Pedagogie generală

1. Delimitari conceptuale

Formele si modalitatile de înfaptuire a sarcinilor didactice pot fi descrise prin sintagmele: tehnologie didactica, metodologie didactica, metoda, procedeu didactic si strategie didactica.

Tehnologia didactica – este ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor, al strategiilor de organizare a procesului de învatamânt, puse în aplicare în interactiunea dintre educator si educat, printr-o strânsa corelatie cu obiectivele pedagogice, continuturile transmise, formele de realizare a instruirii si modalitatile de evaluare. Se poate considera ca tehnologia didactica desemneaza întregul demers întreprins de profesor în vederea aplicarii principiilor învatarii într-o situatie practica de instruire. Rezulta de aici ca tehnologia didactica nu se reduce la folosirea mijloacelor tehnice pentru transmiterea informatiei, asa cum am putea asocia la nivel strict lingvistic .

Metodologia didactica – vizeaza ansamblul metodelor si procedeelor didactice utilizate în procesul de învatamânt. Metodologia precizeaza natura, functiile, clasificarile posibile ale metodelor de învatamânt, caracteristicile operationale ale metodelor, posibilitatile de diferentiere ale acestora în functie de creativitatea si inspiratia profesorului.

Metoda didactica – este modalitatea de actiune, cu ajutorul careia elevii, sub îndrumarea cadrului didactic sau în mod independent, însusesc cunostinte, îsi formeaza priceperi si deprinderi, atitudini, aptitudini, conceptia despre lume si viata. Metoda are caracter polifunctional, în sensul ca poate participa simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective instructiv-educative. Sintetizând mai multe definitii avansate de pedagogi, G. Vaideanu arata ca metoda didactica este calea sau modalitatea de lucru ce are urmatoarele caracteristici:

- este selectionata de cadrul didactic si pusa în aplicare în lectii sau activitati extrascolare, în beneficiul elevilor ;

- presupune cooperarea dintre profesori si elevi, participarea acestora la gasirea solutiilor ;

- se foloseste sub forma unor procedee si variante selectionate si combinate în functie de nivelul si trebuintele elevilor;

- vizeaza asimilarea cunostintelor, trairea valorilor, stimularea spiritului creativ etc;

- permite profesorului sa organizeze procesul de predare – învatare si sa îndeplineasca rolurile de animator, ghid, evaluator etc.

Optiunea pentru o anumita metoda didactica este o decizie de mare importanta si complexitate, deoarece trebuie sa tina seama de finalitatile educatiei, de continutul procesului instructiv – educativ, de particularitatile de vârsta si individuale ale elevilor, de psihosociologia grupurilor scolare, de natura mijloacelor de învatamânt disponibile, de experienta si competenta didactica a profesorului.

Ioan Cerghit vorbeste de urmatoarele functii ale metodelor:

- functia cognitiva – metoda este o cale de a cerceta, de a descoperi, de a patrunde adevaruri, de a afla informatii;

- functia formativ-educativa – metoda exerseaza si elaboreaza functii si calitati psihice, formeaza deprinderi si structuri cognitive, atitudini, sentimente, capacitati, comportamente ;

- functia instrumentala – metoda este o tehnica de executie, un instrument care se interpune între elevi si materia de studiat si mijloceste atingerea obiectivelor didactice ;

- functia normativa – metoda arata cum trebuie sa se procedeze, cum sa se predea si cum sa se învete, astfel încât sa se obtina cele mai bune rezultate.

Procedeul didactic – reprezinta o secventa a metodei, un detaliu, o tehnica limitata de actiune, o componenta sau o particularizare a metodei. O metoda apare astfel ca un ansamblu corelat de procedee, considerate a fi cele mai oportune într-o situatie concreta de instruire. Valoarea si eficienta unei metode sunt conditionate de calitatea si adecvarea procedeelor care o compun. Relatia dintre metoda si procedeu este dinamica, astfel încât, la un moment dat, o metoda poate deveni procedeu în cadrul altei metode, dupa cum un procedeu poate deveni uneori metoda, în functie de relatia cu celelalte procedee. De exemplu, explicatia poate fi metoda de sine statatoare sau poate fi un procedeu folosit în cadrul metodei demonstratiei.

Strategia didactica – este un mod de alegere, de combinare si organizare optima a metodelor si mijloacelor de învatamânt, în vederea atingerii unor obiective. Modului de combinare a resurselor amintite i se asociaza un anumit mod de abordare a predarii si învatarii. O strategie didactica are semnificatia unei tatonari, a gasirii prin ipoteze anticipate a celei mai bune solutii de rezolvare a unei probleme date.

2. Noi tendinte în metodologia didactica

O metoda nu este buna sau rea în sine, ci, prin raportarea ei la o situatie didactica, poate fi apreciata, valorizata din punct de vedere al oportunitatii utilizarii sau din punct de vedere al gradului de adecvare si de eficienta. Modernizarea învatamântului implica si înnoiri metodologice, concomitent cu restructurari la nivelul finalitatilor. Principalele directii de dezvoltare a metodologiei didactice pot fi:

- Promovarea metodelor activ-participative;

- Accentuarea caracterului formativ al metodelor;

- Valorificarea metodelor traditionale în directia activizarii elevilor;

- Extinderea metodelor bazate pe actiunea practica;

- Accentuarea caracterului euristic al metodelor;

- Deschiderea metodologiei fata de cerintele educatiei permanente;

- Îmbinarea metodelor de învatare individuala cu cele de învatare prin cooperare.

Modernizarea metodelor didactice este impusa de mutatiile care au loc în zilele noastre si care influenteaza învatamântul: cresterea rolului stiintei, ritmul accelerat al schimbarilor, cererea crescânda de educatie, realitati care nu au fost prevazute de metodologia traditionala, care a devenit insuficienta si uneori ineficienta. Perfectionarea metodelor urmeaza sa se faca accentuând caracterul euristic, activismul si creativitatea. O tendinta care se remarca în prezent este si introducerea si aplicarea în actul didactic a unor metode folosite initial în alte domenii: problematizarea, descoperirea, algoritmizarea, modelarea, analiza structurala, informatizarea, instruirea asistata de calculator etc.

În contextul modernizarii metodelor didactice este absolut necesara aducerea în discutie a metodelor gândirii critice. S-a gresit adesea considerând gândirea critica o „materie” de studiu sau un set de deprinderi care trebuie învatate, memorate si apoi aplicate. În realitate, gândirea critica este un produs, este un nivel la care ajunge gândirea noastra în momentul în care gândim critic din obisnuinta, ca modalitate fireasca de interactiune cu ideile si informatiile pe care le primim sau le descoperim. În acelasi timp, este un proces care are loc atunci când cel care învata îsi pune întrebari de genul: „Ce semnificatie au aceste informatii pentru mine?”, „Cum pot sa folosesc aceste informatii?”, „Cum pot lega aceste cunostinte de ceea ce stiam dinainte?”, „Care ar putea fi consecintele aplicarii acestor idei, pentru mine si pentru ceilalti?”, „Ce cred eu despre asta?”, „Ce anume pot face în alt fel acum, când detin aceasta informatie?”, „Cum sunt afectate convingerile mele de aceste idei?”.