Raport de autoevaluare a activității cadrului didactic

Curs
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Pedagogie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 3217
Mărime: 23.84KB (arhivat)
Publicat de: Caius Tătaru
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Proiectarea activității 15 Proiectarea didactiă este adaptată pe baza evaluării inițiale a preșcolarilor.Planificarea s-a realizat pe nivelul 1 preșcolari-grupa mijlocie, în conformitate cu cerențele Curriculumului pentru învățământul preșcolar, scrisorile metodice, Metodicii pentru desfășurarea activităților educative în grădiniță.

Am identificat preșcolarii capabili de performanță și i-am pregătit pentru concursuri la nivel local, județean, național și internațional.

Am întocmit programa pentru una dintre disciplinele opționale,, BANII PE ÎNȚELESUL COPIILOR!,,, iar realizarea proiectării didactice s-a realizat în format electronic cu ajutorul resurselor TIC ,respectându-se modelele orientative elaborate de MECTS.

Am colaborat cu Editura Edu și am folosit la grupă softurile educaționale promovate de aceasta.

Pentru planificarea activităților extracuriculare am analizat resursele materiale și umane de care dispune grădinița, am corelat obiectivele cu conținuturile respectând interesele copiilor, selectând activitățile de învățare cu caracter formativ.

Realizarea activităților didactice 25 Împreună cu preșcolarii grupei am participat la diferite concursuri:

Am organizat expoziții cu lucrările elevilor, o expoziție cu vânzare de mărțișoare ,,Pe aripi de primăvară,,-28.02.2017

Am realizat nenumărate activități extracurriculare în parteneriat cu familia, instituțiile partenere din municipiu, județ, din alte localități din țară și străinătate.

Am implicat familia în organizarea și desfășurarea acțiunilor ,,Noi suntem români,, ,,Atelierul de mărțișoare,, ,,Noi am fost să colindăm,, ,,Clipe dulci alături de cei dragi,, ” Circulăm corect”; în organizarea serbărilor; în susținerea acțiunilor desfășurate la Muzeul de Etnografie și Folclor, CMEDD, la Azilul de Bătâni Sf. Nectarie.

Am colaborat și implementat cu partenera mea de grupă parteneriate educaționale care au presupus desfășurarea de acțiuni extracurriculare (,,Incursiune în lumea satului tulcean- Magia anotimpurilor,, ,,Zâmbește sănătos,,)

Proiectele tematice le-am stabilit la începutul anului școlar, ținând cont de particularitățile grupei, materiale didactice, cerințele programei, de realitatea înconjurătoare, preocupările și interesele educabililor.

Am selectat materialele auxiliare în conformitate cu legislația în vigoare și le-am utilizat conform cu capacitatea de învățare a copiilor. I-am familiarizat cu utilizarea caietelor speciale, a ustensilelor de scris variate.

Am căutat să asigur un echilibru între activitățile statice și cele dinamice și să acord atenția cuvenită activităților în aer liber, prevăzute și în programă. Am echilibrat îndrumarea, libertatea de acțiune și creativitatea pentru o dezvoltare armonioasă.

Preșcolarii au învățat sa se comporte pe o scenă să-și învingă tracul, să participe la concursuri și să faca față cu succes serbărilor organizate în locații diverse./Palatul Copiilor, / Muzeul de Artă Populară.

În desfășurarea activităților am utilizat metode și procedee specifice învățării prin cooperare, învățării prin descoperire, încurajând preșcolarii să ia decizii, să fie independenți, fără a neglija și metodele clasice de transmitere și asimilare de cunoștințe.

Preșcolarii și părinții acestora au luat cunoștință de regulamentul grupei și regulile grupei care au fost afișate în locuri vizibile în sala de grupă.

În cadrul activităților de predare-învățare-evaluare am utilizat și aparatura TIC. Săptămânal există zi de consultații cu părinții preșcolarilor, aceștia fiind informați cu privire la evoluția acestora în plan educativ și comportamental, atitudinal. În cadrul comisiei metodice am susținut activitatea demonstrativă,, Drepturile Copiilor ” Metode interactive în cadrul DOS”.

