Metode de Predare

1. Metoda - definitie,

cuv grecesc. methodos (odos = cale, drum si metha = catre; methodos = cercetare, cautare, urmarire) ce înseamna: „drum spre…; cale de urmat…” în vederea atingerii unor scopuri determinate, a obtinerii unor rezultate asteptate

În acest sens metoda constituie o cale de acces spre cunoasterea si transformarea realitatii, spre însusirea stiintei si a tehnicii, a culturii si a culturii comportamentelor umane, fiind o componenta indispensabila procesului de instruire.

Metodele de învatamânt reprezinta modalitatile sistematice de lucru de care se pot servi profesori în activitatea de instruire si elevii în cea de învatare, capabile sa conduca la rezolvarea obiectivelor pedagogice propuse. Pentru profesor, metodele de învatamânt servesc la organizarea si conducerea unei actiuni sistematice prin care elevii vor realiza obiectivele pedagogice, aratându-i de asemenea ce sa faca? si cum sa actioneze?. Alegerea uneia sau alteia din metode de catre profesor, depinde de mai multi factori subiectivi sau obiectivi, cum ar fi:

- personalitatea profesorului;

- imaginatia si puterea lui de adaptare;

- competenta profesionala;

- capacitatea de reflexie pedagogica si de analiza.

Pentru elev, metodele de învatamânt au rolul de al sprijini sa parcurga calea spre cunoastere, spre dobândirea de noi comportamente care îi sporesc valoarea personalitatii.

În sens restrâns, metoda este o tehnica de care profesorul si elevii se folosesc pentru efectuarea actiunii de predare-învatare; ea asigura realizarea practica a unei activitati proiectate mintal, conform unei strategii didactice.

Clasificarea metodelor

1 Metode expozitive – se realizeaza pe baza audierii unor prezentari orale efectuate de profesor. Acesta transmite cunostintele prin: descriere, explicatie, prelegere, instructaj. Elevii urmaresc expunerea si participa pe plan mental la întelegerea noilor cunostinte.

Descrierea este o forma de expunere care, realizata pe baza observatiei, îndeosebi, prezinta caracteristicile si detaliile exterioare tipice ale obiectelor, proceselor, fenomenelor etc. care se studiaza, urmarind sa evidentieze aspectele fizice ale acestora. Descrierea se bazeaza pe intuitie (observatie directa) si se îmbina cu datele experientei si nivelului pregatirii cognitive a tinerilor dintr-un anumit domeniu de specialitate. Descrierea trebuie sa îmbine observatia dirijata cu observatia individuala, dezvoltând spiritul de observatie al elevului (studentului).

Explicatia este una din metodele cu cea mai frecventa utilizare la toate obiectele de învatamânt si în toate ciclurile scolare. Ea consta în expunerea continua si sistematica a cunostintelor bazate pe demonstrarea logica si argumentarea rationala. Explicarea intervine în toate formele de instruire tehnica. Ea este folosita în descrierea structurii si a modului de functionare a masinilor, aparatelor si instalatiilor atât în instruirea teoretica cât si în instruirea practica (în cadrul lectiilor si activitatilor din atelier).

În desfasurarea explicatiei este necesara exprimarea îngrijita, clara si concisa a cadrului didactic, utilizarea unei terminologii accesibile elevilor si explicarea termenilor tehnici noi pentru elevi.

Folosirea explicatiei nu poate fi rupta de respectarea principiului intuitiei si, ca urmare, ea este însotita de instruirea demonstrarea cu obiecte si materiale didactice.

Prelegerea este o expunere clara, logica o prezentare sistematica a faptelor, elementelor ei apelând la capacitatile intelectuale ale elevilor. Ea necesita o atentie concentrata a elevilor si o maturizare în gândire.

Acest procedeu permite transmiterea unui volum mare de cunostinte într-un timp scurt. Asigura desfasurarea procesului de învatamânt într-un timp planificat. De asemenea constituie un cadru corespunzator de argumentare stiintifica, solicitând în acelasi timp mai multe procese psihice cum este gândirea, imaginatia, afectivitatea. Sporeste motivatia de participare a elevilor în situatia când profesorul se bucura de prestigiu recunoscut.

Metodele expozitive au o serie de avantaje si dezavantaje. Ca avantaje se pot enumera:

- permit transmiterea unui volum mare de cunostinte în timp redus;

- asigura desfasurarea procesului de învatamânt conform planificarii;

- constituie un cadru corespunzator de argumentare stiintifica;

- solicita concomitent gândirea, imaginatia, afectivitatea;

- sporeste motivatia de participare a elevilor în situatia în care profesorul se bucura de un prestigiu recunoscut.

Dezavantajele acestor metode ar consta în faptul ca:

- comunicarea se face într-un singur sens, profesor spre elevi, elevi nu pot influenta prin reactie inversa cursul prelegerii, iar profesorul nu poate constata imediat efectele expunerii sale;

- solicitarea mica masura a gândirii independente;

- gradul redus de participare a elevilor la actul de învatare;

- nu se pot folosi în cazul în care noile cunostinte nu sunt sprijinite de materiale intuitive si de experiente;

- participarea la dialog este conditionata de interesul si pregatirea elevilor.

2 Metode conversative Instruirea elevilor (studentilor) prin metode conversative se realizeaza pe baza unor convorbiri organizate si desfasurate sub conducerea profesorului.

Conversatia este metoda care vehiculeaza cunostintele prin intermediul dialogului (întrebarilor si raspunsurilor), discutiilor sau dezbaterilor. Pe parcursul lectiei ea se foloseste în toate etapele acesteia: verificare, transmitere si fixare..

Conversatia se realizeaza prin dialogul dintre cadrul didactic si elevi (studenti). Aceasta îi ajuta pe tineri sa exprime, sa judece (sa gândeasca) si sa raspunda, sa reproduca si sa foloseasca cunostintele asimilate, caracteristici absolut necesare comunicarii eficiente între oameni. Condusa cu maiestrie si competenta pedagogica, conversatia stabileste o relatie si o comunicare intima si eficienta între inteligenta profesorului si cea a elevului (studentului), permitând o activitate intelectuala si profesionala elevata, care poate asigura progresul învatarii si satisfactia acesteia.

Conversatia angajeaza un sistem determinat de interactiuni verbale profesor-elevi, si are o multitudine de functii, cum ar fi:

a. functia euristica, de descoperire a noi adevaruri (de asimilare a noi cunostinte) si formativa în acelasi timp (conversatie de tip euristic);

b. functia de clarificare, de sintetizare si aprofundare a cunostintelor, cu acare elevii au avut un anumit contact cognitiv în prealabil (conversatia de aprofundare);

c. functia de verificare sau de control