Fundamentele Pedagogiei

UNITATI DE ÎNVATARE

Pedagogia si sistemul stiintelor educatiei.

Educatia – obiectul de studiu specific al pedagogiei. Caracteristicile si structura educatiei.

Formele si continuturile generale ale educatiei. Noile educatii ca raspunsuri la sfidarile lumii contemporane.

Educatia permanenta si autoeducatia

Sistemul institutional al educatiei; tendinte.

Obiective:

Dupa ce vor studia Introducerea în pedagogie, studentii vor fi capabili:

- sa contureze o imagine globala si relevanta asupra problematicii educatiei si pedagogiei contemporane;

- sa defineasca si sa foloseasca adecvat termenii si conceptele cu care opereaza pedagogia;

- sa analizeze relatia între educatie, personalitate si societate;

- sa identifice caracteristicile ²problematicii lumii contemporane²;

- sa propuna modalitati de articulare si integrare a tipurilor existente de educatie;

- sa propuna solutii pentru integrarea noilor continuturi în cadrul disciplinelor de studiu traditionale;

- sa analizeze conceptul de educatie permanenta si sistemul institutional întemeiat pe acest principiu;

- sa argumenteze semnificatia celor patru axe ale educatiei viitoare pentru dezvoltarea individului si a societatii.

Unitatea de învatare 1

PEDAGOGIA SI SISTEMUL STIINTELOR PEDAGOGICE

- Cuvinte cheie: educatie, pedagogie, stiintele educatiei, intradisciplinar, interdisciplinar.

Educatia reprezinta unul dintre domeniile de cunoastere cu mari implicatii în vastul proces al dezvoltarii umane si sociale. Complexitatea sa este data de abordarile multiple care trebuiesc avute în vedere: perspectiva adultului pe care o contine idealul educational, perspectiva subiectului aflat sub influenta educationala (nevoi si particularitati), perspectiva cadrului educational, aspecte institutionale sau neinstitutionale, aspecte statice (constante, valori) si dinamice ale procesului. Astfel, educatia se contureaza ca fapt pluridimensional, aflat sub incidenta abordarilor din domenii conexe: filosofie, sociologie, psihologie, biologie, antropologie, economie, politologie, igiena etc.

Specificul discursului pedagogic asupra educatiei consta în perspectiva axiologic-normativa: rolul major al pedagogiei nu este da a descrie fenomenul educational, de a observa ceea ce se petrece, ci insista pe ceea ce este bine si trebuie sa fie în perspectiva (C.Cucos).

Statutul pedagogiei ca domeniu de reflectie asupra fenomenului educational a facut vreme îndelungata obiectul unor dezbateri aprinse, situate în jurul bine-cunoscutei interogatii: Este pedagogia stiinta, tehnica sau arta?

Astazi majoritatea specialistilor afirma ca, desi pedagogia se înfatiseaza ca o tehnica si chiar ca o arta (în cazul celor mai talentati dintre educatori) atunci când ne referim la dimensiunea sa practic-aplicativa, ea a atins maturitatea epistemica a unei stiinte de sine statatoare, îndeplinind toate rigorile: are ca obiect de studiu fenomenul educativ si toate datele empirice si teoretice despre acest proces; dispune de metode specifice sau adaptate de investigare si explicare a proceselor educative; aspira la sistematizarea si rationalizarea domeniului educational prin determinarea de norme si legi (principiile pedagogice) si prin constituirea unui corpus unitar de concepte si teorii.

Astfel, pedagogia apare ca stiinta pozitiva care are în vedere realul concret, fenomenele observabile si cauzele explicabile. În acelasi timp, pedagogia intra în sfera domeniului filosofic prin reflexiile asupra valorii si prin prezenta finalitatilor educationale (C.Cucos).

