAL) 22
- 2.2.1. Planurile - cadru de învățământ 22
- 2.2.2 Trunchiul comun 22
- 2.2.3. Ariile curriculare 23
- 2.2.4. Curriculum la decizia școlii 24
- 2.3. OBIECTIVELE INSTRUIRII ȘI MODELE DE OPERAȚIONALIZARE A LOR ÎN PROCESUL STUDIERII DISCIPLINEI 26
- 2.3.1. Obiective generale și specifice 26
- 2.3.2. Obiective operaționale 30
- 2.3.3 Taxonomia obiectivelor 32
- 2.4. PROGRAMELE ȘCOLARE - REPERE PENTRU PROIECTAREA ACTIVITĂȚII DIDACTICE 35
- 2.4. APLICAREA PROGRAMELOR ȘCOLARE 44
- CAPITOLUL III. REPERE METODOLOGICE ALE APLICĂRII NOULUI CURRICULUM 46
- 3.1. PROIECTAREA DEMERSULUI DIDACTIC. CONCEPT ȘI ACȚIUNE 46
- 3.1.1. Clasificări teoretice și practice 46
- 3.1.2. Demersul didactic personalizat în lecturarea programei 47
- 3.2. PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ ANUALĂ ȘI SEMESTRIALĂ 48
- 3.3. PROIECTAREA UNEI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚARE (CAPITOLE DE MATERIE) 49
- 3.4. PROIECTAREA LECȚIEI - DEMERSUL METODOLOGIC 52
- 3.4.1 Secvențe ale unui proiect de lecție 53
- 3.4.2 Structura generală a unui proiect de lecție 55
- CAPITOLUL IV. STRATEGII DE PREDARE-ÎNVĂȚARE-EVALUARE A DISCIPLINEI 58
- 4.1 PRINCIPIILE DIDACTICE 61
- 4.1.1. Principiul unității dintre senzorial și rațional (Principiul intuiției) 62
- 4.1.2. Principiul legării teoriei de practică 64
- 4.1.3. Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor 64
- 4.1.4. Principiul sistematizării și continuității cunoștințelor 65
- 4.1.5. Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor 66
- 4.1.6. Principiul individualizării și diferențierii învățării 67
- 4.1.7. Principiul stimulării motivației 68
- 4.1.8. Principiul asigurării conexiunii inverse 69
- 4.2 METODE DE ÎNVĂȚĂMÂNT (DE PREDARE) 70
- 4.2.1. Clasificarea metodelor de învățământ 71
- 4.2.2. Metode de comunicare orală 72
- a. Descrierea 73
- b. Explicația 73
- c. Prelegerea 73
- d. Conversația 74
- e. Metoda dezbaterilor 74
- f. Problematizarea 75
- 4.2.3. Metode de comunicare scrisă 76
- a. Lectura (studiul manualului și al literaturii de specialitate). 76
- b. Utilizarea altor surse bibliografice 76
- c. Folosirea tablei și a desenului explicativ 77
- 4.2.4. Metode de explorare a realității 77
- a. Observarea sistematică și independentă 77
- b. Experimentul. 77
- c. Metoda descoperirii 78
- d. Demonstrația 79
- e. Modelarea 80
- 4.2.5. Metode bazate pe acțiune 80
- a. Exercițiul 80
- b. Metoda lucrărilor practice 82
- c. Metoda proiectelor 82
- d. Metoda studiului de caz 82
- e. Metode de simulare 83
- f. Jocul didactic 83
- 4.2.5. Metode de raționalizare a învățării și predării 84
- a. Metoda activității cu fișele 84
- b. Metoda algoritmizării 84
- c. Instruirea asistată de calculator 84
- 4.3 METODE INTERACTIVE DE ÎNVĂȚĂMÂNT 87
- 4.3.1 Ce sunt metodele interactive de învățământ? 87
- 4.3.2. Clasificarea metodelor și tehnicilor interactive de învățământ 89
- 4.3.3. Descrierea metodelor și tehnicilor interactive de învățământ 91
- a. Metoda Predării/Învățării reciproce 91
- b. Metoda Jigsaw (Mozaicul). 91
- c. Metoda Pălăriilor Gânditoare (“Thinking hats” - Edward de Bono) 93
- d. Tehnica Lotus (Floarea de nufăr) (Lotus Blossom Technique 94
- e. Starbursting (Explozia stelară) 94
- f. Metoda “Schimb perechea” (Share- Pair Circles) 95
- g. Brainstorming 96
- h. Studiul de caz 97
- i. Tehnica 6 / 3 / 5 98
- j. Metoda Philips 6/6 99
- k. Sinectica 99
- l. Metoda Frisco 100
- m. Metoda piramidei 100
- n. Diagrama cauzelor și a efectului 101
- o. SINELG - Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii și a Gândirii 101
- p. Metoda Cadranelor 102
- q. Ciorchinele 102
- r. Turul GalerieiI 103
- s. Cubul 104
- ș. Stiu/Vreau sa stiu /Am invatat 105
