Fundamentele Pedagogiei

Imagine preview
(9/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Fundamentele Pedagogiei.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 51 de pagini .

Profesor: Simona Butnaru

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

1. Educaţia ca obiect de studiu al pedagogiei
1.1. Delimitări ale conceptului de educaţie
1.2. Concepte adiacente educaţiei
1.3. Formele educaţiei – educaţia formală, nonformală, informală
1.4. Factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional şcoală-familie
2. Pedagogia ca ştiinţă a educaţiei
2.1. Sarcinile pedagogiei
2.2. Etapele constituirii pedagogiei ca ştiinţă
2.3. Sistemul ştiinţelor educaţiei
3. Elemente de teoria educaţiei
3.1. Curente în filosofia educaţiei
3.2. Teorii ale educaţiei
3.3. Componentele educaţiei integrale.
3.3.1. Educaţia intelectuală
3.3.2. Educaţia morală
3.3.3. Educaţia estetică
3.3.4. Educaţia religioasă
3.3.5. Educaţia tehnică
3.3.6. Educaţia profesională
3.3.7. Educaţia fizică
3.3.8. Educaţia sexuală
4. Problematica a lumii contemporane şi noile educaţii
4.1. Delimitări conceptuale
4.2. Modalităţi de introducere în şcoală a noilor educaţii
4.3. Educaţia ecologică
4.4. Educaţia pentru pace şi cooperare
4.5. Educaţia pentru participare şi democraţie

Extras din document

Obiectivele cursului:

○Descrierea formelor educaţiei şi a relaţiilor dintre acestea ○Explicarea sarcinilor pedagogiei○Însuşirea noţiunilor de ştiinţe pedagogice şi ştiinţe ale educaţiei ○Identificarea accentelor specifice diferitelor teorii ale educaţiei în explicarea şi normarea actului educaţional○Însuşirea conceptelor fundamentale relative la fiecare dintre componentele educaţiei integrale (obiective, principii, modalităţi de realizare) ○Însuşirea conceptelor relative la problematica a lumii contemporane şi noile educaţii ○Dezvoltarea capacităţii de identificare a problemelor lumii contemporane şi de proiectare a unor programe educaţionale adaptate.

Modalităţi de evaluare

• Aprecierea calităţii rezolvării temelor obligatorii (30% din nota finală)

• Aprecierea rezultatelor obţinute la examenul scris (70% din nota finală). Pentru promovarea examenului trebuie obţinută minim nota 5 pentru examenul scris.

1. Educaţia ca obiect de studiu al pedagogiei

1.1. Delimitări ale conceptului de educaţie

În pedagogie, educaţia este o noţiune centrală, în conexiune cu de altele precum: instrucţie, învăţământ, cultivare, formare (Cozma, Moise, 1996). Termenul educaţie derivă din punct de vedere etimologic din latinescul educo-educare, desemnând acţiunea de a alimenta, a îngriji, a creşte – care se referea iniţial atât la copii, cât şi la plante şi animale. Termenul derivă şi din latinescul educo-educere care înseamnă a duce, a conduce, a scoate.

Cozma şi Moise, (1996, p. 47) definesc educaţia ca „fenomen social, specific uman, constând dintr-un sistem conştient, organizat şi planificat de influenţe de durată, exercitate de generaţia adultă asupra generaţiei tinere, în vederea realizării unui anumit tip de om, potrivit cerinţelor unei epoci şi societăţi concrete”.

Aceiaşi autori relevă o suită de trăsături specifice educaţiei:

• Educaţia este o acţiune sau o activitate concretă, inspirată din teoria pedagogică, dar care nu se confundă cu aceasta.

• Este o activitate de influenţare în sensul creşterii, dezvoltării, care se referă doar la fiinţa umană, deoarece spre deosebire de forme ale influenţării animalelor, precum dresajul, educaţia necesită acceptare şi cooperare conştientă din partea educatului; dresajul se face prin constrângere şi în lipsa coparticipării conştiente.

• Constă într-un sistem de acţiuni elaborat şi realizat în mod conştient; pentru aceasta, acţiunile ocazionale sau izolate, care se exercită spontan asupra fiinţei umane nu reprezintă acte de educaţie, ci doar influenţe ale mediului.

• Reprezintă o acţiune de influenţare de lungă durată, datorită complexităţii psihice a fiinţei umane, datorită caracterului vast al culturii care trebuie transmisă prin educaţie şi, de asemenea, pe motivul ritmului înregistrării de noi descoperiri în diferitele arii ale culturii – noul trebuie asimilat, iar aceasta se realizează prin educaţie.

• Este o acţiune cu caracter social, deoarece prin educaţie omul este pregătit pentru viaţa socială, pentru activităţile social-utile. Acest lucru nu presupune nesocotirea trebuinţelor şi drepturilor individului.