Complexitatea domeniului cercetat si incapacitatea abordarilor traditionale de a raspunde unor probleme noi legate de fenomenul educational au condus la crearea unor ansambluri ideatice interdisciplinare – stiintele educatiei. Fenomenul, foarte frecvent în stiintele sociale (²interpenetrarea disciplinelor²- Mattei Dogan, Robert Pahre), consta în crearea, la granita disciplinelor, a asa-numitelor câmpuri hibride, cele mai profitabile din punctul de vedere al inovatiei stiintifice.

Sistemul stiintelor educatiei include, alaturi de disciplinele pedagogice - ²nucleul tare al stiintelor educatiei²- filosofia educatiei, psihologia educatiei, sociologia educatiei, statistica educationala, igiena scolara, economia educatiei, biopedagogie, ergonomia educatiei, etnopedagogie etc.

Pedagogia reprezinta stiinta de sinteza a educatiei, iar procesul dezvoltarii sale interne a condus la constituirea disciplinelor pedagogice sau a ramurilor pedagogiei.

Acestea pot fi grupate în trei categorii:

dupa nivelul de institutionalizare al educatiei: pedagogia prescolara, pedagogia scolara, pedagogia profesionala, pedagogia militara, pedagogia religioasa, pedagogia învatamântului superior, pedagogia adultilor, defectologia sau psihopedagogia speciala etc.

dupa gradul de studiere a unor laturi, sarcini sau forme ale educatiei: didacticile (metodicile), teoria educatiei, teoria instruirii, teoria evaluarii etc.

discipline care evidentiaza abordari diferite ale problematicii educationale: istoria pedagogiei, pedagogia comparata, pedagogia experimentala, prospectiva educatiei.

Unitatea de învatare 2

EDUCATIA – OBIECTUL DE STUDIU

SPECIFIC AL PEDAGOGIEI.

CARACTERISTICILE SI STRUCTURA EDUCATIEI .

- Cuvinte cheie: educatie, dezvoltare, socializare, caracter socio-istoric, national, universal, prospectiv.

1. Semnificatia conceptului de educatie

Sensuri ale termenului în limbajul comun:

- împotrivire fata de incultura;

- actiune de comunicare organizata si controlata, care urmareste dezvoltarea experientei practice sau sociale a indivizilor;

- exemplu social necesar pentru îmbunatatirea calitatii vietii;

- investitie sociala din perspectiva nevoilor sociale si, mai ales, din perspectiva cerintelor pietei muncii.

Din punct de vedere istoric, conceptul de educatie a evoluat de la întelegerea ei ca actiune sau fenomen care reda omului esenta cea mai profunda (aceasta semnificatie a fost dominanta în antichitate, în Crestinism si în Renastere) la întelegerea educatiei ca si experienta. Momentul, care a marcat trecerea de la un sens la altul s-a datorat lui J.J.Rousseau, prin diferentierea explicita a naturii umane de natura, în general, si a diferentierii existente între om si adult.

Din perspectiva lui Rousseau, educatia este un proces natural care vizeaza numai natura umana. Educatia este viata însasi a copilului, existenta lui.

Ulterior, s-au conturat trei puncte de vedere majore în întelegerea educatiei.

Un prim punct de vedere este cel biologizant care ia ca sistem de referinta, pentru întelegerea educatiei, realitatea biologica (vezi studiile de genetica si studiile asupra ereditatii umane): educatia este determinata genetic.

Din perspectiva psihologizanta, educatia este o realitate psihologica, individualista. În consecinta, natura educatiei si finalitatile ei sunt implicite si vizeaza dezvoltarea capacitatilor psihice pâna la limita maxima. Scopul educatiei este de a orienta, de a stimula dezvoltarea.

Al treilea punct de vedere este cel sociologizant, conform caruia educatia este un fenomen social. Prin urmare, educatia este determinata din exterior si este, prin excelenta, un proces de socializare care vizeaza transformarea fiintei biologice în fiinta sociala.

Concluzie: Educatia este un fapt pluridimensional biopsihosocial.