Fundamentele pedagogiei

6

Resurse si mijloace de lucru

Metodele indicate pentru parcurgerea cursului:

- lectura;

- reflecșia;

- conversașia euristica;

Structura cursului

Cursul conșine urmatoarele unitași de învașare:

1. Sistemul stiinșelor educașiei

2. Educașia, obiect de studiu al stiinșelor educașiei.

3. Educabilitatea. Factorii fundamentali ai educabilitații

4. Formele educației ți funcțiile educației. Mediile educaționale ți impactul

acestora asupra dezvoltarii ființei umane

5. Educația ți problemele lumii contemporane. Educașia permanenta.

Autoeducația

6. Structura educației

7. Componentele/dimensiunile educașiei. Conținuturile educației

8. Noile educații - conținuturi particulare ale educației

9. Sistemul de învațamânt. Schimbare ți inovare în sistemul de învațamânt

10. Statutul profesional al cadrului didactic în societatea cunoațterii

Temele de control sunt formulate în urmatoarele unitași de învașare: U4, U8.

Unitatea de învașare 1. De la pedagogie la sistemul țtiințelor

educației

Cuprins

1.1.Introducere . 8

1.2.Obiectivele unitașii de învașare . 9

1.3.Evoluția conceptului de pedagogie . 9

1.4. Statutul epistemologic al pedagogiei 12

1.5. Sistemul tiințelor educației .. 14

1.6.Rezumat .. 16

1.7.Test de evaluare 17

1. Introducere

Cursul de fața este o introducere în problematica educației cu accent pe ideea

evoluției acestei discipline de la abordarea empirica specifica primei etape a

constituirii sale, pâna la sistemul țtiințelor educației de azi.

1.2. Obiectivele unitații de învațare

La sfârțitul acestui curs, studenții vor fi capabili sa:

-sa explice evoluția termenului de ”pedagogie”;

-sa descrie doua impediemente ale afirmarii pedagogiei ca țtiința;

- sa exemplifice trecerea de la pedagogie la sistemul țtiințelor educației;

-sa argumenteze necesitatea constituirii sistemului țtiințelor educației.

Durata medie de parcurgere a primei unitați de învațare este de 2 ore.

Motto: ”Dei este un cuvânt deseori utilizat, nu se tie ce înseamna de

fapt pedagogia. O tiința, o arta, o tehnologie, o filosofie morala sau un set de doctrine

normative?”

(Bârzea, 1998, p.25)

9

1.3. Evolușia conceptului de pedagogie

Termenul de pedagogie invita mereu la reflecție deoarece, ața cum remarca C. Bârzea,

în lucrarea intitulata ”Arta ți țtiința educației”, traverseaza o criza de identitate.

Ce este pedagogia? Este arta, este țtiința, este ți arta ți țtiința? Dar mai este termenul de

pedagogie la moda? Nu pare el sa fie înlocuit cu cel de ”țtiințe ale educației”? Iata câteva

întrebari la care încercam sa oferim posibile raspunsuri, care sa ofere o viziune cât mai

realista asupra problematicii complexe pe care o desemneaza termenul de pedagogie.

Pedagogia este o stiinșa ce face parte din categoria stiinșelor socio-umane, având ca

obiect de studiu educașia. Ea s-a nascut ca o interogașie asupra fenomenului educașional,

ajungând sa-l cerceteze din diverse puncte de vedere si sa descopere legitașile care îl

guverneaza, devenind deopotriva stiinșa explicativa si normativ-prescriptiva. Asadar,

aceasta stiinșa dialogheaza cu realitatea educașionala, o chestioneaza si o analizeaza, dar

șinteste si idealul, edifica si sugereaza ceea ce merita si poate fi concretizat ( Cucos, 1996,

p.19).

Din punct de vedere etimologic, termenul de “pedagogie” deriva din grecescul

paidagogia (pais, paidos = copil; agoge = a conduce), care ar însemna conducerea

copilului.

În literatura anglo-saxona, întâlnim doar termenul de “education” (educașie), care

desemneaza atât acșiunea de formare a omului, cât si stiinșa care studiaza aceasta

procesualitate.

Câteva definiții oferite pedagogiei reflecta mult mai bine ideile prezentate anterior:

Pedagogia este ”o tiința sociala cu statut academic ce studiaza educația ca proces de

perfecționare a omului (...), cu un obiect propriu de cercetare (educația), pe care îl

examineaza sub un unghi particular printr-un sistem de cunotințe i metode proprii”.

(Dicționar de pedagogie contemporana,1969, p.202)