Managementul organizației școlare

CAPITOLUL I

REPERE GENERALE

1.1. Etimologia și semnificațiile conceptului de management

Conceptul de management a cunoscut o răspândire rapidă pe tot globul. La

început a fost folosit în țările anglo-saxone.

Etimologia, conceptul de management derivă din latinescul „manus“ (mână),

însemnând „ manevrare “ „ pilotare “, iar cel care realizează manevrarea este

managerul. Din latinescul „manus“, în italiană s-a format „mannegio“ sau „prelucrare

cu mâna“. În limba franceză, corespondentul este „menage“ și a trecut în română

cu semnificația de „loc unde sunt dresați caii“. Englezii au preluat din limba franceză

conceptul sub forma verbului „to manage“ ce înseamnă a administra, a conduce. Tot

englezii au derivat apoi „manager“ și „management“. Verbul francez „ménager“

făcea referire la lucrurile din gospodărie, pe când verbul englez „to manage“ face

referire la cai, iar în limba română sensul verbului englez este de „a struni“. Așadar,

din sfera sportivă a strunirii cailor „to manage“ verbul a prins semnificații și în

domeniul artei operative de a gândi, a poziționa relațiile dintre ființe și lucruri pentru

a obține rezultate mai bune.

Cu toate acestea, în domeniul economicului, conceptul în discuție, nu

pătrunde nici în secolul al XVIII-lea.

În anul 1776 în lucrarea „Bogăția națiunilor“ Adam Smith teoretiza revoluția

industrială și pe atunci „management“ însemna capacitatea de organizare rațională

și de coordonare a grupurilor de oameni pentru atingerea unui scop. Pe lângă

aceste semnificații din vremea respectivă, se mai adaugă și semnificația de a așeza

fiecare individ la locul potrivit aptitudinilor și pregătirii sale. În secolele XVIII și XIX,

termenul de management a fost folosit în domeniul politicului (alegerea unui om

politic în postul cel mai indicat structurii sale) și în domeniul ziaristicei (în periodic).

Administrația publică preia termenul din secolul al XVIII-lea cu accent în

politic, probleme militare, navale.

În final, prin lucrarea lui James Burnham „The Managerial Revolution“

publicată la New York în anul 1941, termenul atinge sfera economicului. Autorul a

considerat managerii ca un grup de indivizi, o categorie socială capabilă să imprime

dezvoltarea și progresul unei întreprinderi. Ideea fundamentală este că orice

societate pentru a se dezvolta are nevoie de manageri.

Conceptul de management are semnificații numeroase atât în teorie cât și în

practică. E. Păun (1999) consideră că managementul „pare a fi devenit un cuvânt

magic“, neutilizarea sa în lucrările de specialitate ilustrând absența modernismului

autorilor. Astfel, a devenit o modă utilizarea termenului, de unde și necesitatea

prevenirii abuzului terminologic generat de diferite curente și teorii. De exemplu,

pedagogia a cunoscut „invazii conceptuale“ promovate de structuralism, teoria

sistemelor, teoria proiectării etc. De exemplu, în contexte inadecvate s-au utilizat

termeni ca proiectare, obiective, evaluare prin obiective etc. Problema este mult mai

complexă și se referă la ambiguitățile diferiților termeni ai limbajului pedagogic. M.

Călin (1996) este de părere că o seamă de termeni improprii cu „o etimologie

nerezolvată“ ca: „eveniment“, „design instrucțional“, „strategie didactică“, „tehnologie

educațională“, „curriculum“, „proiectare pedagogică“, reflectă nu doar inflația

semantică, dar și o carență de gândire determinată de un modernism capricios.

Artificialitatea limbajului denotă o distanțare de realitatea pedagogică, cum ar fi

utilizarea frecventă a sufixului adjectival „al“ de unde termeni ca: educațional,

motivațional, organizațional, opțional. Înlocuirea unor termeni consacrați cu alți

termeni noi ca: „proces educativ“, „proces educațional“, „plan de lecție“ cu „proiect

de lecție“, „scopul educației“ cu „finalitate educațională“, „șef de clasă“ cu „leader“ al

clasei, arată transferul în terminologia pedagogică românească a inovațiilor

lingvistice explicabile „dar nu acceptabile“ (M. Călin).

Același autor explică situația prin presiunea psihologică determinată de

impunerea unor explicații sau teorii care nu beneficiază de suficiente argumente

logice sau de „verificare publică“.

Personal, considerăm că situația se explică datorită interdisciplinarității

pedagogiei cu domeniul științelor. Atât pedagogia cât și alte științe socio-umane sunt

interesate de activitatea umană, de dezvoltarea și organizarea rațională a relațiilor

interumane. Deci omul și relațiile organizaționale sunt prioritare. Toate științele

urmăresc progresul, succesul, eficacitatea și se caută prin interdisciplinaritate noi

stiluri de concepere și de realizare a acțiunilor.

Paralelismul evoluției nu poate ocoli terminologia pedagogică, însă se cere

prudență, deoarece limbajul pedagogic urmărește precizia (exactitatea), și concizia

(argumentarea și analiza critică a conceptelor). Nu se permite oscilarea între două

reprezentări ale aceluiași fapt pedagogic. La această oscilare s-a ajuns prin:

adăugarea sau suprapunerea de termeni (adăugarea incorectă a altor înțelesuri);

eliminarea unor termeni consacrați („plan de lecție“ cu „proiect de lecție“) și prin

restrângerea (atribuirea de sensuri restrânse diferiților termeni pedagogici).

Semantica deosebit de complexă a conceptului de management (C. Russu,

1983) este determinată de sensurile sale multiple:

- managementul ca știință, desemnează ansamblul organizat de concepte,

principii, metode, tehnici de exploatare a fenomenelor și proceselor

privitoare la conducerea unor unități;

- managementul ca artă, reflectă abilitatea, capacitatea, măiestria

managerului de a aplica sistemul său de cunoștințe în activitatea practică

de a conduce oamenii spre rezultate remarcabile;

- managementul ca stare de spirit, reflectă un anumit mod de a vedea, de a

percepe, a căuta, a accepta procesul.

În practică se remarcă frecvent confuzia dintre „management“ și „conducere“.

Literatura de specialitate atribuie paternitatea termenului de management a lui F.

Taylor și apoi a lui H. Fayol (reprezentanții școlii clasice de management). Prin

lucrările „Principiile managementului științific“ (1911) și „Administrația industrială și

generală. Prevederea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul“ (1916) autorii

au definit nu doar specificul și conținutul noului domeniu de studiu, dar și criteriile

dezvoltării economiei și ale obținerii eficienței. (E. Joița, 2000)