Pedagogie Interculturală

Potrivit opiniei sociologului Anthony Giddens conceptele de cultura si societate se numara printre notiunile cu cea mai larga întrebuintare din sociologie. Atunci când folosim termenul “cultura”, într-o conversatie zilnica, obisnuita, ni-l imaginam adesea ca fiind echivalentul pentru “lucrurile superioare de minte” – arta literatura, muzica pictura. În acceptia data de sociologi, el include atari activitati, dar totodata, si foarte multe altele. Cultura se refera si la modurile de viata ale membrilor unei societati sau ale grupurilor apartinând unei societati.

Cultura nu poate fi deosebita în mod conceptual de societate, dar între aceste notiuni exista strânse legaturi, o societate reprezentând un sistem de interrelationari care pun în legatura un individ cu altul. Nici o cultura nu poate exista fara societate asa cum nici o societate nu poate exista fara cultura. Fara cultura n-am fi deloc “umani” în sensul general al termenului.

Diversitatea culturii omenesti este remarcabila. Formele de comportament variaza mult de la o cultura la alta.

În articolul “L’homme sage” antropologul Claude-Lévi Strauss îsi exprima cu toate acestea îngrijorarea fata de societatile amenintate de uniformizarea culturala.

În ultimile decenii dimensiunea culturala a Europei constituie obiectul a numeroase colocvii, simpozioane si proiecte în cadrul carora, din ce în ce mai multe voci se exprima în favoarea necesitatii unei reflectii aprofundate asupra aspectelor culturale ale constructiei europene actuale, paralel cu actiunile întreprinse în plan politic, economic si financiar.

Modelul propus ar fi cel al unei culturi postmoderne si transnationale adica a unei culturi capabile sa depaseasca cele doua tentatii ideologice ale Europei moderne respectiv cea de restaurare a culturii care a facut gloria imperiilor de altadata si cea de a privi cultura ca o proprietate exclusiv nationala.

O asemenea cultura postmoderna nu poate sa se dezvolte în mod liber si creativ, decât daca Europa este în mod radical descentralizata.

Revine fiecarui stat-natiune de a se desface în regiuni multiple deschizându-se în acelasi timp catre o Europa mai unita.

O Europa noua trebuie sa evite capcana euro-centrismului sovin, tentatia unei replieri asupra ei-însasi care ar trada vocatia cu adevarat europeana care este cea de deschidere catre lume. Caci identitatea culturala a Europei se defineste prin relatiile sale cu ceilalti.

Joyce, spre exemplu, a ramas pe deplin irlandez procalmându-se european si pe deplin european proclamându-se cetatean al lumii, oferindu-ne din acest punct de vedere un bun model.

Europa s-a exprimat din totdeauna în mai multe limbi. În acest sens, diferite programe care vizeaza plurilingvismul si pluriculturalismul sunt în derulare. Finalitatea lor declarata este “ameliorarea comunicarii si a întelegerii mutuale între persoane în vederea luptei împotriva intolerantei si a xenofobiei”.

Toate aceste actiuni se concentreaza asupra pregatirii cetatenilor europeni pentru o mobilitate transeuropeana. Mobilitatea presupune plurilingvismul. Este plurilingvist un individ care stapâneste cel putin o alta limba decât limba sa materna.

Din aceasta perspectiva învatarea unei limbi straine nu poate neglija explorarea nuantelor, a semnificatiilor si a conotatiilor culturii.

Învatarea unei limbi straine înseamna a se îmbogati, a confirma sau a infirma un “savoir” prealabil despre tara respectiva.

Putem, spre exemplu, sa cunoastem mai bine francezii, englezii, germanii etc., sa acceptam alteritatea sau dreptul de a fi altfel, sa ne dezvoltam capacitatea de a ne pune în locul celuilalt si de a nu-l judeca numai din punct de vedere personal. Trebuie cu adevarat sa ne relativizam punctul de vedere, propriul sistem de valori culturale si “sa ne dezvoltam vointa si capacitatea de-a lua distanta în raport cu atitudinile conventionale privind diferentele culturale” cum preconizeaza un document al consiliului Europei.

Dar, cu toate eforturile si toata vointa, nu reusim sa abatem “barierele culturale” de azi pe mâine caci avem a face cu atitudini care tin de domeniul stiintei de a fi, de “savoir-être“. Nu putem preda, învata însusirea unei atitudini, dar ne putem ajuta elevii sa ia cunostinta sa constientizeze problema în chestiune, sa ajunga în mod progresiv sa aiba o atitudine diferita fata de celelalte tari si popoare.

Se impune însa sa fim atenti a nu supraevalua cultura straina în detrimentul culturii de origine.