Teoria si Metodologia Instruirii

Imagine preview
(7/10 din 7 voturi)

Acest curs prezinta Teoria si Metodologia Instruirii.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 2 fisiere doc de 214 de pagini (in total).

Profesor: NICHITA ANDREI

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

PARTEA I
TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII
CAPITOLUL I
DIDACTICA – TEORIA PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT
1.1. Precizări conceptuale 7
1.2. Procesul de învăţământ ca unitate predare-învăţare-evaluare 10
1.2.1. Învăţarea 11
1.2.1.1. Teorii ale învăţării şi modele de instruire 14
1.2.1.2. Tipuri de învăţare 16
1.2.2. Predarea 17
1.3. Componentele procesului de învăţământ 18
1.4. Procesul de învăţământ ca act de comunicare 21
1.5. Procesul de învăţământ ca unitate a informării şi formării 21
Bibliografie 25
CAPITOLUL II
NORMATIVITATEA ACTIVITĂŢII DIDACTICE
2.1. Definirea şi caracterizarea generală a principiilor procesului de învăţământ 26
2.2. Fundamentarea principiilor didactice 27
2.3. Sistemul principiilor didactice 28
2.3.1. Principiul participării conştiente şi active a elevilor în procesul de învăţământ 29
2.3.2. Principiul caracterului intuitiv al învăţământului 29
2.3.3. Principiul integrării teoriei cu practica 31
2.3.4. Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare 33
2.3.5. Principiul accesibilităţii şi luării în considerare a particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor 35
2.3.6. Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor 37
2.3.7. Principiul conexiunii inverse (retroacţiunii) în procesul de învăţământ 39
Bibliografie 40
CAPITOLUL III
FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI
DE ÎNVĂŢĂMÂNT
3.1. Definirea conceptului de formă de organizare a procesului de învăţământ 41
3.2. Evoluţia formelor de organizare a procesului de învăţământ 42
3.3. Organizarea procesului de învăţământ pe clase şi lecţii 47
3.3.1. Clasa de elevi ca unitate psiho-socio-pedagogică 47
3.3.2. Lecţia – formă de bază a organizării procesului de învăţământ 49
3.3.2.1. Structura procesuală a lecţiei 51
3.3.2.2. Tipologia lecţiei 52
3.4. Forme de activitate folosite în învăţământul preşcolar 61
3.5. Alte forme de organizare a procesului de învăţământ 64
3.6. Instruirea asistată pe calculator 65
Bibliografie 68
CAPITOLUL IV
METODOLOGIA INSTRUIRII
4.1. Precizări conceptuale 69
4.2. Noi tendinţe şi orientări în dezvoltarea metodologiei instruirii 72
4.3. Sistemul şi clasificarea metodelor de instruire 74
4.3.1. Metodele de comunicare şi însuşire a valorilor culturii 76
4.3.2. Metode de explorare a realităţii 92
4.3.3. Metode bazate pe acţiune 102
4.3.4. Metode de raţionalizare a predării şi învăţării 107
4.4. Mijloacele de învăţământ 110
4.4.1. Definirea mijloacelor de învăţământ şi funcţiile lor pedagogice 110
4.4.2. Clasificarea mijloacelor de învăţământ 112
4.5. Strategia didactică 115
4.5.1. Conceptul de strategie didactică 115
4.5.2. Criterii de elaborare a strategiei didactice 115
4.5.3. Tipuri de strategii de instruire 117
Bibliografie 119
CAPITOLUL V
COMUNICAREA DIDACTICĂ
5.1. Definirea conceptului de comunicare 120
5.2. Specificul comunicării didactice 121
5.3. Factorii care asigură eficienţa comunicării didactice 123
Bibliografie 125

Extras din document

PARTEA I

TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII

CAPITOLUL I

DIDACTICA – TEORIA PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

1.1. PRECIZĂRI CONCEPTUALE

Activitatea instructiv-educativă în unităţile şcolare se desfăşoară în cadrul procesului de învăţământ. Acesta reprezintă forma cu cel mai înalt nivel de organizare a activităţii de formare a fiinţei umane, fiind mijlocul principal prin care societatea educă şi instruieşte noile generaţii.

- Procesul de învăţământ reprezintă ansamblul activităţilor organizate, dirijate şi evaluate în cadrul unor instituţii specializate, sub îndrumarea cadrelor didactice, care sunt special pregătite în acest scop, în vederea realizării unor obiective instructiv-educative. Cu studiul ştiinţific al acestui proces se ocupă o ramură distinctă a pedagogiei denumită didactica sau teoria instruirii.