- t. Metoda Howard Gardner 105
- ț. Metoda R.A.I. ”Răspunde-Aruncă- Interoghează” 106
- u. Diagrama Venn 107
- v. Linia valorilor 107
- w. Energizer 107
- x. Blazonul 107
- y. Graffiti 108
- z. Scheletul de recenzie 108
- 4.4 METODE ȘI PROCEDEE SPECIFICE DE INSTRUIRE 109
- 4.4.1 Metodele predarii algoritmilor și tehnicilor de programare 109
- a. Predarea orientată pe algoritmi 109
- b. Predarea orientată pe tipuri de probleme 109
- c. Predarea orientată pe limbaj 110
- d. Predarea orientată pe structuri și instrucțiuni 110
- e. Predarea orientată pe matematică 110
- f. Predarea orientată pe specificații 111
- g. Predarea orientată pe hardware 111
- 4.4.2. Metodele predării unui limbaj de programare 111
- a. Predarea orientată pe instrucțiuni 111
- b. Predarea orientată pe utilizare 112
- c. Predarea orientată pe problemă 112
- d. Predarea orientată pe limbaj 112
- e. Predarea pe baza problemelor model 112
- 4.4.3. Metodele predării utilitarelor informatice (T.I.C.) 113
- a. Predarea orientată pe problemă 113
- b. Predarea orientată pe meniuri 114
- c. Predarea orientată pe funcții 114
- d. Predarea orientată pe concepte. 115
- e. Predarea orientată pe instrumentar abstract. 115
- f. Predarea bazată pe realizarea unor proiecte 115
- 4.4.4. Metode specifice predării Științelor Naturii (fizică, chimie, biologie, geografie) 117
- a. Lucrări de laborator, în cabinete și în ateliere 117
- b. Învățarea prin descoperire 117
- c. Modelarea didactică 120
- d. Problematizarea științifică 120
- e. Studiul de caz 120
- f. Dezbaterea 121
- 4.5 MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT 122
- 4.6 FORME DE ORGANIZARE A INSTRUIRII 124
- 4.6.1. Organizarea instruirii: definiții și forme 124
- 4.6.2. Tipuri de lecții în procesul de predare-învățare-evaluare și structura lor 125
- a. Lecția de comunicare/însusire de noi cunostințe 125
- b. Lecția de formare de priceperi și deprinderi 125
- c. Lecția de fixare și sistematizare 126
- d. Lecția de verificare și apreciere a rezultatelor școlare 127
- e. Lecția mixtă 127
- 4.7 METODE DE EVALUARE 129
- 4.7.1. Tipuri de evaluare 129
- 4.7.2. Metode de evaluare 132
- 4.7.3. Evaluarea orală 132
- 4.7.4. Evaluarea prin teste scrise 133
- 4.7.5. Evaluarea alternativă 142
- a. Observarea sistematică a activității și comportamentul elevilor 142
- b. Autoevaluarea 143
- BIBLIOGRAFIE 144
- ANEXA 1. MODELE DE PROIECTE DE LECȚIE 147
- ANEXA 2. STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR, MODEL 152
- ANEXA 3. PLANIFICĂRI CALENDARISTICE, EXEMPLE 153
- ANEXA 4. PLAN DE ÎNVĂȚĂMÂNT, EXEMPLU 156
- A. NOTĂ DE PREZENTARE 157
- B. COMPETENȚE GENERALE 159
- C. VALORI ȘI ATITUDINI 159
- D. TRUNCHI COMUN* - 2 ORE. COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI 160
- E. TRUNCHI COMUN ȘI CURRICULUM DIFERENȚIAT - 4 ORE. COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI 167
- F. SUGESTII METODOLOGICE 173
Extras din curs
Capitolul I. Conceptul de educație din perspectiva didacticilor speciale
1.1. Reflecții teoretice prealabile
Educația este o creație a umanității, o componentă esențială a vieții sociale, în continuă transformare și adaptare la nevoile specifice ale societății; ceea ce demonstrează că ea nu a fost elaborată odată pentru totdeauna. Însuși conținutul noțiunii care o definește este mereu reînnoit, reformat, iar datorită complexității ei, educația este prezentată, în zilele noastre, din unghiuri de vedere foarte diferite: ca proces psihologic și social, ca acțiune de conducere a dezvoltării personalității umane, ca relație socială, transmisie culturală, mod de formare a comportamentului uman, mijloc și rezultat, ansamblu de influențe ș.a.m.d.
