Pedagogie

Teoria si metodologia instruirii are calitatea unei stiinte pedagogice fundamentale, care este

inclusa – de regula sub numele de didactica generala – în structura pedagogiei generale (alaturi de

fundamentele pedagogiei si de teoria educatiei – privita în sens restrâns, ca teorie a continuturilor /

dimensiunilor, laturilor generale ale educatiei).

Procesul de învatamânt – obiect de studiu specific didacticii generale (teoriei generale a instruirii) –

reprezinta principalul subsistem al sistemului de învatamânt. Reprezentând latura dinamica a sistemului

de învatamânt, procesul de învatamânt include activitati specifice proiectate, îndeosebi, în mediul

scolar/universitar la nivel de educatie/instruire formala, cu deschideri spre diferite forme de

educatie/instruire nonformala.

Componentele principale ale procesului de învatamânt:

1. “Obiectivele

2. “Agentii actiunii

3. “Continuturile –

4. “Mijloacele de învatamânt si materialul didactic”,

5. Formele de organizare –

6. Câmpul relational

7. Timpul disponibil

Structura de actiune a procesului de învatamânt vizeaza activitatea de instruire proiectata de profesor

si cea de învatare, realizata de elev, ca efect direct si indirect al instruirii. Relatia complexa existenta între

profesor si elev, realizabila pe diferite planuri la nivelul procesului de învatamânt, implica prezenta

urmatoarelor actiuni principale: predarea, învatarea, evaluarea.

Modelele de predare, identificabile din perspectiva proiectarii curriculare, respecta caracteristicile

enunturilor axiomatice care solicita profesorului: a) anticiparea valorica a rezultatelor definite la nivelul

obiectivelor; b) selectionarea continuturilor-ancora care asigura structura de baza a mesajului pedagogic

(respectiv a comunicarii pedagogice); c) organizarea corelatiilor optime dintre actiunile de predareînvatare-

evaluare, care pot fi reglate-autoreglate prin flexibilitatea si adaptabilitatea metodologiilor

propuse (strategii, metode, procedee, mijloace de predare-învatare-evaluare).

1.2. OBIECTIVELE PROCESULUI DE ÎNVATAMÂNT

lector univ.dr. Gabriela C. CRISTEA

Obiectivele procesului de învatamânt reprezinta orientarile valorice ale activitatilor organizate în

acest cadru, la nivel general, specific, concret.

Analiza obiectivelor procesului de învatamânt.Taxonomia obiectivelor procesului de învatamânt

reprezinta o clasificare realizata pe criterii riguroase si specifice domeniului stiintelor educatiei

(taxonomia sau taxinomia – stiinta clasificarilor; în limba greaca, taxis - ordine; nomos - lege). În

realizarea unor taxonomii aplicabile în cadrul procesului de învatamânt sunt valorificate analizele la care

am facut referinta, raportabile la nucleul functional-structural definitoriu pentru explicarea si întelegerea

obiectivelor la nivelul unui concept pedagogic fundamental.

Taxonomiile proiectate dupa criteriul gradului de generalitate exprimat la nivelul procesului de

învatamânt sunt elaborate pe baza unui model ierarhic care include, de regula, trei categorii de obiective:

a) obiective generale; b) obiective specifice / intermediare; c) obiective concrete / operationale.

3

Taxonomiile proiectate dupa criteriul rezultatelor, asteptate la diferite intervale de timp, includ

obiective exprimate în termeni de performante (realizabile pe termen scurt) si de competente (pe termen

lung – mediu). Modelele de analiza propuse, în acest sens, pot fi interpretate ca taxonomii orientate

prioritar în directia definirii: 1) unor obiective ale instruirii; 2) unor obiective psihologice.

1) Obiective definite prioritar din perspectiva instruirii

a) obiective de stapânire a materiei de transfer operational; obiective de exprimare

b) obiective care vizeaza dobândirea unor: deprinderi intelectuale; strategii cognitive; atitudini

cognitive / fata de cunoastere si de învatare

2) Obiective definite prioritar din perspectiva psihologica:

a) obiective cognitive

b) obiective afective

c) obiective psihomotorii

Structura obiectivelor operationale / concrete

1) definirea sarcinii concrete a elevilor în termeni de comportament observabil si evaluabil pâna la

sfârsitul activitatii, în raport de anumite criterii (calitative – cantitative), prezentate explicit la începutul

activitatii;

2) stabilirea resurselor pedagogice necesare pentru îndeplinirea sarcinii: continuturi (cunostintecapacitati

– de baza si speciale) – metodologie (metode, procedee, mijloace) – conditii de

instruire/învatare (externe – interne);

3) precizarea tehnicilor de evaluare (initiala, continua, finala), aplicabile pe tot parcursul activitatii,

în general, si la sfârsitul activitatii, în special (finalizate prin decizii comunicate elevilor).

Referinte bibliografice:

***Dictionar de pedagogie, 1979, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

Bloom, B.S., Taxonomy of Educational Objectifs, New York, 1971

Calin, Marin, C., Procesul instructiv-educativ. Instruirea scolara. Analiza multireferentiala,

1995 Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti,

Cerghit, Ioan, coordonator, Perfectionarea lectiei în scoala moderna, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1983

Cerghit, Ioan; Vlasceanu, Lazar, 1988, Curs de pedagogie, Universitatea Bucuresti

Cristea, Sorin, 2000, Dictionar de pedagogie, Litera, Chisinau

De Landsheere, Viviane; De Landsheere, Gilbert, Definirea obiectivelor educatiei, Editura

Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979

Ionescu, Miron; Radu, Ion, coordonatori, Didactica moderna, 1995, Cluj, Editura Dacia

Mager, R.F., Comment définir les objectifs pédagogiques?, Gauthier, Villars, Paris,1972

Neacsu, Ioan, 1999, Instruire si învatare, Editura Didactica si pedagogica R.A., Bucuresti

Salade D., (coord.) , Didactica , Bucuresti, EDP,1982

Schaub, Horst/Zenke, Karl G.: Dictionar de pedagogie. Iasi: Polirom 2001