Suport de curs - Căsuța cu povești

Motto : “Copilul se naște curios în lume și nerăbdător de a se orienta în ea.Literatura care îi satisface această pornire îl încantă. Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii trebuie să intereseze și pe oamenii maturi, instruiți. A ieși din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru copii.”

(George Călinescu)

Locuitori ai lumii poveștilor sunt cei care vorbesc

limba poveștilor .

Locuitori ai lumii poveștilor

suntem , am fost sau vom fi cu toții .

CHARLES PERRAULT

(1628- 1703)

CHARLES PERRAULT

(1628- 1703)

Charles Perrault (1628- 1703) s-a născut la Paris într-o familie înstărită. A studiat dreptul și a lucrat în administrație; pe la vârsta de treizeci de ani era deja cunoscut pentru versurile sale burlești și de dra goste. Sub pro tecția lui Jean Louis Colbert, ministrul de finanțe al regelui Ludovic XIV, a fost numit secretar la Académie des Inscriptions et Belles-Lettres. În 1671 a fost ales membru în Academia Franceză. În 1995 s-a retras din viața publică și s-a dedicat copiilor săi, pentru care a compus poveștile devenite astăzi clasice, publicate prima oară în 1697 într-o colecție intitulată Istorisiri trecute, povestite de Mama Gâscă. A murit la Paris în 1703, la vârsta de 75 de ani.

Scufița Roșie

Charles Perrault

A fost odată ca niciodată, când trăia într-un sat o fetiță de la țară, cea mai frumoasă creatură care a fost văzut vreodată. Mama ei era excesiv de mândră de ea, iar bunica ei avea grijă de tot ce-i trebuia fetiței, și mai mult de-atât. Această femeie de treabă i-a făcut fetiței o manta cu o scufiță roșie, care îi venea fetei nemaipomenit de de bine, astfel încât au început să o numeacă cu toții Scufița Roșie.

Într-o zi, mama ei, care făcu niște prăjiturele, și îi spuse:„Du-te, draga mea, și vezi ce mai face bunica, pentru că am auzit că a fost foarte bolnavă, și du-i niște prăjiturele și acest mic pachet de unt.”

Scufița Roșie plecă imediat la bunica ei, care locuia într-un alt sat. În timp ce trecea prin pădure, se întâlni cu Bătrânul Lup, care abia se stăpânea să nu o mănânce, dar nu cuteza, din cauza unor oameni care strângeau vreascuri în pădure.

El o întrebă unde se duce. Bietul copil, care nu știa că era periculos să stai de vorbă cu Lupul, i-a spus:„Mă duc să o văd pe bunica, și să-i duc niște prăjiturele și un mic pachet de unt, de la mama mea.”

„Locuiește departe?” întrebă Lupul.

„Oh! Da”, răspunse Scufița Roșie, „este dincolo moara ai de colo, la prima casă din sat.”

„Ei bine”, spuse Lupul „, Merg și eu să o văd. Eu voi merge pe aici, iar tu du-te pe acolo, și vom vedea cine va ajunge mai repede.”

Lupul a început să alereg cât de reăede putea, luând-o pe drumul cel mai scurt, iar fetița plecă pe drumul cel mai lung, oprindu-se din când în când să culeagă nuci, să alerge după fluturi, și să facă buchețele mici din floricelele pe care le întâlnea în cale. Nu dură mult și Lupul.ajunse la casa bătrânei: bătu în ușă, robinetul, cioc, cioc.