În același timp, caracterul său prospectiv plasează educația, ca dimensiune a dezvoltării, pe toate treptele ontogenetice ale omului, în virtutea adevărului că educația este o acțiune ce se exercită asupra personalității umane, indiferent de vârstă. Din moment ce societatea este în continuă schimbare, înseamnă că omul, la rândul său, se află continuu în calitatea de receptor al acțiunii educative; de aici și cunoscuta și actuala teză a educației permanente.
Dincolo de toate acestea, exercițiul educației este strâns legat de oferta specifică a fiecărei discipline de studiu; exercițiu constituit într-o disciplină care face parte din sistemul științelor educației și care este obiectul de studiu al acestei lucrării.
Evaluările de mai sus nu se vor a fi altceva decât o ilustrare a adevărului că permanența dimensiunilor educației, mai ales într-o lucrare care abordează componente ale acestora, cu implicații directe în practica educațională, este mai mult decât oportună. O astfel de rațiune justifică, de asemenea, readucerea în memoria celor angajați nemijlocit în procesul didactic a unor concepte de o mare diversitate și forță persuasivă. Nu este, însă, lipsit de interes, ci, dimpotrivă, este important să reamintim celor care sunt sau vor fi implicați direct în practica educațională câteva definiții ale conceptului de educație, formulat de unii dintre marii gânditori ai culturii și civilizației universale, pentru a ne da seama de statornicia înțelesului acestui proces, care a însoțit și va însoți peste veacuri istoria societății omenești, precum și pe cei care transformă în acte comportamentale valorile culturii.
Iată, pentru argumentarea celor de mai sus, câteva ilustrări:
- Educația reprezintă „acțiunea generațiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale și morale necesare vieții sociale și mediului social pentru care sunt destinate" (E. Durkheim, apud. E. Planchard, Pedagogie școlară contemporană, E.D.P., R.A., 1992, p.36).
- Educația este dezvoltarea naturală, progresivă și sistematică a tuturor facultăților individului (Pestalozzi, Idem, p. 35).
- Educația nu înseamnă pregătirea pentru viață; ea este însăși viață (J. Dewey, Idem, p.35).
- Educația urmărește realizarea întregii perfecțiuni de care natura omului este capabilă (Kant, Im., 1992, p. 17).
- Educația este acțiunea de formare a individului pentru el însuși, dezvoltându-i-se o multitudine de interese (Herbart, J. Fr., 1976, p.62).
În fine, iată opinia exprimată de un ilustru pedagog român:
Educația este activitatea conștientă pentru a-l influența pe om printr-o triplă acțiune: de îngrijire, de îndrumare și de cultivare, în direcția creării valorilor culturale și a sensibilizării individului față de acestea (Șt. Bârsănescu, 1976, p. 159-164).