De asemenea am participat la Cercul Pedagogic ,, Învățarea Cooperativă”, Grădinița Beștepe- unde am prezentat proiectele educaționale eTwinning în care sunt implicată, precum și platforma educațională eTwinning.

Pe parcursul acestui an școlar am desfășurat cu cei mici o activitate de educație rutieră ,,Circulăm corect cu Lidl,,

Am desfășurat lunar acțiuni de voluntariat cu persoanele vârstnice de la azilul de bătrâni Sf. Nectarie Tulcea.

În colaborare cu parteneri educaționali din toată lumea, prin intermediul platformei eTwinning am participat la evenimente educaționale:„Old fashioned penpals„ , ” Stay with us to say - No Bullyng”, ” Fetons la fin d anne scolaire”, ”Connecting people to Nature World Enviroment Day 2017”, ”Happy international Children s day”, Amazing towns to vizit”, ” World day for Cultural Diversity”, ” We are going to the Museum”, ”Amazing towns to visit- sharing about the project”, ”Hppy Earth Day”, ” Learning in a Museum”, Friendship bridge 2016-2017”, ”Friend of the Nature”,etc

Proiecte eTwinning finalizate anul acesta școlar:” Amazing town to visit”, ” Decorating a European Christmas Tree”, ” Internatinal Christmas Tree”, ” International Autumn Tree”, ” Let s tell our Christmas Story” , ”Postcards around the Europe”, și proiecte eTwinning în curs de finalizare: ” World Children Meet”, ” Let s play grannys and gradpas games”, ” Planete verte”, ” International Spring Tree” .

Am inițiat două proiecte educaționale: ,, Incursiune în Lumea Satului Tulcean” și ” Zâmbește sănătos”.

Am desfășurat la grupă și am dezvoltat preșcolarii și din punct de vedere socioemoțional activități de dezvoltare a competențelor emoționale și de gestionare a emoțiilor utilizând ”Roata soluțiilor”, ” Agenda Grupei” , ” Întâlnirea de grup” , ” Paletarul emoțiilor”, alte tehnici ale educației pozitive.

La începutul anului școlar am redactat și inițiat un parteneriat de colaborare cu familia cu teme lunare de actualitate și de interes atât pentru părinți, cât și pentru cadrele didactice.

Am pus preșcolarii în situația de a găti: salate de fructe și legume, pizza, mucenici, clătite, compot, tartă cu fructe, salam de biscuiți, etc.

Am organizat cu cei mici vizite tematice și excursii în aer liber la Monumentul Independenței, Faleza Tulcea, Piața Civică , Piața Neptun, Piața Nouă, la Teatrul Jean Bart, În jurul Grădiniței, la Babadag- la pădure, pentru a le dezvolta atât deprinderile sociale, rezistența fizică și deprinderile motrice de bază, cât și pe cele intelectuale, realizând convorbiri și observări interactive.

În cadrul programului ”Școala Altfel” am realizat activități diverse cu preșcolarii mergând în vizită la școlari( pentru a îi familiariza cu această treaptă de învățământ) , la o fabrică/ atelier de panificație, la teatru, Monumente locale , teatru , parcuri( am derulat jocuri în aer liber, de pe vremea bunicilor, dar și activități de ecologizare).

Am inițiat activități de udat florile din curtea grădiniței, ecologizarea curții grădiniței, a parcului Independenței și a imprejurimilor grădiniței, locuinței, de plantat pomi și flori.

Am aplicat pe parcursul derulării activităților mentalitatea unei ” Școli prietenoase” și a ” Educației pozitive”.

