Psihologia Educației

Unitatea de învatare 1

SPECIFICUL STUDIULUI PSIHOLOGIEI EDUCATIEI

Concepte cheie: psihologie, fenomene psihice, comportament, psihic, educatie, psihologia educatiei.

1.1. STATUTUL EPISTEMOLOGIC AL PSIHOLOGIEI EDUCATIEI

PSIHOLOGIA (din grecescul psyche = suflet si logos = stiinta) se afirma ca stiinta centrala despre om si relatiile interumane, studiind fenomenele psihice si urmarind descrierea si explicarea lor prin intermediul unui ansamblu de legi si modalitati determinative. Altfel spus, psihologia se ocupa cu descrierea si clasificarea proceselor, starilor, trasaturilor si caracteristicilor psihice, cu studiul dezvoltarii specifice ce le caracterizeaza în diferite conditii, cu extragerea legilor activitatii psihice si ale psihismului, în vederea întelegerii si folosirii lor în practica oricaror activitati umane.

Psihologia vizeaza atât interioritatea, cât si exterioritatea umana. Pe de o parte, fenomenele psihice se manifesta în interior, ca fapte subiective, putând avea forma de procese psihice, activitati psihice, trasaturi psihice sau conditii reglatorii pentru activitatile psihice, asa cum rezulta din schema de mai jos. Pe de alta parte ele se desfasoara în exterior, prin intermediul comportamentelor si conduitelor (ca ansamblu de comportamente, operatii si actiuni convergente aceleasi motivatii).

Comportamentul grupeaza ansamblul reactiilor si actiunilor ce pot fi observate în exterior. El este oglinda vietii psihice, latura manifesta extrinseca a acesteia.

Între activitatea interna, subiectiva (viata psihica) si activitatea externa, observabila sunt raporturi de interactiune, interdependenta si interconditionare reciproca. Ele formeaza activitatea psiho-comportamentala ce se întemeiaza pe experienta acumulata de subiect si este conditionata de resursele, posibilitatile si caracteristicile acestuia.

Psihismul se exprima prin comportamente si stari subiective, trairi interioare si constituie substratul tuturor schimbarilor ce au loc în conduitele si constiinta omului, iar activitatea nervoasa superioara constituie substratul lui material.

I. Procese psihice Cognitive Superioare (primare) Senzatii

Perceptii

Reprezentari

Logice (superioare) Gândire

Memorie

Imaginatie

Afective Dispozitii afective

Afecte

Emotii

Sentimente

Pasiuni

Volitive (vointa)

II. Activitati psihice Comunicare

Joc

Învatare

Munca

Conditii stimulatoare si facilitatoare

pentru activitate Motivatie

Atentie

Deprinderi

III. Însusiri psihice de personalitate Temperament

Aptitudini

Caracter

Clasificarea fenomenelor psihice

În ansamblu, domeniul psihologiei circumscrie: fenomenele subiective / psihice; desfasurarile comportamentale; activitatea umana, considerata în unitatea dintre latura interna si cea externa; sistemul personalitatii, cu trasaturile, structurile si particularitatile acesteiaEducatia (din latinescul educo / educere = crestere, hranire, cultivare) este o activitate complexa, ce se realizeaza printr-un lant nesfârsit de actiuni interpersonale si sociale, în vederea transformarii individului într-o personalitate activa, creatoare, libera si autonoma. Acest proces de formare si dezvoltare a personalitatii umane este compatibil cu modelul axiologic al comunitatii si societatii care-l promoveaza.

1.2. PRIORITATI ALE STUDIULUI PSIHOLOGIEI EDUCATIEI

Urmarind optimizarea instruirii si educatiei, psihologia educatiei este o ramura aplicativa a psihologiei, pe lânga multe altele cum ar fi: psihologia muncii, psihologia medicala, psihologia judiciara, psihologia sportului, etc. Toate urmaresc ca, pe baza unor cercetari psihologice sa se amelioreze o activitate sau alta. Ca ramura a psihologiei, psihologia educatiei ocupa un loc important în domeniul mai larg al cunostintelor psihologice fundamentale si aplicativ-practice, precum si în sistemul stiintelor care se ocupa de educatie: psihologia generala, psihologia copilului, psihologia dezvoltarii, psihologia patologica, sociologie, pedagogie, stiintele comunicarii etc.

Psihologia educatiei studiaza o multitudine de fenomene, activitati, relatii, legitati, precum: legile ce guverneaza activitatile psihocomportamentale si psihologia sociala a indivizilor supusi influentelor educatiei; dezvoltarea psihismului de-a lungul diferitelor stadii de vârsta (si în special la vârsta scolara) si factorii dezvoltarii psihice; fundamentele psihologice ale instruirii si educatiei (modul în care se dobândesc cunostintele, se formeaza trasaturile de personalitate, se construiesc abilitatile); bazele psihologice ale selectarii si utilizarii metodelor de interventie asupra individului (metode de predare-învatare-evaluare); aspectele subiective ale unor fenomene cu conotatii pozitive sau negative în viata individului (succesul sau insuccesul scolar si social); dimensiunile psihologice ale agentilor implicati în activitatile instructiv-educative (relatiile dintre educat si educator, elemente de psihologie a grupului, climatul educativ, etc.); relatiile dintre diverse variabile educationale (formele de educatie socio-profesionala, conditiile exterioare ale procesului educational, etc).

În consecinta, psihologia educatiei contribuie hotarâtor la pregatirea psihologica a profesorilor, aducând solutii practice în rezolvarea unor probleme educative. Din punct de vedere practic, cunostintele acumulate de psihologia educatiei sunt pretioase pentru toti cei implicati în actul educativ si oricine este supus influentelor educative si exercita asemenea influente. Necesitatea cunoasterii psihologice deriva din aceea ca actul de instruire si de educatie trebuie sa se adapteze la situatii infinit de variate, data fiind diversitatea aptitudinilor, atitudinilor si aspiratiilor individului.