Managementul clasei

I. Managementul științific – definiții

management (lat. manum agere = „a conduce cu mâna“) = manevrare, pilotare, strunirea cailor.

to manage (engl.) = a reuşi, a conduce, a rezolva, a dirija, a manevra, a găsi mijloace etc.

manager (engl.) = conducător, administrator, organizator, coordonator al unei echipe.

Toate aceste sensuri ne conduc la două accepţiuni:

în sensul larg, management = activitate umană complexă de pregătire, proiectare, organizare, coordonare, administrare a tuturor elementelor implicate în atingerea unor obiective

în sensul restrâns, management = conducere operativă.

Managementul ca proces

Urmăreşte atingerea unor obiective (scopuri) utilizând resurse: oameni, materiale, spaţii, timp. Această activitate de management are o istorie foarte îndelungată şi se referă la însăşi activitatea de conducere.

Managementul ca disciplină

Are o vârstă relativ tânără şi este un domeniu al ştiinţei care propune principii, concepte şi teorii proprii. Aplicarea acestor principii şi teorii la activitatea concretă de conducere asigură eficienţa.

Arta conducătorului înseamnă priceperea de a transpune teoria managementului în practică.

Managementul este o ştiinţă sau o artă?

Managementul este o ştiinţă, deoarece are un obiect de studiu, legi, principii, metode.

Însă, aplicarea în practică a acestor acumulări ştiinţifice presupune plasticitate, creativitate, intuiţie şi aici intervine arta managerului.

Dacă legile şi teoriile managementului sunt generale, aplicarea lor în diverse domenii de activitate este specifică.

Trebuie să facem distincție între conducerea realizată pe baze empirice și conducerea realizată pe bază științifică.

Conducere empirică – management ştiinţific

Conducerea empirică – caracteristici

desfăşurare pe baza imitaţiei unor modele anterioare şi a bunului simţ

rezolvarea problemelor fără analize specifice, fără formularea de ipoteze şi soluţii variate, ci pe baza experienţei concrete

lipsa unor obiective clare şi a unor instrumente adecvate

evaluare pe baza intuiţiei, în absenţa unor criterii clare

prezenţa improvizaţiei în proiectare, organizare şi coordonare;

Managementul ştiinţific - caracteristici

raţionalitate de la pregătire până la analiza finală a activităţii

afirmarea creativităţii şi plasticitate în adaptarea la situaţii concrete

participarea activă şi comunicarea

utilizarea sistemului informaţional

cunoaşterea şi dirijarea resurselor

obiective clar stabilite şi urmărite explicit

utilizarea unor metode specifice

promovarea cercetării manageriale şi profesionalizarea

II. Istoria științei managementului

Noul domeniu de studiu științific, cel al managementului, îşi are originea în lucrările lui F. Taylor şi Fayol din anii 1911 şi 1916 (specialişti în domeniul psihologiei economice şi organizaţionale) şi s-a dezvoltat din necesitatea de a spori productivitatea muncii.

Frederick Winslow Taylor (1856-1915) – inginer mecanic american, considerat „părintele managementului ştiinţific” – preocupat de găsirea unor modalităţi ştiinţifice de eficientizare a activităţilor din ateliere – a pus accent pe sistemele și tehnicile de producție (critica principală adusă teoriilor sale a fost neglijarea factorului uman în creșterea productivității muncii)

Henri Fayol (1841–1925) – inginer și director de mine francez – spre deosebire de Taylor, el a pus accent mai mult pe organizarea conducerii decât pe sistemele şi tehnicile de producţie (diviziunea muncii, autoritatea și responsabilitate, remunerarea).

În anii ‘20-‘30, ca o reacţie la exagerările managementului promovat de Taylor, apar tot mai multe preocupări pentru studierea relaţiilor umane şi a influenţei lor asupra productivităţii muncii.

George Elton Mayo (1880- 1949) –psiholog în domeniul social și industrial, de origine australiană – realizează cercetări la uzinele Hawthorne (produceau materiale telefonice) – a evidențiat rolul factorilor psihologici în procesul muncii şi a arătat că motivaţia şi atitudinile muncitorilor pot influenţa productivitatea muncii.

S-a făcut astfel distincţie între conceptul de „om economic” şi „om social”. Omul nu este un robot care, programat raţional, să obţină o eficienţă cât mai mare, ci o fiinţă umană cu motivaţii, sentimente, atitudini.

Principii care trebuie respectate în ştiinţa managementului (Joiţa, 2000)

al eficienţei – scopul managementului este de a spori eficiența sistemului

al utilizării întregului sistem la randamentul maxim (elemente teoretice, procese, relaţii, resurse, efecte)

al rolului central al obiectivelor – orice management eficient presupune stabilirea și urmărirea unor obiective.

al participării specifice şi responsabile a tuturor factorilor organizaţiei

al asigurării dinamismului conducerii (promovarea conduitei participative) – managerul trebuie să conducă prin colaborare

al motivării tuturor celor implicaţi