Pedagogie

Imagine preview
(8/10 din 10 voturi)

Acest curs prezinta Pedagogie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 105 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PEDAGOGIE.5
DEFINIŢII ALE EDUCAŢIEI (PROF. DR. PETRU LISIEVICI).5
EVOLUŢIA CONCEPŢIILOR DESPRE EDUCAŢIE (PROF. DR. PETRU LISIEVICI).6
FORMELE EDUCAŢIEI (PROF. DR. PETRU LISIEVICI).7
Educaţia formală.8
Educaţia nonformală.8
Educaţia informală.8
PEDAGOGIA ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI (LECT. DR. MIHAELA ŢĂRANU).8
PROBLEMATICA EDUCAŢIEI CONTEMPORANE (PROF. DR. PETRU LISIEVICI).9
Presiuni şi provocări.9
Creşterea rapidă a nevoii de educaţie.9
Restricţii financiare.10
Evoluţii pe piaţa forţei de muncă.10
Modificarea structurilor şi persistenţa inegalităţilor.10
Mutaţii în planificarea şi politicile educaţionale.11
Cooperarea internaţională.11
Rapiditatea evoluţiilor ştiinţifice şi tehnologice.12
Răspunsuri ale educaţiei la provocările lumii contemporane.12
Educaţia permanentă.12
Autoeducaţia.13
Asumarea responsabilităţii pentru succesul educaţional.14
Utilizarea concepţiei curriculare.16
DOMENIILE EDUCAŢIEI.16
Educaţia intelectuală (prof. Dr. Petru Lisievici).17
Educaţia morală (prof. Dr. Petru Lisievici).18
Matricea valorilor.19
Ierarhizarea valorilor.20
Educaţia tehnologică (prof. Dr. Petru Lisievici).21
Alte domenii ale educaţiei (lect. Dr. Roxana Tudorică).22
Educaţia profesională.22
Educaţia estetică.23
Educaţia fizică.23
Educaţia civică.24
Educaţia religioasă.24
Noile educaţii (lect. Dr. Mihaela Ţăranu).24
INSTITUŢIILE EDUCAŢIEI (PROF. DR. PETRU LISIEVICI).25
Şcoala.25
Familia.26
Societatea comercială.28
CAPITOLUL 2. TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUM-ULUI.31
CURRICULUM: CONCEPŢII ŞI DEFINIŢII (PROF. DR. PETRU LISIEVICI).31
Viziunea curriculară contemporană.31
Curriculum central.32
Conţinut şi curriculum.33
Rezultate de învăţare semnificative pentru curriculum.36
COMPONENTE CURRICULARE (LECT. DR. MIHAELA ŢĂRANU).38
Elemente definitorii ale curriculumului: finalităţi, conţinuturi, timp de învăţare.38
Finalităţile.38
Conţinutul.39
Timpul.42
Componente curriculare.42
Planul-cadru de învăţământ.42
Programe.43
Manualele şcolare.44
Materialele suport (curriculum de suport).44
EVALUAREA CURRICULUM-ULUI (PROF. DR. PETRU LISIEVICI).44
Calităţi ale unui bun curriculum.45
Extensie.45
Echilibru.45
Relevanţă.45
Diferenţiere.45
Progresie şi continuitate.45
Criterii de evaluare curriculară.45
CAPITOLUL 3. TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII.47
CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE INSTRUIRII (PROF. DR. PETRU LISIEVICI).47
Proces de învăţământ.47
Instruire.47
Predarea.47
Învăţarea.48
Evaluarea.49
MODELE ALE INSTRUIRII.50
Lecţia tradiţională (lect. Dr. Roxana Tudorică).50
Demersuri de optimizare a modelului lecţiei tradiţionale.53
Modelul modular (prof. Dr. Petru Lisievici).54
Proiectarea unui modul.58
METODE DE INSTRUIRE (PROF. DR. PETRU LISIEVICI).59
Metoda expunerii.59
Avantaje şi dezavantaje ale utilizării expunerii.59
Pregătirea expunerii.60
Tehnicile caracteristice pentru expunere.60
Metoda discuţiei dirijate.63
Avantajele utilizării metodei discuţiei dirijate.63
Pregătirea unei discuţii dirijate.64
Tehnici caracteristice pentru metoda discuţiei dirijate.64
Metoda dialogului.65
Avantaje şi dezavantaje ale utilizării metodei dialogului.65
Tehnici caracteristice pentru metoda dialogului.65
Metoda problematizării.66
Avantajele utilizării metodei problematizării.67
Tehnici caracteristice pentru metoda problematizării.67
Metoda demonstrării.68
Tipologia demonstrării.68
Tehnici ale demonstrării.69
STILURI DE COMUNICARE DIDACTICĂ ŞI COMPETENŢE EDUCAŢIONALE ALE CADRULUI DIDACTIC (LECT. DR. ROXANA TUDORICĂ).70
Competenţele educaţionale ale cadrului didactic.72
CAPITOLUL 4. TEORIA ŞI METODOLOGIA EVALUARII (PROF. DR. PETRU LISIEVICI).73
CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE EVALUĂRII.73
Măsurarea.73
Aprecierea.74

