Management școlar

Cursul îşi propune să creeze contextul de învăţare din care să rezulte la nivelul studenţilor:

Cunoaşterea tuturor conceptelor implicate în conţinututl cursurilor, probată prin definirea acestora şi prin interpretarea argumentată a definiţiilor;

Înţelegerea esenţei conceptelor, probată prin capacitatea studenţilor de a interpreta definiţiile, de a le reformula cu cuvinte proprii şi prin capacitatea studenţilor de a realiza legături între sensurile lor (construcţia unor conceptograme);

Înţelegerea rolului cunoaşterii acestui concept pentru teoreticienii educaţiei şi pentru practicienii din câmpul educaţional, probată prin argumentare validă.

1.1. Management

Managementul reprezintă conducerea formală a unei organizaţii (instituţii) sau a unei/unor părţi din aceasta prin coordonarea activităţii indivizilor şi a grupurilor umane, pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei (instituţiei) sau ale subcomponentelor respective [Iosifescu, Ş., 1996, p. 19].

1.2. Managerul şi liderul

Managerul şi liderul sunt două concepte utilizate uneori ca sinonime, dar care se disting prin note specifice [Adair, J., 1989, Ellis, M., O’Driscoll, N., Pilbeam, Ad., 1990, Hickman, Craig R., 1989].

Ele sunt concepte diferite, dar care se suprapun pe o zonă considerabilă [Adair, J., 1989, p. 54]), zonă ce are tendinţa să se lărgească în ultimul timp.

Cuvintele <manager> şi <lider> sunt metafore reprezentând cele două ex­tre­mităţi ale unui continuum. <Managerul> tinde să reprezinte extremitatea con­tinuum-ului care se focalizează pe aspectele : analitic, structurat, con­tro­lat, deliberat, ordonat, în vreme ce <liderul> tinde să reprezinte foca­lizarea pe aspectele: vizionar, experimental, flexibil, mai puţin aflat sub control ri­guros, creativ [Hickman, Craig R., 1989, p. 7].

Astfel, managerul este personajul care îşi foloseşte mintea pentru a rezolva problemele de perspectivă şi curente ale organizaţiei conduse iar liderul este personajul care aduce în activitatea de conducere trăirile afective în sprijinul rezolvării aceloraşi probleme.

Managerii şi liderii au minte şi suflet deopotrivă, dar accentul este pus în maniere diferite. Mintea rezolvă aspectele analitice, struc­tu­ra­le, ordonate ale sarcinii; sufletul reprezintă aceeaşi sarcină, dar privită în perspectivă, pasional, creativ, flexibil [Hickman, Craig R., 1989, p. 7].

În vreme ce mintea managerului este preocupată de stabilirea strategiei, sufletul liderului este îndreptat spre punerea acesteia în practică şi spre construirea culturii orga­ni­zaţiei. Mintea managerului rămâne în alertă permanentă faţă de posibilele pericole ce pot determina eşecul strategiei propuse, în vreme ce liderul îşi foloseşte resursele pentru a fructifica la maximum oportunităţile activităţii. Liderul are tentinţa de a privi departe în viitor, cu entuziasm şi creativitate; managerul face o analiză atentă a fiecărui pas spre viitor. Managerul tinde să fie pre­ocu­pat de rezultatele concrete ale strategiei elaborate; liderul se eliberează de povara re­zul­ta­tului propriu-zis, considerând că satisfacţia rezul­ta­tă din activitate înseamnă mai mult de­cât re­zultatul în sine (în spe­cial partea sa ma­te­rială). Managerul are tendinţa de a conserva re­sur­sele organizaţiei, de a le utiliza ra­ţio­nal în vreme ce liderul este dispus să rişte [Hickman, Craig R., 1989, p. 13].

Cele mai noi teorii par a sugera că managerii ar trebui să fie orientaţi în mai mare măsură către aspectele specifice unui lider [Hickman, Craig R., 1989, p. 13].

Hickman nu este de acord cu această ten­dinţă; el consideră că cele două faţete (raţională şi afectivă) au resursele lor deo­sebit de importante pentru activitatea de conducere, că ele trebuie să fie com­ple­men­ta­re, să-şi pună împreună punctele forte şi să-şi minimali­ze­ze reciproc slă­biciunile tin­zând către ceea ce metaforic este exprimat prin sintagma obţi­ne­rii rezultatelor de tipul: “unu plus unu fac trei”.