Pedagogie generală

INTRODUCERE ÎN STUDIUL PEDAGOGIEI

Pedagogia este ştiinţa socioumană care studiază educaţia la nivelul funcţiei şi a structurii sale specifice prin metodologii de cercetare specifice, care vizează descoperirea şi valorificarea unor legităţi, principii şi norme de acţiune specifice. Abordarea problemelor fundamentale ale pedagogiei presupune explicarea şi înţelegerea conceptelor de bază ale domeniului, care pot fi aplicate, analizate, sintetizate, apreciate critic la nivelul ştiinţelor educaţiei considerate fundamentale. În acest domeniu putem include:

1) Teoria generală a educaţiei (care include disciplinele propuse în planul de învăţământ al facultăţii, colegiului sau liceului de specialitate sub numele de Fundamentele pedagogiei şi Teoria educaţiei);

2) Teoria generală a instruirii (care include disciplina propuse în planul de învăţământ al facultăţii, colegiului sau liceului de specialitate sub numele de Didactica generală sau de Teoria şi metodologia instruirii);

3) Teoria şi metodologia curriculumului – are ca obiect de studiu specific: proiectarea, realizarea şi dezvoltarea activităţilor de educaţie şi instruire organizate la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ;

4) Teoria şi metodologia cercetării pedagogice – are ca obiect de studiu specific: evidenţierea fundamentelor epistemologice ale domeniului şi a strategiilor de inovare necesare la nivelul activităţilor organizate la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ.

Cursul de Pedagogie generală pe care îl propunem studenţilor Universităţii Ovidius – Constanţa, într-o variantă proprie Învăţământului Deschis la Distanţă, este integrat în structura planului de învăţământ al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, instituţie organizată conform art.68 (1, 2, 3) din Legea Învăţământului /1995.

Structura cursului

(2 părţi – 9 module de studiu)

I) Teoria generală a educaţiei: 1) Educaţie (definiţie, funcţii, structură, conţinut, forme, direcţii de evoluţie); 2) Sistem de educaţie (sistem de învăţământ-proces de învăţământ-structura sistemului de învăţământ); 3) Finalităţile educaţiei (definirea conceptului, finalităţile macrostructurale - finalităţile microstructurale; 4) Reforma educaţiei (conceptul de reformă, proiectarea reformei); 5) Ştiinţele educaţiei/pedagogice (specificul ştiinţelor educaţiei / pedagogice, criterii de clasificare).

II) Teoria generală a instruirii / Didactica generală: 1) Procesul de învăţământ (concept, trăsături, dimensiuni); 2) Principiile procesului de învăţământ (principii pedagogice, principii didactice); 3) Structura de funcţionare a procesului de învăţământ: obiectivele - conţinutul - metodele - evaluarea; 4) Proiectarea procesului de învăţământ (teoria proiectării / rolul proiectării curriculare - practica proiectării curriculare).

Cele două categorii de probleme fundamentale sunt integrate, de regulă, sub genericul pedagogia generală. Conceptele definite şi dezvoltate, la acest nivel, asigură “nucleul epistemic tare” sau “corpul central” al ştiinţelor educaţiei care susţine, pe de o parte, soluţiile inovatoare adaptabile la variabilitatea problemelor practicii pedagogice, iar, pe de altă parte, substanţa saltului de la specializarea intradisciplinară spre "hibridarea" inter şi transdisciplinară proprie noilor ştiinţe sociale (vezi Dogan, Mattei; Pahre, Robert, 1997).

PARTEA I

TEORIA GENERALĂ A EDUCAŢIEI /

P R O B L E M E F U N D A M E N T A L E

A L E P E D A G O G I E I

În calitatea sa de ştiinţă pedagogică fundamentală, teoria generală a educaţiei defineşte şi analizează următoarele concepte de bază: educaţia, sistemul de educaţie, finalităţile educaţiei, schimbarea în educaţie, ştiinţele educaţiei sau ştiinţele pedagogice.

Perspectiva propusă are în vedere depăşirea tendinţei de reducere a teoriei educaţiei doar la conţinuturile generale ale educaţiei, numite şi laturi sau dimensiuni ale educaţiei – vezi educaţia: morală, intelectuală, tehnologică, estetică, fizică. Această tendinţă, proprie pedagogiei tradiţionale (bazată pe valorile unui model formal de abordare a educaţiei – de aici şi numele de teoria formală a educaţiei) poate fi depăşită prin aprofundarea domeniului de cercetare al educaţiei la nivelul unui model de analiză axiologic, explicativ, practic (vezi Dictionnaire actuel de l’éducation, 1993, pag.1357-1363).

Ca model axiologic, teoria educaţiei studiază valorile de maximă generalitate implicate în activitatea de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii: paradigmele educaţiei, funcţiile educaţiei, finalităţile educaţiei, sistemul de educaţie, managementul educaţiei.

Ca model explicativ, teoria educaţiei studiază principalele linii de acţiune delimitate la nivel de sistem şi de proces: educaţia permanentă, autoeducaţia, valorificarea deplină a educabilităţii, proiectarea curriculară a educaţiei.

Ca model practic, teoria educaţiei studiază principiile generale de organizare a activităţii de educaţie şi de instruire la nivelul procesului de învăţământ (vezi relaţia de continuitate dintre: teoria educaţiei – teoria instruirii/didactica generală – metodica specialităţii/didactica aplicată) – vezi Cristea, Sorin, Dicţionar de pedagogie, 2000, pag. 365-366.

Pentru a putea aborda, în mod competent şi eficient, problemele fundamentale ale educaţiei, în condiţii metodologice specifice învăţământului deschis la distanţă (IDD), partea I a cursului – intitulată Teoria generală a educaţiei – va fi structurată la nivelul următoarelor 6 module de studii: 1) – modulul de bază – EDUCAŢIA; 2) DIRECŢIILE GENERALE DE EVOLUŢIE A EDUCAŢIEI; 3) SISTEMUL DE EDUCAŢIE; 4) FINALITĂŢILE EDUCAŢIEI; 5) SCHIMBAREA ÎN EDUCAŢIE; 6) ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI.

MODULUL NR.1 – modulul de bază

E D U C A Ţ I A

Educaţia reprezintă obiectul de studiu specific pedagogiei (ştiinţelor pedagogice sau ştiinţelor educaţiei) care vizează activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane, realizabilă prin corelaţia educator – educat, într-un context deschis.

Datorită complexităţii, profunzimii şi amplitudinii sale, educaţia este studiată şi de alte ştiinţe socioumane înrudite cu pedagogia (filozofia, psihologia, sociologia, politologia, antropologia…) Acestea o fac însă dintr-o perspectivă tangenţială - situată, de regulă, la nivelul câmpului psihosocial care înconjură acţiunea educaţională (vezi structura acţiunii educaţionale) – sau particulară, situată, de regulă, doar la nivelul unei anumite funcţii a educaţiei (uneori la nivelul unei funcţii derivate / vezi funcţiile educaţiei) sau doar la nivelul unui anumit element al structurii acţiunii educaţionale.