Forme de Organizare a Procesului de Invatamant

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Forme de Organizare a Procesului de Invatamant.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

1. Caracteristicile organizării învăţământului pe clase şi lecţii;
2. Clasificarea formelor de organizare a procesului instructiv educativ;
3. Lecţia – principala formă de organizare a procesului instructiv-educativ;
4. Forme de organizare a activităţii de instruire a militarilor.

Extras din document

1. Caracteristicile organizării învăţământului pe clase şi lecţii

De-a lungul istoriei sale, sistemul de învăţământ a cunoscut mai multe forme de organizare. La începuturile educaţiei ca activitate specific umană, instruirea se făcea individual, situaţional şi selectiv. Dezvoltarea culturii şi a civilizaţiei, multiplicarea experienţei sociale, creşterea populaţiei şcolare, industrializarea, toate acestea au făcut ca învăţământul individual să nu mai poată acoperi nevoile reale de educare a populaţiei. Erau necesare forme noi de organizare a instruirii, pentru o populaţiei mai numeroasă şi pentru categorii sociale diverse.

Astfel, în secolul al XVII-lea, pedagogul Comenius a pus bazele sistemului de organizare a instruirii pe clase şi lecţii, sistem care s-a răspândit rapid în toată Europa şi apoi în întreaga lume, continuând să fie şi astăzi modalitatea dominantă de organizare a instruirii. În ţara noastră, învăţământul pe clase şi lecţii a fost introdus prin Legea instrucţiunii publice din 1864.

Clasa de elevi/grupa de studenţi reprezintă cadrul organizatoric constituit din grupe constante de elevi sau studenţi, relativ omogene din punct de vedere al vârstei, al progresului şcolar şi al nivelului de dezvoltare intelectuală. Clasa de elevi nu reprezintă doar un spaţiu educativ în care se transmit şi se însuşesc cunoştinţe, ci are multiple valenţe psihopedagogice. Transformarea clasei de elevi într-un colectiv autentic, în care se formează personalitatea fiecărui participant, este un fenomen de durată şi solicită implicarea conştientă şi responsabilă a fiecărui cadrul didactic.

În cadrul clasei de elevi instruirea este organizată pe ani şcolari, cu o structură bine precizată, iar conţinuturile sunt structurate pe discipline de studiu, conform unor documente şcolare (plan de învăţământ, programe şcolare, manuale). Procesul de învăţământ se desfăşoară după un orar, sub formă de lecţii sau alte activităţi. Trecerea dintr-un an de studiu în altul superior se desfăşoară după criterii de promovabilitate.

Lecţia este acea formă de organizare a procesului de învăţământ prin care se desfăşoară activitatea comună de învăţare a colectivului de elevi, sub conducerea şi îndrumarea profesorului.

Organizarea procesului de învăţământ pe clase şi lecţii se bucură de o largă apreciere din partea pedagogilor, dar are parte şi de o serie de critici.

Încă din secolul al XVIII-lea s-au conturat şi alte modalităţi de organizare a instruirii, ca alternative la învăţământul organizat pe clase şi lecţii.

Sistemul monitorial a fost promovat de englezi mai întâi în India şi apoi în Anglia, la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Profesorul se ajuta de elevii mai buni la învăţătură pentru a-i îndruma pe cei mai slabi. Astfel, se oferea posibilitatea instruirii unui număr mare de elevi fără cheltuieli prea mari. Acest sistem a funcţionat şi în România din 1832, fiind înlăturat prin legea din 1864.

Planul Dalton este cunoscut ca sistem al învăţării în cabinete şi laboratoare şi a fost iniţiat în SUA, în localitatea Dalton, la începutul secolului XX. Instruirea nu se aborda frontal, ci se realiza individual de către fiecare elev, care avea posibilitatea de a-şi organiza momentul şi modul de dobândire a cunoştinţelor. Sălile de clasă erau de fapt laboratoare (cabinete) pentru fiecare materie, dotate cu materiale şi mijloace de documetare necesare activităţii fiecăruia şi conduse de un specialist (cadru didactic).

Sistemul Winnetka, cunoscut şi sub denumirea de sistemul claselor mobile, a fost iniţiat într-o suburbie a oraşului Chicago în 1922. În acest caz, clasele de vârstă sunt înlocuite cu clasele pe discipline, elevii având posibilitatea să fie în clase diferite la materii diferite, în funcţie de aptitudini şi de nivelul atins. Trecerea dintr-o clasă în alta se face individual pentru fiecare elev, în orice moment al anului şcolar în care se constată promovarea unui anumit nivel la disciplina respectivă.

Sistemul Mannheim este cunoscut ca sistemul claselor de nivel, aplicat în Germania, începând cu anul 1900. Elevii erau organizaţi în clase astfel: clase normale (de nivel mediu), clase auxiliare (pentru deficienţi), clase de recuperare (pentru copii fără deficienţe, dar care au dificultăţi la învăţătură din motive de boală, de frecvenţă neregulată la cursuri etc.), clase de elită (pentru copii foarte dotaţi, organizate pentru învăţarea limbilor străine sau pentru adăugarea unor materii neabordate de clasele normale).

Sistemul Decroly sau sistemul centrelor de interes a fost iniţiat la începutul secolului al XX-lea în Belgia. Disciplinele de învăţământ sunt înlocuite cu „centre” care corespund nevoilor umane fundamentale: hrana, nevoia de mişcare, lupta pentru apărare, nevoia de comunicare etc.

Sistemul Dottrens a fost conceput în Elveţia şi promova învăţământul individualizat, cu fişe de lucru pentru fiecare elev: de recuperare, de dezvoltare, de exersare, de autoinstruire, de performanţă etc.

Sistemul Jena a funcţionat în Germania în secolul al XX-lea. Grupurile erau alcătuite din elevi de vârste diferite, constituite în mod liber, după preferinţele acstora. Programele de studiu erau concepute interdisciplinar. Se pune accent pe formarea deprinderilor de cooperare.

La rândul lor, aceste modalităţi de organizare a instruirii au fost supuse criticilor şi puţine au trecut proba timpului. Unele au inspirat însă procesul de modernizare şi perfecţionare a învăţământului pe clase şi lecţii

Fisiere in arhiva (1):

  • Forme de Organizare a Procesului de Invatamant.doc