Extras din document

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PEDAGOGIE

Definiţii ale educaţiei (prof. Dr. Petru Lisievici)

Un domeniu atât de complex precum este educaţia poate fi cu dificultate acoperit printr-o definiţie. Nu este deci surprinzător să constatăm tendinţa de a se utiliza un set de definiţii complementare, plasate pe diferite paliere de generalitate, de exemplu ca produs, proces şi activitate (ex. Cristea, 1996).

Educaţia ca acţiune socială

La acest nivel de generalitate educaţia poate fi definită ca activitatea prin care sistemele socio-umane asigură transferul între generaţii a informaţiilor, abilităţilor, limbajelor, regulilor şi valorilor necesare supravieţuirii respectivelor sisteme.

Din această perspectivă, educaţia poate fi privită ca strategia utilizată de sistemele sociale pentru a rezolva contradicţia dintre discontinuitatea existenţei indivizilor şi continuitatea existenţei sistemelor socio-umane. O analogie care poate fi utilizată este aceea a producerii şi instalării de soft uman: educaţia este echivalentul unei gigantice uzine planetare care produce şi instalează sistemele de operare şi programele de operare care transformă pe noii născuţi care răspund la solicitările mediului prin acte reflexe, în indivizi umani responsabili şi funcţionali.

Educaţia ca proces

La acest nivel de generalitate, educaţia poate fi definită ca sistemul de comunicare şi interacţiune prin care se asigură deplasarea sistemelor educate spre starea finală dorită.

Sintagma „sisteme educate” este folosită în acest context pentru a sublinia că nu doar indivizii umani sunt expuşi influenţelor educaţionale, ci şi grupurile, organizaţiile, naţiunile sau sistemele complexe om-maşină.

Educaţia ca suport al integrării sociale

La acest nivel de generalitate, educaţia poate fi definită ca activitatea prin care sistemele socio-umane asigură integrarea armonioasă a indivizilor în reţeaua de statute, roluri şi instituţii.

Această perspectivă conceptuală, frecvent utilizată de sociologi, prezintă inconvenientul că se plasează în contextul unei paradigme a mecanismului, în conformitate cu care individul uman urmează a fi fasonat asemenea unei componente (ex. roată dinţată), pentru a fi inserat în sistemul social fără a ţine seama de nevoile şi aspiraţiile sale.

Educaţia ca suport al participării sociale

La acest nivel de generalitate, educaţia poate fi definită ca activitatea care asigură condiţiile cognitive şi atitudinale pentru participare socială, respectiv pentru angajarea în comportamente instrumentale atât în raport cu valorile şi obiectivele prezente, cât şi cu valori şi obiective viitoare ale sistemului socio-uman.