O trecere în revistă, fie și sumară, opiniilor formulate mai sus, relevă faptul că definirea educației se poate realiza din unghiuri de vedere diferite, luându-se în considerare fie scopul acestei acțiuni, fie natura procesului educațional, fie conținutul educației, fie dimensiunile (laturile) actului educațional, fie domeniile educației exprimate în diversitatea disciplinelor de studiu. În aceste definiții nu este luat însă în seamă decât foarte vag, ceea ce, în ultimă instanță, solicită, iară rezerve, societatea contemporană: educația permanentă. Este vorba de o sintagmă, care, firește, nu se confundă cu aceea de permanență a educației și care exprimă continuitatea educației în întreaga evoluție istorică a societății.
În procesul formării omului, mai mult decât mediul natural, o importanță deosebită are mediul social. Natura omului nu poate fi înțeleasă decât ca natură umanizată, deoarece dezvoltarea sa este condiționată social — istoric, atât în plan filo genetic, cât și, mai ales, în plan ontogenetic. O dată cu dezvoltarea istorică a societății, ca rezultat al practicii sociale, al activității umane, se produce și schimbarea naturii omului, a conștiinței sale. Condițiile sociale influențează și umanizează simțurile, limbajul, formele de manifestare a conștiinței.
Orice achiziție din fiecare domeniu al realităților, din natură ori din societate, care duce la perfecționarea omului se materializează într-o mare diversitate de valori, care nu se pot fixa și transmite pe cale ereditară, ci se învață. De aceea, fiecare generație învață din experiența generațiilor anterioare, preia această experiență, învățând și oferind-o generațiilor următoare, prin educație. Prin urmare, educația are menirea de a extrage și prelucra, în funcție de cerințele societății, de capacitățile intelectuale ale celor care învață, și de specificul fiecărui domeniu al cunoașterii, reflectat în obiectele de studiu -, tot ce e mai valoros în cultura materială și spirituală a omenirii, și de a oferi aceste valori, sub formă prelucrată, prin mijloace adecvate, ca idealuri intelectuale, morale, estetice, religioase etc.
În felul acesta, relația dintre generații devine, în cele din urmă, o relație între societate și individ. Societatea este interesată de procesul prin care toți cei ce învață își însușesc experiența dobândită de omenire și își formează capacități care să le permită să învețe continuu, să se adapteze, să se readapteze și să se integreze în această societate, inclusiv în perspectiva evoluției sale istorice.
Relația dintre societate și educație nu este univocă. Educația influențează, la rândul ei, societatea; ea îndeplinește o multitudine de funcții sociale, implicite și explicite, cu influențe directe asupra diverselor laturi și componente ale societății. Faptul că educația răspunde cerințelor societății nu trebuie să lase impresia că ea așteaptă formularea comenzilor acesteia, pentru a i le satisface. Autorii actului educațional sunt cei care au și rolul de a „prospecta" nevoile societății în evoluția sa și de a lua, pe baza rezultatelor obținute, măsurile ce se impun, formulând obiective de perspectivă și modalități de îndeplinire a lor, pentru toate disciplinele de învățământ, potrivit specificului acestora.
Educația acționează asupra societății nu în ansamblul ei; există o relație firească și necesară între societate, personalitate și educație, între dezvoltarea personală și educație. Pe această bază se asigură pregătirea individului pentru apartenența sa la grupurile sociale în care se va integra, precum și rolurile specializate în funcție de structura și interesele fiecărui grup. De altfel, valorile personale se întrepătrund cu cele realizate în comun. Prin educație se asigură formarea individului pentru el însuși și se realizează perfecționarea naturii umane.
Sintetizând, se poate afirma că esența educației constă în faptul că ea acționează asupra personalității umane și o transformă potrivit atât cu cerințele societății, cât și cu posibilitățile celui educat. Astfel, educația apare ca un proces intenționat și are, în același timp, caracter conștient și activ, ceea ce — i conferă calitatea de a fi un demers propriu doar ființei umane, demers care urmărește transformarea conștientă a individului. Pe de altă parte, procesul educațional nu se limitează doar la ceea ce întreprind „educatorii", ci angajează efectiv și activ pe cei ce învață, cultivându-le motivații stimulatoare. Astfel, învățarea are în vedere nu atât latura cantitativă, concretizată în informații diverse, preluate și prelucrate din punct de vedere didactic, din toate disciplinele de învățământ, cât, mai ales, formarea de capacități necesare procesului cunoașterii prin forțe proprii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Elemente de didactica domeniului Stiinte.doc