Managementul Educațional

Din Antichitate şi până la începutul secolului XX s-a utilizat termenul de „conducere", paternitatea termenului de „management" fiind atribuită lui F. Taylor şi, ulterior, lui H. Fayol.

1.1. Conducere sau management?

Prin lucrările lor de pionierat, Principiile managementului ştiinţific (1911) şi, respectiv, Administraţia industrială şi generală. Prevederea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul (1916), Taylor si Fayol au definit specificul, conţinutul funcţional al noului domeniu de studiu, criteriile dezvoltării economiei, ale obţinerii eficienţei ei.

Astfel, unul dintre cele mai frapante elemente aici este discrepanţa dintre istoria înde¬lungată a activităţii de management şi vârsta tânără - în timp istoric - a ştiinţei manage¬mentului (O. Nicolescu, 1995, p. 45), aflată încă în curs de consolidare.

Exista o similitudine a afirmarii stiintei managementului cu situaţia afirmării pedagogiei ca ştiinţă a educaţiei:

- Ambele au aceeasi evolutie: durată mare a acumulării experienţei, a validării şi generalizării în idei ştiinţifice;

- Ambele au aceeaşi tranziţie dificilă de la reguli şi norme practice la principii, la clarificarea şi definirea explicită a domeniului de studiu, a consolidării limbajului şi a metodologiei de cercetare a problematicii specifice ;

- Ambele au aceeaşi evoluţie de la faza empirică, preştiinţifică (din Antichitate până la sfârşitul secolului al XlX-lea), la cea a conturării conducerii ştiinţifice şi a evidenţierii rolului relaţiilor umane (până la mijlocul secolului XX) şi la cea modernă, în curs de consolidare, în cazul ştiinţei managementului.

De ce - Pentru că ambele :

- abordează aspecte ale activităţii umane, ale dezvoltării, organizării raţionale şi creative a acesteia. Aici, factorul uman şi relaţiile organizaţionale sunt prioritare în realizarea scopurilor, alături de mobilizarea resurselor specifice desfăşurării activităţii şi respectarea unor criterii de evaluare;

- urmăresc succesul, eficienţa, progresul, progresul acţiunilor, rezultatelor;

- marchează o largă diversitate de experienţe, stiluri de concepere şi realizare a acţiunilor, conform situaţiilor concrete;

- au un pronunţat caracter interdisciplinar.

De la acest paralelism evolutiv, principial nu mai rămâne decât un pas de făcut: la graniţa dintre cele două domenii, se poate contura o nouă disciplină, în curs de definire şi aplicare -managementul educaţional/pedagogic.

1.2. Ştiinţa managementului, managementul ştiinţific, arta managerială

Distincţia dintre aceste aspecte este cea dintre teoria constituită după criteriile fiinţării unei ştiinţe şi modul practic al aplicării ideilor, conceptelor, teoriilor, legilor stabilite, a metodo¬logiei de cercetare în situaţii concrete, diversificate.

Ştiinţa (teoria) managementului reprezintă condiţia primă pentru practicarea unui manage¬ment de calitate, eficient, raţional, creativ, orientat spre succes, dezvoltare şi îndepărtat de empirismul primar al desfăşurării unei activităţi.

Altfel spus, managementul ştiinţific, raţional, ca aplicaţie a ştiinţei manageriale, este „ansamblul proceselor prin care toate elementele teoretico-metodologice furnizate de ştiinţa managementului sunt operaţionalizate în practica socială" (O. Nicolescu, 1995, p. 52). Dar înseamnă şi măiestrie, artă, creativitate, imprimate de personalitatea managerului.

Scopul final al unui management ştiinţific nu este decât diminuarea, limitarea empirismului conducerii curente, în favoarea uneia raţionale şi adaptabile (prevedere, organizare, decizie, coordonare, îndrumare, evaluare, reglare), în activitatea oricărui manager.

Conducerea empirică se desfăşoară pe baza imitaţiei unor modele anterioare, a bunului--simţ, a experienţei proprii, a mentalităţii „văzând şi făcând", a „rezolvării ad-hoc", a aproximării elementelor implicate şi a consecinţelor.

Conducerea empirică presupune: rezolvarea problemelor fără analize specifice, fără formularea de ipoteze şi soluţii variate, ci în baza experienţei concrete, cu eforturi sporite, căi ocolitoare şi nesigure, fără obiective clare, fără instrumente adecvate, cu o informare redusă, în lipsa unor programe clare, prin spontaneitate, pe bază de improvizaţie, prin acumulare de rutină, fără perspectivă, fără criterii precise de evaluare, pe baza bunelor intenţii, prin îndeplinirea normativelor date ierarhic.

Dimpotrivă, în sinteză, conducerea ştiinţifică, managerială se bazează pe:

- raţionalitate, de la pregătire până la analiza finală şi optimizarea activităţii;

- afirmarea creativităţii, pentru adaptarea la situaţii concrete, pentru dezvoltare;

- obiectivitate în concepere şi evaluare;

- participare activă şi comunicare, cooperare;

- utilizarea sistemului informaţional;

- coordonare, îndrumare şi stimulare;

- cunoaşterea şi dirijarea resurselor, proceselor