- Didactica este una din ramurile principale ale ştiinţelor educaţiei. Termenul de didactică provine din grecescul didaskein, care înseamnă a învăţa pe alţii. Introducerea lui în teoria şi practica şcolii o datorăm în primul rând marelui pedagog ceh J.A. Comenius (1592-1670) prin lucrarea "Didactica Magna" (1657) *). În concepţia lui Comenius, didactica urma să fie "arta universală de a învăţa pe toţi toate". Conţinutul termenului de didactică includea tot ceea ce se referea la educaţie şi învăţământ, la formarea personalităţii în general. Din această cauză - arată Nicola I. - nu se putea opera o distincţie logică între pedagogie şi didactică, cele două discipline substituindu-se reciproc, situaţie întreţinută şi de faptul că deosebirea între educaţie, ca acţiune practică şi teoria asupra ei era destul de ambiguă" (11, p.333). Treptat, organizarea şi conducerea procesului de învăţământ a devenit tot mai mult o problemă de observaţie sistematică, de explicaţie ştiinţifică, didactica primind înţelesul de: ştiinţă sau teorie a procesului de învăţământ, teorie a predării şi învăţării la toate formele şi pe toate treptele învăţământului, teoria conducerii procesului de predare-învăţare sau teoria instruirii (4).

Cele mai importante probleme pe care le studiază didactica, teorie a predării /învăţării, ar putea fi sistematizate astfel:

- Conţinutul procesului de învăţământ. Este vorba de volumul şi calitatea cunoştinţelor, criterii de selectare şi ordonare a cunoştinţelor, metodologia întocmirii planurilor de învăţământ, a programelor şi manualelor şcolare.

- Tehnologia desfăşurării procesului de învăţământ, care vizează principiile, metodele, mijloacele şi formele de organizare folosite în procesul transmiterii /asimilării cât mai eficiente a cunoştinţelor.

- Asigurarea unui echilibru funcţional dintre predare /învăţare. Ea vizează crearea condiţiilor în care predarea favorizează apariţia unei atmosfere coparticipative între profesor şi elev, între elevii înşişi.

- Evaluarea randamentului procesului de învăţământ. Este vorba de măsurarea şi aprecierea progresului în activitatea de învăţare, preocuparea pentru aplicarea unor procedee cât mai adecvate de evaluare a randamentului şcolar şi de perfecţionare continuă a tehnicilor folosite.

- Conducerea acţiunii didactice, relaţia profesor-elevi. Vizează aspectele privind personalitatea institutorului/profesorului, rolul său în procesul de învăţământ, funcţiile celor doi poli (profesor-elev) în realizarea unei cooperări între ei şi a unui schimb reciproc de mesaje.

Domeniile menţionate ale didacticii reprezintă în acelaşi timp şi direcţii ale cercetării ştiinţifice. Din acest motiv problematica didacticii este într-o permanentă restructurare (13).

Didactica este deopotrivă o ştiinţă explicativă, practică şi normativă.

Ca teorie cu caracter explicativ, didactica îşi propune ca, pornind de la sintetizarea datelor din propriile cercetări şi a celor cu semnificaţie pedagogică ale altor ştiinţe (psihologie, sociologie, teoria comunicării, teoria informaţiei, cibernetică, teoria conducerii ştiinţifice a activităţilor social-umane, praxiologie etc.), să ofere o imagine de ansamblu asupra procesului de învăţământ, privind toate problemele implicate în organizarea şi desfăşurarea acestui proces. În preocupările ei intră elaborarea bazelor teoretice ale legităţilor organizării şi conducerii cât mai eficiente a procesului de învăţământ.

Didactica este însă cu precădere o ştiinţă practică, aplicativă. Este o teorie a acţiunii transformatoare, o teorie a procesului de construire de cunoştinţe, de formare de deprinderi, de noi conduite şi competenţe, de modelare a personalităţii prin intermediul instruirii.

Didactica este şi o teorie normativă (prescriptivă). Ea elaborează anu-mite reguli şi recomandări, norme sau standarde privitoare la desfăşurarea procesului de învăţământ, stabileşte condiţii care se impun respectate pentru obţinerea rezultatelor proiectate. Indică experienţele cele mai eficiente de organizare a învăţării /predării, determină succesiunea optimă de prezentare a materialului, ritmurile învăţării, sugerează combinaţii de metode şi mijloace didactice eficiente etc. Evantaiul soluţiilor pe care le propune este practic nelimitat, acoperind toate aspectele procesului de învăţământ. Soluţiile preconizate sunt eficiente numai în măsura în care reprezintă rezultatul unor cercetări şi reflexii ştiinţifice, având un caracter prospectiv şi înscriindu-se pe linia perfecţionării procesului de învăţământ.

În afară de didactica generală, care studiază procesul de învăţământ în ceea ce are el esenţial şi general, independent de obiectul de învăţământ, s-au dezvoltat şi didacticile speciale.

- Didacticile speciale (metodicile) studiază şi orientează practica predării /învăţării/evaluării la diferite discipline de învăţământ (metodica predării limbii române, metodica predării matematicii, metodica predării fizicii etc.).

Fisiere in arhiva (2):

  • Teoria si Metodologia Instruirii
    • partea I - instruirii.doc
    • partea II - evaluarii.doc