Preview document

Raport de autoevaluare a activității cadrului didactic - Pagina 1
Raport de autoevaluare a activității cadrului didactic - Pagina 2
Raport de autoevaluare a activității cadrului didactic - Pagina 3
Raport de autoevaluare a activității cadrului didactic - Pagina 4
Raport de autoevaluare a activității cadrului didactic - Pagina 5
Raport de autoevaluare a activității cadrului didactic - Pagina 6
Raport de autoevaluare a activității cadrului didactic - Pagina 7
Raport de autoevaluare a activității cadrului didactic - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Raport de autoevaluare a activitatii cadrului didactic.docx

Alții au mai descărcat și

Proiectarea curriculară a complexelor de dezvoltare fizică la grupa mică și mijlocie

1.1. Importanţa exerciţiilor fizice în formarea personalităţii preşcolarului Din cele mai vechi timpuri sănătatea, instruirea, educaţia au stat în...

Stimularea capacităților creatoare în activitățile de abilitați practice și educație tehnologică în ciclul primar

ARGUMENT Creativitatea a devenit una dintre temele de bază ale psihologiei, în mare parte datorită societății contemporane care se caracterizează...

Rolul activităților integrate în realizarea educației morale la vârsta preșcolară

INTRODUCERE Rolul educaţiei este acela de a mijloci deschiderea spre lumea valorilor, de a forma atitudini de receptare şi preţuirea lor....

Proiect de activitate integrată

ELEMENTELE COMPONENTE ALE ACTIVITATII INTEGRATE DATA: 10.06.2010 GRUPA: MARE TEMA DE STUDIU: CU CE SI CUM EXPRIMAM CEEA CE SIMTIM ? TEMA...

Managementul conflictului

Aristotel Conflictul este o componentă firească vieții de zi cu zi, inerentă în relațiile interumane. Natura constructivă sau distructivă a unui...

Educație Timpurie

1. Explicarea conceptelor de bază ale educaţiei timpurii Educaţia timpurie a apărut ca urmare a cercetărilor din domeniul educaţiei pe segmentul...

Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică Nivelul I

În opinia mea, utilizarea calculatorului în scoala este utila datorita faptului ca acesta îi va permite cadrului didactic să ofere elevilor...

Tehnici de Cooperare

TEMA NR. 1 -aplicaţii- 1. Folosind informaţiile din curs despre instruirea constructivistă, comentaţi la alegere unul dintre citatele următoare:...

Te-ar putea interesa și

Tehnici și Metode Moderne de Evaluare și Monitorizare a Calității în Educație la Liceul Vitomirești

INTRODUCERE Mi-am ales această temă pentru că în educaţie, ca în toate domeniile, avem nevoie de calitate, iar sistemul naţional de management şi...

Implementarea și Dezvoltarea unui Management al Calității Performant la Liceul Vitomirești

I. INTRODUCERE Peste tot, în toate ocaziile şi în toate domeniile, se vorbeşte astăzi de calitate. Acestui concept i s-au consacrat mai multe...

Managementul Lecției în Instituțiile de Învățământ Primar

INTRODUCERE Şcoala românească contemporană este preocupată să găsească soluţiile cele mai potrivite si eficiente din punct de vedere pedagogic,...

Calitatea în Educație

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI Calitatea în educaţie înseamnă asigurarea pentru fiecare educabil a condiţiilor pentru cea mai bună, completă şi utilă...

Testarea Adaptivă ca Factor de Optimizare a Procesului de Instruire în Învățământul Universitar

INTRODUCERE Actualitatea temei. în ultimele trei decenii în lumea educaţiei s-au produs schimbări de ordin principial, ca reacţie la...

Specificul evaluării didactice în învățămăntul preșcolar

Educaţia timpurie, ca primă treaptă de pregătire pentru educaţia formală, asigură intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu (în...

Rutină și creativitate

Argument In masura in care politica unei tari este axata pe dezvoltare durabila, reformele apar ca o necesitate. Orice dezvoltare presupune oameni...

Planul de acțiune al Școlii Profesionale Hanu Ancutei Roman

Odata cu reforma politica si social-economica din societatea noastra, care a deschis noi perspective privind asezarea pe baze noi a vietii...

Ai nevoie de altceva?