Abordarea Psihologică și Legală a Dramei Judiciare

Având în vedere caracterul de sinteză interdisciplinară a psihologiei judiciare, vom contura succint principalele discipline juridice şi psihologice care contribuie la conturarea domeniului specific al psihologiei judiciare.

Contribuţia altor discipline în conturarea domeniului psihologiei judiciare

Ţinând cont de faptul că psihologia judiciară este o disciplină de sinteză, se impune în continuare să examinăm succint care sunt acele discipline ştiinţifice care contribuie cel mai mult la elaborarea corpului de cunoştinţe ce alcătuiesc conţinutul psihologiei judiciare.

Deoarece psihologia judiciară se ocupă, cu preponderenţă, de momentele psihologice ale înfăptuirii justiţiei, mai ales a justiţiei penale, este firesc sa ne îndreptăm pentru început atenţia în direcţia disciplinelor juridice.

Mai întâi de toate am ales să analizăm setul de discipline orientate spre înfăptuirea justiţiei penale.

Criminologia

Conform opiniei părintelui criminologiei americane - E. H. Sutherland – criminologia reprezintă “totalitatea cunoştinţelor ştiinţifice referitoare la criminalitate ca fenomen social” şi

se ocupă de „studiul proceselor elaborării legilor, al încălcării acestora şi al reacţiei sociale împotriva acelora care încalcă legile” (Sutherland & Cressey, 1966, p. 22). La fel ca şi psihologia judiciară, criminologia este o ştiinţă de sinteză, interdisciplinară.

Nistoreanu şi Păun (1996) consideră că “obiectul de studiu al criminologiei include: criminalitatea ca fenomen social, infracţiunea, infractorul, victima şi reacţia socială împotriva criminalităţii” (p.23). În opinia lor criminologia este “ştiinţa care studiază fenomenul social al criminalităţii, în scopul prevenirii şi combaterii acestuia” (Nistoreanu şi Păun, 1996, p. 34).

Mitrofan, Zdrenghea şi Butoi (1992) consideră criminologia ca având un obiect de studiu mulat mai restrăns, o ştiinţă care studiază “conduita infractogenă din punct de vedere al genezei şi trecerii de la potenţial la act criminogen ca fenomen sociopsihologic” (p. 11).

Obiectul acestei discipline a fost înţeles destul de diferit:

• la început (părintele criminologiei este considerat a fi medicul militar Cesare Lombroso, celebru în special pentru tratatul “Omul criminal”) obiectul criminologiei a fost infractorul, criminalul, deviantul (ceea ce implica o sinteză a cunoştinţelor despre ereditate, psihologie şi psihiatrie);

• ulterior accentul s-a deplasat spre fapta antisocială / infracţiune (cu o accentuare a analizei sociologice si din punct de vedere al psihologiei sociale);

• un alt accent a fost pus asupra criminalităţii ca fenomen social (cercetări de statistică infracţională). Astăzi predomină o abordare multifactorială / pluridisciplinară asupra criminalităţii, reflectată de altfel şi în definirea obiectului de studiu.

Criminologia, la ora actuală, este orientată spre o finalitate macrosocială: de a contribui la elaborarea unei concepţii, a unei politici de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional la nivel social; psihologia judiciară însă urmăreşte scopul de a ajuta participanţii implicaţi în drama judiciară concretă, aici şi acum: ea este orientată preponderent spre o corectă stabilire a vinovăţiei şi justa încadrare a faptei, prin oferirea unor cunoştinţe ce ajută magistraţii în individualizarea corectă a formei şi intensităţii pedepsei, etc.

Ne vom referi la cunoştinţele de criminologie atunci când ne vom interesa mai îndeaproape de cauzele criminalităţii în general. Aceste cunoştinţe ne pot ajuta în înţelegerea unui caz concret, a unei drame judiciare prezente aici şi acum.

Criminalistica

Criminalistica reprezintă „ştiinţa care are ca obiect studiul metodelor tehnico-ştiinţifice, a celor de tactică penală şi a mijloacelor necesare aplicării lor pentru descoperirea, fixarea şi examinarea urmelor infracţiunii, urmăririi şi identificării infractorilor, cercetării infracţiunii şi prevenirii lor” (Ciopraga, 1996, p. 7).

Să analizăm puţin această definiţie. Cu ce se ocupă criminalistica ? Comparativ cu criminologia despre care tocmai am discutat, criminalistica este o disciplină cu un obiect de studiu mult mai bine definit (atenţie, datorită asemănărilor în denumiri, cele doua discipline sunt frecvent confundate nejustificat!).

La fel ca şi psihologia judiciară, criminalistica este o disciplină orientată pragmatic, dar cu un obiect de preocupare mult mai restrâns decât cel al psihologiei judiciare. Criminalistica este compusă dintr-o sumă de cunoştinţe acumulate pe parcursul descoperirii şi cercetării infracţiunilor. Ea spune organelor de urmărire penală, pornind de la cunoştinţele practice acumulate, cum să procedeze corect în cercetarea infracţiunilor descoperite. În mod

concret, ea conţine o serie de recomandări asupra modului în care se planifică activitatea de urmărire penală, cum se face cercetarea la faţa locului, reconstituirea unei infracţiuni, cum se realizează percheziţia personală şi a locuinţelor, cum, cu această ocazie trebuie să se facă ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Criminalistica conţine o serie de recomandări practice pentru tactica ascultării persoanei vătămate, a efectuării confruntării, a prezentării pentru recunoaştere, a modului în care trebuie ascultat învinuitul sau inculpatul. De asemenea, criminalistica se preocupă de modul în care se realizează constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică.

Desigur, toate activităţile menţionate mai sus sunt activităţi pentru care dreptul penal, si mai ales, dreptul procesul penal, alte legi, conţin norme juridice clare. Această disciplină vine însă să explice cum activităţile prevăzute şi reglementate de legea penală se vor realiza în concret, îmbinând respectul legii cu experienţa descoperirii şi cercetării infracţiunilor şi cu acele cunoştinţe ştiinţifice necesare identificării infracţiunii şi reţinerii făptuitorului.

În final, am putea defini criminalistica ca fiind o disciplină juridică care studiază modalităţile de organizare a activităţilor de urmărire penală necesare identificării infracţiunilor şi infractorului.