Sociologia Educatiei

Imagine preview
(8/10 din 6 voturi)

Acest curs prezinta Sociologia Educatiei.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 119 de pagini .

Profesor: Prof. Ion I. Ionescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

-Procesul socializării
-De la ştiinţa la ştiinţele educaţiei
-Ce este sociologia educaţiei?
-Sociologia durkheimiană a educaţiei
-Sociologia reproducerii, a violenţei simbolice şi arbitrariului cultural
-Altă explicaţie pentru inegalitatea şanselor: individualismul metodologic
-Alte sociologii ale educaţiei
-Sociologia « funcţiilor » şcolii
-Sistemul educaţional şi politica educaţională
-Managementul aşezământului şcolar.
-Reformarea şcolii în raport cu mediul instituţional sau cu clienţii?
-Cartea albă a comisiei europene: către o societate a cunoaşterii
-Procesul Bologna
-Arhitectura aşezământului şcolar
-Clasa de elevi
-Timpul de învăţământ
-Metodele de învăţământ
-Efectul educatorului
-Construcţia identităţii sociale şi individuale a elevului
-Educaţia adulţilor
-Educaţia de-a lungul întregii vieţi
-Învăţămîntul la distanţă
-Evaluarea politicilor, practicilor şi actorilor educaţiei
-Eşecul şcolar
-Hipermedia şi educaţia
-Cercetarea sociologică în domeniul educaţiei

Extras din document

PROCESUL SOCIALIZĂRII

Cadrul de abordare sociologică a educaţiei poate fi construit plecînd de la procesul socializării.

La naştere copilul este potenţial fiinţă umană-socială. El poate deveni fiinţă socioumană printr-un proces de “hominizare” , “de socializare”. Cu alte cuvinte devine membru competent al socioculturii sale copilul care interiorizează (percepe, învaţă, pricepe etc.) obişnuinţe, reguli, moravuri, norme, legi, valori şi le transpune în comportament, în moduri de a fi, simţi, gândi, acţiona. Omul îşi constituie treptat “un stoc” de cunoştinţe, experienţe şi abilităţi care îi dau posibilitatea să-i priceapă pe ceilalţi, să le înţeleagă comportamentele, să se explice pe sine. Acest stoc, această rezervă este transmisă – însuşită în situaţii, în contexte de viaţă socioumană reală, în relaţiile, raporturile, interacţiunile cu predecesorii, cu contemporanii, cu tradiţiile, cu instituţiile etc. din comunitatea, din grupurile, din societatea cărora aparţine. Această rezervă la îndemână se îmbogăţeşte pe parcursul trăirii experienţelor diverse. În faza de început a socializării, copilul nu face distincţiile necesare între obiectivitatea fenomenelor naturale şi a celor socioumane. El nu pricepe convenţionalitatea unor limbaje, organizaţii, instituţii, semne etc. Pentru că ele sunt acolo, el le află ca exterioare şi coercitive. În fapt, omul este o fiinţă socială, iar societatea, cu tot ce presupune ea, este producţie socio-umană. Fiecare om are anumite particularităţi fizico-chimico-anatomo-fiziologico-biologico-psihologice, are o istorie proprie, dar constituite într-un mediu în care trăieşte alături de alţii - la care se raportează şi care se raportează la el. În grupurile, în comunitatea, în societatea în care devine fiinţă umană şi socială află reguli, norme, legi, instituţii, organizaţii etc. care funcţionează, învaţă roluri sociale, se inserează în “sistemul social” şi îl acceptă, fiind constrâns şi abilitat de către el. Relaţia omului cu grupurile, cu societatea este una dinamică, cu intensitate diferită. Ea nu poate avea loc fără limbaj care trimite şi la experienţele singulare, dar şi la cele trans-situaţionale “tipice”. Interiorizarea lumii socioumanului, socializarea, se face cotidian, prin contactele cu toţi ceilalţi actori sociali, în situaţii diverse sau în “ocazii sociale”, dar se poate face mai sistematic prin educaţie organizată instituţional. Sigur că un timp, părinţii pot fi principalii educatori ai copiilor, ca şi vecinii, rudele, sătenii, concetăţenii etc. În societatea noastră, ca şi în multe altele, sistemul educaţional - cu structurile şi funcţiile sale - este actorul principal al socializării copiilor şi tinerilor.

Există teorii diferite privind socializarea. Unii o abordează ca demers genetic, alţii insistă asupra raportului dintre cultură şi formarea personalităţii; unii critică “hipersocializarea” în comunitate şi societate, alţii urmăresc construcţia sinelui în relaţie cu celălalt (G. H. Mead).

P. Berger şi Th. Luckman arată că omul este producţie socială, iar societatea – producţie a oamenilor socializaţi primar şi secundar.

Alţi sociologi urmăresc construcţia identităţii într-un spaţiu-timp intergeneraţional, în care oamenii sunt în inter-relaţii, inter-acţiuni şi-şi urmează traiectoria biografică.

Sunt cercetări care caută să descrie-explice-facă inteligibil impactul perioadei prenatale, a primelor contacte ale copilului cu mama, a primelor luni de viaţă, a primilor ani, a şcolarităţii mici, a şcolarizării, a socializării confesionale, politice, profesionale, aşa cum sunt sociologii care studiază “excluderea”, “ autoexcluderea”, “identitatea blocată” etc. Dacă analizăm cu discernământ studiile rezultate în urma acestor cercetări privind socializarea, vom putea constata insistenţa pe interiorizarea normativă şi culturală, ca şi pe distanţarea critică. Sociologii se străduie să ne facă să pricepem cât mai adecvat cum oamenii sunt membri constrânşi şi abilitaţi de către societate, sunt actori autonomi, liberi, responsabili atît timp cît respectă reguli, norme, legi.

Propunem o schemă pentru inteligibilitatea procesului socializării, în care includem:

-tipurile de societate, tipurile de comunitate în care are loc socializarea, făcînd distincţie între nivelul comunitar (al integrării sociale) şi nivelul societal (al integrării sistemice),

-mecanismele de integrare, de inserţie,

-instanţele de socializare, actorii implicaţi,

-mijloacele, metodele educaţionale folosite,

-dubla tendinţă: de a fi cât mai asemănător cu ceilalţi şi de a se distinge de ei .

Identitatea personală a unui om în comunitate, în societate, va fi principiul organizator al luării de poziţie faţă de sine în relaţiile cu ceilalţi, cu grupurile, se va reflecta în inserţiile specifice în cele mai diferite contacte. În situaţii diferite actualizăm aspecte identitare diferite, actualizăm norme societare sau cele ale grupurilor diferite din care facem parte (norme comune şi norme de rol).

DE LA ŞTIINŢA LA ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

Emile Durkheim a dat denumirea de ştiinţă a educaţiei unei discipline de cunoaştere ce avea de lămurit : ce este, ce ar trebui să fie educaţia? Care sunt condiţiile, factorii de care depinde aceasta? Care îi sunt legile şi ce putem spune despre devenirea educaţiei ? Fiind vorba de o ştiinţă, ea trebuia să aibă bine conturate obiectul, metodele şi să formuleze legi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Sociologia Educatiei.doc