Sociologia educației

1.ELEMENTE DE METODOLOGIA CERCETARII FENOMENELOR SOCIOEDUCATIONALE

Metoda desemneaza calea urmata de ratiunea umana pentru a ajunge la cunoasterea sau la demonstrarea unui adevar; implica un ansamblu de operatii intelectuale de analizare, intelegere si explicare a realitatii.

Inteleasa in sensul cel mai larg ca o ramura a logicii care studiaza principiile si demersurile investigatiei stiintifice impreuna cu metodele, metodologia este inteleasa in domeniul stiintelor socio-umane ca fiind analiza sistematica a metodelor si tehnicilor care stau la baza cercetarii teoretice sau aplicative. Daca teoria poate fi considerata scopul si premisa oricarei cercetari, metodologia poate fi definita ca sistemul de metode, norme, tehnici si procedee prin medierea carora o teorie poate fi atat testata, verificata cat si dezvoltata empiric. La majoritatea specialistilor poate fi identificata opinia ca nucleul metodologiei in stiintele sociale este format din observatie, experiment, analiza documentelor sociale si ancheta sociala.

Specialistii apreciaza, de asemenea, ca doua modele explicativ-investigative sunt implicate in cercetarea fenomenelor socioeducationale, doua paradigme, ca fundamente epistemologice capabile sa orienteze studiul si cercetarea concreta: paradigma normativa(pozitivista, nomotetica) si cea interpretativa(idiografica). In fapt, ele sunt complementare.

Paradigma normativa porneste de la ideea reglementarii conduitei umane printr-un ansamblu de norme explicite si institutionalizate, promovand analize de tip functionalist, structuralist si sistemic. Ea este mai putin interesata de individ si se axeaza pe formularea unor ipoteze generale, ce verifica teoriile la nivelul ansamblului social.

Paradigma interpretativa, in schimb, este centrata pe individ, pe rolul persoanei in constructia fenomenelor si proceselor, si promoveaza metodologii de tip calitativ. Este mai putin interesata de statistica, de anchete. Importante, se considera, sunt interactiunile, contextul, dinamica actiunii si nu atat relatia cauza-efect.

"Desigur, prin ea insasi, observa L.Vlasceanu, o paradigma metodologica de cercetare sociala nu este aprioric falsa sau adevarata, realista sau nerealista, corecta sau incorecta. Diversitatii fenomenelor si proceselor sociale ii corespunde o diversitate de moduri de abordare si investigare"(L.Vlasceanu, 1986,p. 270).

Se poate afirma insa ca dintre cele doua mari paradigme semnalate, orientarile de tip interpretativ(ex.: curentul institutional al lui G.Lapassade, etnometodologia-Garfinkel, E.Goffman, A.V.Cicourel si abordarile multireferentiale - J.Ardoino) se bucura azi de mai mult interes. Curentul multireferential are aplicatii si in studiul proceselor instructiv-educative, privind procesul de invatamant din perspectiva interdependentelor sale multiple, ca realitate diferentiata si diversificata, abordabila in cadre referentiale diferite. Cultura scolii poate fi supusa aceluiasi proces investigativ multireferential.

In ansamblu, metodologia reprezinta un corp de concepte, metode, proceduri care eneficiaza de un acord majoritar intre cercetatori.

Elementele componente ale metodologiei cercetarii sociale sunt, in opinia lui Lazar Vlasceanu:

a) enunturile teoretice fundamentale admise ca referinte pentru structura paradigmatica a unei teorii si convertite in principii metodologice de orientare a abordarii realitatii sociale;

b) metodele si si tehnicile de culegere a datelor empirice(observatia, experimentul, ancheta etc.);

c) tehnicile si procedeele de prelucrare a datelor si informatiilor empirice, de ordonare si corelare a acestora pentru fundamentarea deciziilor privitoare la semnificatiile lor teoretice;

d) procedeele de analiza, interpretare si constructie sau reconstructie teoretica pe baza datelor empirice in vederea elaborarii de descrieri, tipologii, explicatii si predictii teoretice"( C.Zamfir, L. Vlasceanu, 1993).

In privinta meodologiei cercetarii fenomenelor socioeducationale, trebuie facuta precizarea ca"ea se dezvolta in legatura cu metodologia de cercetare pedagogica, in special, si cu cea de cercetare sociala, in general(Stanciu Stoian, 1983, p.20). Domeniile ei de aplicare vizeaza socializarea, interactiunile sociale din cadrul educatiei, structurile si organizarile sociale ale acesteia, la nivel de grup socioeducational mai ales, aspecte ale comunicarii. De asemenea, metodologia cercetarii fenomenelor socioeducationale este aplicabila cu privire la:

• "Influenta factorilor sociali asupra organizarii si functionarii procesului de invatamant, asupra fluxurilor de elevi implicati in activitati de profesionalizare" si

• "Raporturile dintre sistemul de invatamant si alte subsisteme sociale in cadrul formatiunii sociale, cu accent special pe functiile economice si socializatoare ale invatamantului"(ibidem).