Faţă de perspectiva căreia se subordonează definiţia anterioară, aceasta din urmă prezintă avantajul de a nu neglija interacţiunile complexe dintre indivizi şi sistemul socio-uman. Figuri remarcabile ale istoriei umanităţii, ca Giordano Bruno sau Galileo Galilei nu mai apar ca indivizi “neintegraţi”, ci ca personalităţi care exercită cea mai valoroasă formă de participare socială.

Educaţia ca dimensiune a procesului de învăţământ

La acest nivel de generalitate, educaţia este frecvent definită ca ansamblul procedurilor de comunicare şi interacţiune prin care se urmăreşte preponderent dezvoltarea de atitudini, aptitudini, valori, interese şi aspiraţii, abilităţi cu înalt nivel de generalitate, trăsături de personalitate.

Distincţia care operează frecvent în acest context este cea dintre informativ şi formativ, multe luări de poziţie ale factorilor de răspundere din ministerul care răspunde de problemele educaţiei şi învăţământului făcând referiri la modificarea raportului dintre informativ şi formativ ca fiind unul dintre obiectivele importante ale reformei învăţământului.

O altă analogie utilizabilă este cea care distinge între sistemele de operare şi programele utilitare ale unui computer, pe de o parte, şi fişierele cu date introduse în memoria acestuia, pe de altă parte.

Evoluţia concepţiilor despre educaţie (prof. Dr. Petru Lisievici)

Pe parcursul istoriei umanităţii s-a înregistrat o evoluţie a concepţiilor despre educaţie. Într-o interesantă sinteză realizată de profesorul I. Gh. Stanciu (Stanciu, I. Gh., 1991) această evoluţie a fost următoarea.

Educaţia ca formare

Pare a fi cea mai veche concepţie coerentă identificabilă. Punctul de plecare a acesteia pare a fi distincţia operată de Aristotel între “materie” şi “formă”. Din această perspectivă “materia” este considerată a fi pasivă, amorfă, neutră şi susceptibilă la schimbare prin influenţe externe, în timp ce “forma” este activă şi durabilă, esenţa a tot ceea ce există. Orice entitate este, în esenţă, un rezultat al trecerii de la potenţialitate (materie) la realitate (forma).

Pe cale de consecinţă, educaţia este acţiunea externă prin care indivizii umani primesc “forma” sau “esenţa”, adică “sufletul raţional”.

În acord cu această concepţie, educaţia este “directivă”, exercitându-se imperativ prin raportare la o reprezentare asupra naturii sau esenţei umane, reprezentare aflată întotdeauna în exteriorul celui educat, adică la nivelul adultului, societăţii, bisericii sau divinităţii.

Educaţia ca dezvoltare

Această nouă viziune asupra educaţiei are drept punct de plecare publicarea, în 1762, de către Rousseau, a volumului l’Emile, în care se face avocatul punctului de vedere conform căruia omul este prin natura sa bun, fiind corupt de societate, de unde necesitatea regăsirii acestei bunătăţi primitive.

Ruptura iniţiată de Rousseau se concretizează la începutul secolului XX în curentul “educaţiei noi”, jalonat de mari gânditori şi reformatori ai educaţiei, precum M. Montessori, Ed. Claparède, Ov. Decroly, Ad. Ferrière.

În acord cu această concepţie, educaţia urmează a “nondirectivă”, urmărind nu a forma individul uman în acord cu o viziune preexistentă, ci a dezvolta potenţialul acestuia, vizând mai curând diferenţierea decât uniformizarea. Principala modalitate de intervenţie educativă este una care ar putea fi denumită “ecologică”, în sensul edificării unui mediu propice pentru dezvoltarea potenţialului fiecărei individualităţi.

Iată un citat edificator, utilizat de profesorul Stanciu, aparţinând unului dintre reprezentanţii de prim ordin al curentului, Ad. Ferrière: “Nu noi ne creştem copiii, ei se cresc. Rolul nostru principal este de a creea un mediu din care ei îşi vor extrage forţa prin care vor deveni mari” (idem).

Fisiere in arhiva (1):

  • Pedagogie.pdf