• Este o acţiune de influenţare a unei tinere fiinţe de către una adultă; aceasta însă doar în principiu, deoarece este posibil ca cineva să se autoeduce, sau ca influenţa educativă să aibă loc între congeneri sau de la o persoană mai tânără către una mai în vârstă. De aici şi ideea inter-educaţiei, comentată şi susţinută pe larg de Debesse (1967), sau Kriekemans (1967), care concepte educaţia ca ajutor pe care o fiinţă îl acordă alteia, în efortul acesteia din urmă de a se apropia de esenţa fiinţei umane. Aderăm la concepţia lui Kriekemans, pentru care educaţia este mai ales acţiune a omului asupra propriei fiinţe, împletită cu ajutorul din partea alteia. Această viziune subliniază o dată în plus importanţa responsabilităţii individului în raport cu propria sa formare.

• Este o acţiune care nu poate fi concepută fără dăruire sau devotament faţă de educat. Răceala, indiferenţa sau aversiunea nu pot fi favorabile modelării unor personalităţi sănătoase. Spranger defineşte educaţia însăşi ca acţiune izvorâtă dintr-o „iubire generoasă faţă de sufletul altuia”.

• Constituie o acţiune care nu este posibilă decât în condiţiile acceptării şi cooperării din partea educatului.

Iată câteva definiţii ale educaţiei care reflectă accentele diferite puse în delimitarea conceptului.

Imm. Kant: Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar scopul educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil

J.F. Herbart: Educaţia este acţiunea de formare a individului pentru el însuşi, dezvoltându-i-se o multitudine de interese.

E. Durkheim: Educaţia constituie acţiunea generaţiilor adulte asupra celor tinere cu scopul de a le forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale şi mentale necesare vieţii sociale şi mediului social pentru care sunt destinate.

J. Dewey: Educaţia este acea reconstrucţie sau reorganizare a experienţei care se adaugă la înţelesul experienţei precedente şi care măreşte capacitatea de a dirija evoluţia celei care urmează.

E. Spranger: Educaţia este o voinţă purtată de iubire generoasă faţă de sufletul altuia pentru a i se dezvolta întreaga receptivitate pentru valori şi capacitatea de a realiza valori.

R. Hubert: Educaţia este o integrare: integrarea forţelor vieţii în funcţionarea armonioasă a corpului, integrarea aptitudinilor sociale în vederea adaptării la grupuri, integrarea energiilor spirituale, prin mijlocirea fiinţei sociale şi corporale, pentru dezvoltarea completă a personalităţii individuale.

Şt. Bârsănescu: Educaţia este activitatea conştientă de a-l influenţa pe om printr-o triplă acţiune: de îngrijire, de îndrumare, şi de cultivare în direcţia creării valorilor culturale şi a sensibilizării individului faţă de acestea.

1.2. Concepte adiacente educaţiei

Literatura psihopedagogică operează cu o varietate de concepte referitoare la acţiunea de modelare a personalităţii umane. Pentru Şt. Bârsănescu (1935), educaţia este o acţiune de îngrijire, îndrumare şi cultivare a omului. Cultivarea constă în formarea spiritului – acţiunea de a face pe cineva să înţeleagă lumea – şi în rezultatul acestei formări – dobândirea simţului valorilor şi a capacităţii de a înţelege lumea.

Instrucţia / instruirea semnifică dotarea omului cu un ansamblu de informaţii şi deprinderi de a utiliza informaţia. Învăţământul se defineşte (Bârsănescu, 1935) ca activitatea de a preda elevului în mod sistematic un conţinut de idei, de a le arăta o dexteritate sau de a le conduce activitatea, în vederea asimilării de idei sau a cultivării lor.

Cultura obiectivă (valorile esenţiale ale societăţii – ştiinţă, artă morală, tehnică, drept, politică, religie) constituie punctul de pornire, sursa acţiunii de educare prin care se vizează dezvoltarea culturii subiective – acea stare psihică caracterizată prin „puterea de a înţelege valorile şi de a le aprecia” (Kerschensteiner, ap. Cozma, Moise, 1996). Cultivarea trebuie privită, în opinia autorilor citaţi mai sus, ca speţă a educaţiei, respectiv educaţia intelectuală.

Cucoş (2002) explică o serie de termeni corelativi educaţiei:

• Dresajul – acţiune ce are ca obiect constituirea în fiinţa preumană a unor obişnuinţe, adică a unor mecanisme ce se formează graţie unor asociaţii sau determinări mecanice gen cauză-efect, pe baza mecanismului formării reflexelor condiţionate. Scopurile dresajului sunt artificiale – nu stă în natura fiinţei respective să manifeste acele comportamente.

Fisiere in arhiva (1):

  • Fundamentele Pedagogiei.doc