Teoria și metodologia instruirii, teoria și metodologia evaluării

1. Didactica. Teoria procesului de invatamant

• Definitii, conexiuni si delimitari

Didactica. Teoria instruirii. Introducere

Teoria instruirii – didactica generală:

Are ca obiect de studiu procesele concrete de predare-învăţare-evaluare ce se desfăşoară în contextul şcolar,

Defineşte conceptele de bază privind realizarea procesului de învăţământ,

Elaborează principiile generale ale predării şi învăţării,

Emite teorii explicative şi acţionale asupra eficientizării activităţilor instructiv-educative,

Defineşte subcomponentele procesului educaţional: procesul de învăţământ, obiectivele pedagogice, conţinutul învăţământului, metodologia didactică, proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ.

Conceptul de didactică [limba greacă, „didaktike“ (derivat din „didaskune“): a învăţa pe alţii, didaskein = a învata pe altul, didaskal = învatator, didasko = învat] a fost introdus în circulaţie de către pedagogul ceh Jan Amos Comenius [Komenski] (1592-1670), prin lucrarea sa „Didactica Magna” publicată în anul 1632.

In procesul dezvoltării didacticii ca şi complex de teorii privind componentele procesului de invatamant s-au constituit mai multe moduri de abordare cărora le corespund tot atâtea conexiuni si determinari.

Aceasta face necesară o delimitare a modurilor de abordare a procesului didactic şi, în consecinţă, una terminologică. Astfel, in paralel (uneori) cu utilizarea termenului de didactica, teoria instruirii, apar urmatoarele concepte:

• teoria curriculum-ului şcolar

• didacticile speciale

• tehnologia didactică

• didactica tradiţională şi didactica modernă

• situaţia educativă (de instruire-învăţare)

Se pot delimita 3 etape distincte în procesul fundamentării didacticii ca ştiinţă:

• Etapa tradiţională de tip magistrocentrist – sec. 17-19, când accentul prioritar se punea pe activitatea de predare.

• Etapa didacticii moderne – sf. sec. 19-20 – are loc descoperirea relaţiei predare-învăţare şi determinările ei psihologice şi sociologice.

• Etapa postmodernă – a II-a jumătate a sec. 20 care punea accentul pe raportul predare-învăţare-evaluare.

Aceste etape relevă 3 ipostaze esenţiale pe care domeniul didacticii le-a cunoscut în evoluţia sa istorică:

• eforturile de întemeiere a didacticii ca ştiinţă a predării

• dezvoltarea obiectului didacticii pentru a deveni ştiinţă a predării-învăţării

• extinderea obiectului didacticii ca ştiinţă a predării-invăţării-evaluării

Concepţia despre desfăşurarea proceselor de predare-învăţate reflectă, de altfel, nivelul atins în diferite perioade istorice de cercetarea ştiinţifică în domeniul fenomenelor pedagogice.

După anii 80, domeniul didacticii stă sub semnul a două mari orientări complexe şi, deseori, convergente: reflecţiile de natură epistemologică şi cele de natură psihologică care încearcă să împace caracterul dual al interacţiunii educationale pe care se întemeiază:

A. Abordările epistemologice iau ca reper rezultatele cercetărilor în domeniul achiziţionării cunoştinţelor cu caracter ştiinţific, considerând ca prioritar caracterul didactic al interacţiunii profesor-elev

profesor

conţinut

elev

relaţie didactică

B. Abordările psihologice şi psihosociale se concentrează, mai ales, asupra caracterului pedagogic al interacţiunii profesor-elev. În acest caz, există o preocupare deosebită atât pentru modul în care individul asimilează cunoştinţele care îi sunt oferite de către profesor dar şi pentru modul în care contextul psihosocial influenţează calitatea proceselor de învăţare.

conţinut

profesor

elev

relaţie pedagogică

Didactica studiază următoarele patru mari domenii:

• învăţământul în ansamblul său, pe toate treptele de şcolaritate şi autoinstruirea, caz în care poartă denumirea de didactică generală

• procesul de învăţământ din perspectiva pedagogică a predării şi învăţării obiectelor de studiu, caz în care poartă denumirea de didactică specială sau metodică (fiecare obiect de învăţământ are deci didactica sa care studiază conţinutul, principiile, metodele şi formele de organizare proprii obiectului respectiv în detaliile concrete aplicative)

• didactica adulţilor

• autoeducaţia/autoinstruirea

Didactica generală sintetizează experienţa acumulată în practica şcolară, oglindită în metodici şi elaborează reguli şi legităţi valabile pentru procesul de învăţământ în ansamblul său.

În acelaşi timp, stabileşte principiile necesare desfăşurării acestui proces, asigurând astfel baza dezvoltării didacticilor speciale, oferind orientarea necesară soluţionării problemelor specifice oricărei didactici speciale, precum şi didacticii adulţilor.